8.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalFestivalul „Bal mascat“, pentru copii şi mămici

Festivalul „Bal mascat“, pentru copii şi mămici

Săptămâna trecută, în Craiova a fost „Bal mascat“. Mai precis, a avut loc prima ediţie a Festivalului Naţional de Costume pentru Serbare, organizat atât pentru părinţi, cât şi pentru pitici.

Prinţese, piraţi, cadâne, chinezoaice, Albe ca Zăpada, Scufiţe Roşii, Batmani, Spidermani, pitici şi ursuleţi. Intraţi de-a binelea în rol – nu doar în costume -, 300 de copii de la grădiniţele din Craiova au defilat săptămâna trecută pe scena sălii de festivităţi a Grupului Şcolar Energetic Craiova, în aplauzele furtunoase ale părinţilor, bunicilor şi educatorilor. Evenimentul a fost deosebit: prima ediţie a Festivalului Naţional de Costume pentru Serbare, „Bal mascat“.
Spectacolul a fost deschis cu un program artistic prezentat de copiii Grădiniţei nr. 53 din Craiova – organizatoarea festivalului – şi de micuţii de la Clubul Amy şi Palatul Copiilor Craiova. Au intrat apoi în scenă 300 de copii – de la toate grădiniţele partenere în proiect – care au prezentat tot atâtea costume de serbare. Îmbrăcaţi în personajele preferate din poveşti sau desene animate, micuţii şi-au jucat rolurile ca nişte adevăraţi actori, aşa cum a apreciat şi coordonatoarea proiectului, Corina Şuţă. „De multe ori, aceste costume scot la iveală scântei ale talentului actoricesc al copiilor, talent care, în desfăşurarea zilnică a activităţilor, nu este întotdeauna vizibil“, a spus Corina Şuţă.

Toţi au fost câştigători

Altă secţiune a festivalului a fost expoziţia cu cele peste 1.000 de fotografii de la toate grădiniţele colaboratoare, reprezentând copii purtând costume pentru serbare. Micuţii de la Grădiniţa nr. 53 au avut propria expoziţie, realizată cu sprijinul Asociaţiei Bubbles Art, parteneră în festival, cu proiectul „Fotografie de poveste“.
„Acest proiect are ca obiectiv creşterea încrederii în sine a tuturor copiilor prin fotografie, aducând astfel un plus procesului educativ. Copiii poartă cu mândrie costumele acestea speciale, deoarece «hainele magice» le permit accesul în lumea minunată a poveştilor, ei devenind cu adevărat piraţi, prinţese, prinţi, cavaleri şi multe alte personaje“, a mai spus Corina Şuţă.
La finalul spectacolului, costumele prezentate în concurs au fost supuse deciziei juriului. Rezultatele au fost primite cu strigăte de bucurie: toţi copiii au primit premii, constând în reviste, suc şi nenumărate dulciuri.

De exemplu

La „Balul mascat“ de săptămâna trecută au participat şi peste 250 de cadre didactice de la majoritatea grădiniţelor din Craiova, la care s-au adăugat şi 11 judeţe din ţară.
Aşa cum a apreciat Irina Maria Alexandru, directoarea Grădiniţei nr. 53 din Craiova, scopul proiectului a fost atins. „Este o realitate faptul că toate costumele au vraja lor doar în cadrul restrâns al serbării şi puţină lume ştie de existenţa lor. Intenţia noastră, ca organizatori ai Festivalului Naţional de Costume de Serbare, «Bal mascat», a fost aceea de a le face cunoscute publicului larg, pentru ca frumuseţea şi originalitatea lor să constituie exemple de bune practici şi un prilej de bucurie pentru copii. Se ştie doar: cea mai iubită activitate de către copii, la grădiniţă, este serbarea“, a mai spus directoarea Irina Maria Alexandru.

Precizări

Grădiniţele implicate în proiectul „Fotografie de poveste“, în perioada 2009 – 2010, au fost „Ion Creangă“, „Dumbrava Minunată“, „Iedera“ – cu cele două structuri ale sale, „Sf. Lucia“, „Otilia Cazimir“, „Pinochio“ şi Grădiniţele nr. 43, respectiv 53, toate din Craiova. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII