12.6 C
Craiova
vineri, 10 ianuarie, 2025
Știri de ultima orăLocalJudecătorii Anghel şi Diaconescu mai stau în puşcărie

Judecătorii Anghel şi Diaconescu mai stau în puşcărie

Atât cei doi judecători de la Tribunalul Dolj, Bogdan Diaconescu şi Laurenţiu Anghel, cât şi „partenerii“ lor, avocaţii Ion Militaru şi Octavian Ciucă, trimişi în judecată pentru că s-ar fi „pătat“ cu o mită de 45.000 de euro, vor fi judecaţi în continuare în stare de arest preventiv. Aceasta este decizia luată marţi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a respins recursurile celor patru inculpaţi formulate împotriva hotărârii din 29 iunie a Curţii de Apel Craiova, care nu a admis cererile lor de înlocuire a măsurii arestării preventive.
Remintim că procurorii DNA – Serviciul Teritorial Craiova au dispus, pe 29 iunie, trimiterea în judecată a celor patru. Bogdan Diaconescu este acuzat de luare de mită, iar Laurenţiu Anghel de săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită. Cei doi avocaţi sunt acuzaţi, de asemenea, de comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, judecătorul Bogdan Diaconescu a primit (prin intermediul colegului său Laurenţiu Anghel) de la trei persoane pe care acesta le judeca în stare de arest suma de 15.000 de euro, în schimbul cărora trebuia să le aplice pedepse mai blânde. Suma de 15.000 de euro reprezenta, potrivit anchetatorilor, doar o parte din totalul de 45.000 de euro pe care cei trei arestaţi i-au dat avocatului Ion Militaru spre a-i remite judecătorului Diaconescu. La Militaru au rămas 13.000 de euro, la Ciucă 12.000, Anghel a primit 5.000, iar la Diaconescu au mai ajuns 15.000 de euro.
La începutul lunii iunie, cei patru a fost arestaţi preventiv, iar până acum au formulat mai multe cereri pentru a fi cercetaţi, respectiv judecaţi, în stare de libertate, însă fără succes. Pe 29 iunie, Curtea de Apel Craiova le-a respins ultima cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara. Inculpaţii au făcut recurs împotriva hotărârii Curţii de Apel, care s-a judecat marţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Judecătorii şi avocaţii craioveni nu au găsit mai multă înţelegere nici aici, pentru că instanţa le-a respins recursurile ca fiind nefondate. Cei patru sunt „găzduiţi“ de Penitenciarul Craiova, fiind transferaţi din arestul IPJ Dolj imediat după ce au fost trimişi în judecată. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII