Nu, nu le este lehamite. S-au trezit dis-de-dimineaţă, aşa cum e obiceiul la ţară. Nu e o duminică ca oricare alta. Astăzi, au mai multă speranţă. În pensii mai mari, în locuri de muncă pentru tineret, în apa care n-ajunge. S-au săturat de vorbe, dar parcă tot mai cred în oameni. Nici nu le trece prin cap să nu meargă la vot. Trebuie.
„După 40, 44 de ani de muncă, să ne-ameninţe că nu mai sunt bani de pensii?! Şi n-aveam weekenduri ca acum, ne duceam şi duminica la serviciu. Ştiţi că circulă un banc cu cât de bine o ducem? «Să trăiţi cum o da Domnu’, să mâncaţi ce-a tăiat Ciomu»“, rosteşte bătrânul cu ochi albaştri. „Nu ştii ce-o să fie mâine. Azi avem guvern, mâine nu“.
Aproape de primărie, la câţiva paşi de Casa de Cultură din Filiaşi, banca e ocupată de câteva minute. „Ne-ar trebui un club aici. S-avem şi noi unde juca table, zaruri. Nici parcuri nu sunt“, continuă Emil Şalapa, schimbând subiectul. Are 80 de ani. Vine des să se plimbe în zonă. Mai schimbă o vorbă cu un vecin sau cu un vechi prieten. „Mai agăţăm şi noi câte-o babă“, ne priveşte zâmbind. „Că femeile mai tinere vor pensii mari“, îl completează Ion Marcu, bătrânul de la celălalt capăt al băncii. S-au dus la vot de dimineaţă. S-au săturat de vorbe, dar încă mai speră că poate fi şi bine. „Nu ştiu cum o să fie peste cinci ani, la următoarele alegeri. Că pe noi o să fie bojul mare atunci. Dar să simţim şi noi ceva. Uite, coşul stă aici cu gunoiul neridicat. În părculeţul ăsta sunt frunze nemăturate de zile întregi“, îşi rosteşte păsul cu năduf Ion Marcu. Între ei, zâmbind cu tristeţe şi resemnare, Mişu Vintilă nu vorbeşte prea mult. Are 78 de ani. Până la urmă, ce-ai ales, aia ai… La câţiva metri distanţă, oamenii intră şi ies din secţia de votare plasată în Căminul Cultural. „Cămin Cultural. N-au cultură aici, au termopane, şcoală de şoferi…“. Cu două seri înainte, s-au împărţit găleţi. „Da’ asta nu e nimic. Că doar nu mă iau după nimeni. Tot ce ştiu eu, aia votez“, mai spune Emil Şalapa. Câteva minute, se opreşte în faţa băncii şi Ion Popescu. „Preşedintele ăsta e deştept faţă de alţii. Da’ e zgârcit. Ăsta dacă te vede mort în mijlocul drumului, te lasă acolo“.
Sper că o să fie mai bine
Pare zi de primăvară. Drumul dinspre Filiaşi spre Melineşti e pustiu. Intrăm în comună. Căminul Cultural. Din nou secţie de votare. Traversând strada, în baston şi sprijinindu-se de o asistentă, Eugenia Gheorghiţă se-ntoarce la Centrul medico-social, unde e internată. S-a aranjat un pic înainte să îl părăsească. Nu putea ieşi în lume oricum. „Am votat pe domnul X pentru că sper că o să fie mai bine“, rosteşte cu blândeţe. N-a lipsit niciodată de la vot. „Şi-acum, când mi-e foarte greu să merg, am făcut asta. Cred că nu fac mulţi sacrificiul ăsta, nu?“.
Speranţa i-a făcut şi pe soţii Preda să plece de-acasă. Speranţa şi un vecin, care a trecut să-i ia cu maşina. „Hai, mă, că o da Dumnezeu şi o fi mai bine“, le-a spus. „Nu prea credem, dar… Că de 20 de ani nu se mai face nimic în ţara asta. Nu mai sunt locuri de muncă, nu mai ai unde sta. Noi ne-am mutat de la oraş la ţară. Noroc că ne-a rămas casa bunicilor“, îşi povesteşte nemulţumirile Niculina Preda. „Dacă ai 40 de ani, nu mai eşti bun. Păi ce, noi suntem piloţi de aviaţie?“, adaugă soţul femeii, Sergiu Preda.
În mijlocul drumului de curând naţional, un câine urlă ca lupul în pustiu. „A pagubă sau a rău“, rosteşte un sătean.
Coada datoriei
„Din conştiinţă şi convingere, de-aceea votez. Şi pentru că am acest drept“, spune, de pe scaunul de la poartă, o femeie tânără. Nici nu se gândeşte să nu treacă pe la secţie. Dar acum e prea multă lume. Treptele secţiei de votare din Predeşti sunt la fel de aglomerate ca atunci când se împart zahărul şi uleiul la ajutorul social. „Un asemenea eveniment n-ai cum să-l ratezi“, rosteşte o femeie. Din când în când, un bărbat aduce câte-un bătrân şi-l conduce până la intrare. La poartă, aşteaptă altul, care discută cu vârstnicii care au apucat să voteze. Pentru mersul la urne n-a fost nevoie de muncă de convingere. În judeţ, oamenii leagă alegerile de canalizare, de alimentarea cu apă, de drumurile neasfaltate sau nepietruite, de un leu dat la ajutorul social sau ca subvenţie. Unii pun ştampila după instrucţiunile altora. „Măcar de ne-ar da şi nouă nişte bani la ieşire“, îşi rosteşte gândul o femeie. Lângă ea, un tânăr pare mai norocos. Îşi aşteaptă rândul la urnele speciale: „Mă duc şi-n vale, şi la deal, şi la Craiova dacă e nevoie“, zâmbeşte cu subînţeles.
Prin alte părţi, unii au apucat să ia şi două, trei lighene. Alţii au primit găleţi. Alţii doar pixuri şi baloane. „Omul se mulţumeşte cu orice e gratis. Oricum, se fac multe, mai ales pe-aici, pe la ţară“, spunea, de dimineaţă, o tânără din Brădeşti. Votase până în prânz. La fel ca Lucia Zidaru, vecina din sat. „Poate ne-or mai pune şi nouă un milion acolo, la pensie“.
Economie, infrastructură, turism, grupuri de interese, datorii externe. Cuvinte de domni de la Bucureşti. Pe ei îi ard şanţurile pentru canalizare, apa din comună, uliţele nepietruite, drumurile neasfaltate, pensia mică. Duminica asta nu e ca oricare alta. E zi mare. Îşi pun hainele bune, se primenesc şi pleacă, câte doi, trei, patru, spre urne. Cum să nu voteze? E o datorie. E un drept al lor. E speranţa că Dumnezeu o să-i ajute să fie mai bine…
Maria Caragea
