Firma Telemedia, care operează site-ul www.platiprinsms.ro, este acuzată că a inventat o nouă escrocherie de tip Caritas. Micii comercianţi îşi primesc banii timp de câteva luni şi ulterior li se blochează conturile. Firma este dată deja în judecată la Tribunalul Bucureşti, unde se cere deschiderea procedurii de insolvenţă.
Faimoasa firmă Telemedia, care în 2004 ar fi prejudiciat statul cu peste 23 de miliarde de lei, şi credulii care au apelat la serviciile ei cu peste 4 miliarde de lei, atacă din nou. După ce şi-a făcut mare reclamă în mass-media cu lansarea noului serviciu de plăţi prin SMS, societatea, care între timp şi-a schimbat denumirea, înşală din nou, de data aceasta micii comercianţi. Potrivit datelor remise redacţiei de unul dintre aceştia, după ce îşi lasă partenerii să facă tranzacţii timp de două-trei luni, se dau la fund, refuzând să mai efectueze plăţile pe care se obligaseră să le facă prin contract.
„Noua firmă condusă de Andor Toth Mihaly, Telemedia Consult SRL, a creat www.platiprinsms.ro, o nouă escrocherie de tip Caritas. În luna decembrie 2009 am încheiat contract cu aceştia pentru plăţile prin SMS şi am început să lucrez cu ei din martie. Niciodată nu am avut sume mai mari de 15.000 de lei în două luni. În luna iunie am primit un pachet prin curier de la ei, care conţinea un ceas Tissot şi un mesaj: «Stimate domnule Butnaru, încrederea pe care ne-o acordaţi ne face să urcăm cât mai sus în afaceri şi să îmbunătăţim permanent calitatea serviciilor noastre. Suntem onoraţi să colaborăm cu oameni deosebiţi ca dumneavoastră. Primiţi din partea noastră acest cadou cu cele mai bune gânduri. La cât mai multe tranzacţii! Surprizele nu se opresc aici». Şi aşa a fost: Două săptămâni mai târziu, cu două zile înainte să facturez, mi-au blocat contul la www.platiprinsms.ro, singurul loc de unde puteam să facturez şi să văd traficul de telecomunicaţii efectuat“, ne-a scris Raul Butnaru, unul dintre cei prejudiciaţi.
S-au dat la fund
Contactaţi telefonic, reprezentanţii firmei l-au liniştit că-şi va primi banii: „Cum primim raportul de decontare de la operatori, vă decontăm factura lunii iunie“, i-au spus ei. „De atunci nu mi-au mai răspuns la telefon. Am fost în Bucureşti la sediul lor şi am stat de vorbă cu domnul Andor Toth Mihaly, care mi-a relatat că l-ar fi anunţat operatorul de telefonie Vodafone că tranzacţiile din cont sunt debite necolectate de la utilizatorii finali. Mi-a promis că-mi va trimite şi mie un reply la acel e-mail, dar n-a făcut-o. De atunci am încercat să îi sun, dar zadarnic. Nu sunt singurul păcălit de Telemedia, aceştia au intrat în procedură de insolvenţă“, a afirmat Butnaru.
Escrocherie bine pusă la punct
Metoda de escrocare este destul de bine pusă la punct, în sensul că nu poţi factura decât din contul lor, de pe site-ul www.platiprinsms.ro, care, odată blocat, te împiedică să dovedeşti traficul de telecomunicaţii şi să facturezi. „La fel şi factura fiscală, pe care te pun să o trimiţi prin poştă sau curier. Mai mult, în cazul în care vrei să îi dai în judecată, nu poţi, pentru că datoria nu este justificată, odată ce factura nu este semnată şi ştampilată de către ei. Te induc în eroare trimiţându-ţi un cadou şi, după ce-ţi câştigă încrederea, te ţepuiesc. În prezent au peste 100 de parteneri care, după părerea mea, urmează să fie păcăliţi. În plus, sunt în incapacitate de plată, dar ei tot încasează bani de la operatorii de telefonie“, a mai spus Butnaru, anunţându-ne că intenţionează să îi someze pentru plata facturii din luna iunie în valoare de 9.100 de lei şi pentru traficul aceleiaşi luni, de 14.000 de lei, pe care nu-l mai poate factura. „Voi face o plângere la Parchet pentru înşelăciune, o plângere la ANCOM şi mă voi adresa instanţei pentru soluţionarea problemei“, a încheiat el.
Pe rolul Tribunalului Bucureşti se află un proces prin care societatea Rom Team Programmins SRL a cerut deschiderea procedurii de insolvenţă a SC Telemedia Consult SRL. Primul termen va avea loc pe 17 septembrie 2010.
Ţepele ar fi început în 2003 cu concursurile „Sună acum!“
În perioada 2003-2004, Parchetul General s-a trezit cu mii de plângeri venite din partea telespectatorilor canalelor de televiziune care au plătit miliarde de lei pentru a participa la concursuri în care Telemedia Services România SRL punea în joc diverse premii. În urma acestei afaceri, patronii, Torocsik Jeno din Budapesta, australianul Thomas Antalfy şi orădeanul Toth Andor Mihaly, au reuşit să strângă aproximativ 154 de miliarde de lei, dintre care ar fi trimis deja o mare parte în conturile din Elveţia. ANAF a declanşat, la vremea respectivă, o serie de controale care s-au finalizat cu un raport înaintat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Şi atunci, ca şi acum, modalitatea de operare era trimiterea unor SMS-uri către Mobifon şi Orange sau apelarea unui număr de tipul 090… în reţeaua Romtelecom. 29 din 30 de apelanţi Romtelecom nu erau nici măcar înregistraţi în concurs, deşi plăteau suprataxa cerută. Astfel, numai de pe urma apelurilor la numerele cu suprataxă din reţeaua Romtelecom, Telemedia a încasat peste 81,2 miliarde de lei în perioada august-decembrie 2003. Cert este că, încolţiţi de anchetatori, reprezentanţii Telemedia au încercat să se eschiveze, susţinând că situaţia ar fi cauzată de fapt de limitele tehnice ale Romtelecom, care, din lipsă de linii telefonice, nu poate să redirecţioneze către organizator toate apelurile sosite pe numerele fixe… Fără comentarii.