Spitalul Municipal „Filantropia“ din Craiova a rămas fără bani de medicamente şi mâncare pentru bolnavi după ce mai mulţi medici şi asistenţi de medicină şcolară au obţinut executarea silită a unităţii sanitare pentru nişte drepturi salariale restante din 2007-2009.
Potrivit reprezentanţilor unităţii sanitare, singurele plăţi pe care spitalul le mai poate face în prezent sunt cele cu salariile angajaţilor. „Executarea conturilor înseamnă că nu putem face nici o plată, cu excepţia cheltuielilor de personal. În rest, nici un furnizor nu mai poate fi plătit“, a declarat Elisabeta Lăjea, directorul financiar-contabil al Spitalului Municipal „Filantropia“.
Din cauza blocării conturilor, Spitalul „Filantropia“ nu poate plăti furnizorii de medicamente şi materiale sanitare, energia electrică şi gazele consumate, iar internetul şi telefoanele au fost tăiate deja din cauza neplăţii facturilor către furnizori.
Datoriile sunt ale Ministerului Sănătăţii
De ce s-a ajuns în această situaţie? Vestea trecerii Spitalului „Filantropia“ de la 1 iulie în subordinea Consiliului Local Craiova i-a determinat pe medicii şi asistenţii şcolari la care unitatea sanitară era datoare să ceară acum executarea silită a spitalului, de teamă ca datoriile să nu fie subscrise sau să nu fie nevoie de alte procese pentru recuperarea lor. Foştii angajaţi ai Spitalului „Filantropia“, care au devenit între timp angajaţii Primăriei Craiova, susţin că este vorba de diferenţe salariale şi tichete de masă pentru care s-au judecat cu unitatea sanitară, deşi datoria era a Ministerului Sănătăţii, obţinând hotărâri definitive şi irevocabile, dintre care o parte au fost puse în executare imediat, iar restul acum. „Cu toate că eram angajaţi ai spitalului, banii pentru salarii veneau de la Ministerul Sănătăţii. Iar ministerul nu a trimis după câştigarea procesului decât banii pentru plata diferenţelor salariale, nu şi a tichetelor de masă. Dacă banii ar fi fost plătiţi atunci, acest lucru nu s-ar mai fi răsfrânt acum asupra spitalului“, susţine Niculina Dumitraşcu, preşedintele Sindicatul SANITAS „Şcoli, Grădiniţe, Dispensar Studenţesc“ din Craiova.
Drepturile salariale câştigate în instanţă de medicii şi asistenţii şcolari totalizează 450.000 de lei, dintre care Spitalul „Filantropia“ mai are de achitat 130.000 de lei.