Îşi doreau un copil şi mereu făceau calcule: dacă se va naşte mai târziu, când o să fie de 18 ani, ei ce vârstă vor avea? Cum îl vor mai putea ajuta dacă vor fi deja bătrâni? Şi apoi unul singur nu e bine. Ei au avut fiecare fraţi. Trebuie doi. Chiar dacă oamenii din jur cred că apariţia copiilor le va afecta libertatea. Chiar dacă, în ultimii ani, în România, modelul general este al familiei cu un copil.
Nea Costel a făcut 86 de ani. Nici nu ştie cum de a trăit atât. A apucat războiul, s-a târât pe fronturile din Bratislava şi… a trecut şi prin alte locuri, dar nu-şi mai aminteşte bine pe unde. Acasă, îşi lăsase nevasta cu trei copii. Erau măricei, îşi puteau purta singuri de grijă.
„Ăi mai mari aveau grija ălor mici. Se duceau cu vacile şi caprele la păscut, pe câmp, în pădure la tăiat de lemne, prăşeau la porumbi, mergeau la cules, aveau grijă de orătăniile din bătătură. Fata a mijlocie făcea şi ciorbe, când muierea n-avea vreme“, povesteşte stând pe prispă, înfăşurat într-o şubă veche, cu aţele atârnând, peticită peste tot. Când s-a întors de pe front a mai făcut doi copii. Cine să-i ajute la muncile pământului şi să aibă grijă de bătrâneţile lor? Şi-apoi, aşa era rânduiala. La rândul lui, a avut şapte fraţi şi surori, iar „un văr din neam – nu mai trăieşte de mult – a făcut 11 copii“.
Tinerii români fac puţini copii
5, 6, 10 copii era un deziderat în urmă cu multe zeci de ani. Un studiu realizat sub coordonarea Unităţii pentru Activităţi de Populaţie din cadrul Comisiei Economice pentru Europa a Naţiunilor Unite (UNECE) arată că, astăzi, în România, modelul cel mai răspândit de familie este cel cu un singur copil, deşi media numărului ideal de copii este în jur de doi sau uşor mai ridicată. Austria şi România sunt singurele ţări UE în care valoarea nu atinge nivelul de înlocuire al generaţiilor (adică 2, 1 copii pe femeie).
Mai multă educaţie, mai puţini copii
Unii ar spune că traiul decent, siguranţa zilei de mâine, prosperitatea economică îţi oferă libertatea de a te gândi la mai mulţi moştenitori. Statisticile arată însă că fertilitatea plasată sub nivelul dorit este mai răspândită printre femeile mai educate, cu venituri mai mari, cu resurse materiale şi sociale suficiente pentru a-şi controla comportamentul reproductiv. Care sunt motivele şi cum percep românii consecinţele acestui act? Analiza „Generaţii şi gen“ arată că majoritatea consideră că apariţia pe lume a unui copil va avea impact negativ asupra libertăţii de a face ceea ce doresc. „Peste 70% dintre femei apreciază că libertatea lor de a lucra va fi afectată negativ de un nou copil, în timp ce mai puţin de 40% dintre bărbaţi sunt de aceeaşi părere (…). Situaţia financiară are, de asemenea, de suferit (70% dintre bărbaţi şi 68% dintre femei prevăd o deteriorare)“. Răspunsurile celor care au deja copii au fost pesimiste faţă de cele ale celorlalte familii.
Exemplul din familie
Nicoleta are 33 ani. A absolvit două facultăţi şi acum e profesoară de informatică şi matematică în Corabia. Soţul ei, Cătălin, de 34 ani, este şi el profesor de informatică. S-au cunoscut în timpul facultăţii, în tren, pe când făceau naveta. „În 2001, am devenit prieteni. Fiecare locuiam cu părinţii. Salariile noastre de profesori erau mici, dar pentru că toate cheltuielile în casă le suportau părinţii, ne ajungeau banii. Corabia, atunci ca şi acum, oferă prea puţine posibilităţi de a cheltui, aşa că finanţele nu erau o problemă“, povesteşte Cătălin. Doi ani mai târziu, s-au căsătorit. „Ne propuseserăm să nu locuim cu părinţii, aşa că aveam de pus în practică primul nostru plan de familie“. Şi primul credit. În mod firesc, „ne doream şi un copil şi mereu făceam calcule de genul: dacă se va naşte mai târziu, când o să fie de 18 ani, noi ce vârstă vom avea? Cum îl vom mai putea ajuta dacă vom fi deja bătrâni?“.
În august 2006, a venit pe lume Maria, fetiţa lor. Dar, odată cu ea, au apărut şi noi cheltuieli: hăinuţe – care sunt scumpe şi pe care le schimbi des deoarece copilul creşte, mâncare specială, pampers. „Astfel, puţinii bani care mai rămâneau din salariu după achitarea datoriilor curente (întreţinere, rate la bancă, mâncare, utilităţi) au devenit insuficienţi pentru întreţinerea copilului“, adaugă Cătălin. Cu toate acestea, cei doi soţi nu se lasă speriaţi. „Deşi cheltuielile sunt mai mari, deşi este obositor şi găseşti mai puţin timp liber pentru tine, ne-am gândit să n-o lăsăm pe Maria singură. La câte probleme sunt acum, e bine ca atunci când va fi mare să aibă măcar cui da un telefon. Mai ales că şi eu, şi Cătălin avem fraţi. Mulţi dintre colegii noştri gândesc la fel. S-au plâns la un moment dat din cauza banilor sau a greutăţii de a creşte un copil, însă l-au făcut şi pe cel de-al doilea“, spune Nicoleta.
Îmbătrânim demografic
Modernizarea a condus la îmbunătăţirea stării de sănătate, la reducerea mortalităţii şi la prelungirea duratei medii de viaţă şi la evitarea sarcinilor nedorite. Odată cu acestea, oamenii au început să se bazeze mai mult pe facilităţile oferite de societate şi mai puţin pe sprijinul copiilor. Au început să-şi dorească o carieră şi mai puţin gospodării aglomerate. Să se folosească de utilaje, şi nu de mâini. De la o medie de cinci-şase copii per femeie, însă, majoritatea familiilor din România au ajuns la un copil, doi. În cele mai multe cazuri, unul. Nea Costel a dispărut şi, odată cu el, o lume. Iar acest lucru are un singur efect: îmbătrânirea demografică, adică creşterea ponderii populaţiei vârstnice în paralel cu diminuarea populaţiei tinere. Fapt care nu are nici o legătură cu îmbătrânirea individului, ci cu scăderea fertilităţii şi creşterea speranţei de viaţă la vârste avansate. Pentru simpla înlocuire în timp a populaţiei, o femeie ar trebui să nască 2,1 copii. În prezent, în România o femeie naşte în medie 1,3 copii.
85 de vârstnici la 100 de adulţi
Comparativ cu ţările din Uniunea Europeană, populaţia României are un grad de îmbătrânire mai scăzut decât cele mai multe dintre ţări. Explicaţiile sunt următoarele: pe de o parte, înainte de 1990, natalitatea a fost mai ridicată decât media europeană, iar, pe de altă parte, durata medie a vieţii în România se menţine încă printre cele mai scăzute în Europa.
O estimare privind anul 2050 arată că populaţia de 60 de ani şi peste ar urma să ajungă la circa 6,5 milioane. Ponderea populaţiei de 60 de ani şi peste s-ar dubla, ajungând la aproape 40 la sută, ceea ce ar însemna că la 100 de persoane adulte ar reveni 85 de persoane vârstnice faţă de 34 astăzi, cu toate implicaţiile asupra sistemelor de asigurări sociale şi medicale care decurg de aici.
