Subprefectul de Dolj, Cristian Şovăilă, şi-a pierdut postul ca efect al unei hotărâri de guvern publicate ieri în Monitorul Oficial. În HG nr. 1.114, adoptată pe 10 noiembrie, nu sunt precizate motivele deciziei de „încetare a exercitării temporare a funcţiei publice de subprefect al judeţului Dolj de către domnul Şovăilă Cristian Marian“. De asemenea, guvernul nu a emis alt document prin care să atribuie altei persoane funcţia, aşa cum se procedează de fiecare dată în astfel de cazuri. Deşi nimeni nu confirmă oficial, este de presupus că hotătârea vine ca o reparaţie pentru Ionel Ciobotea, fost subprefect de Dolj. Acesta a fost eliberat din funcţie, dar deţine o geantă de hotărâri judecătoreşti prin care a suspendat toate deciziile în baza cărora a fost zburat din prefectură. Deşi a fost acceptat în birou şi chiar la un colegiu prefectural, Ciobotea nu poate ocupa deocamdată fotoliul din umbra prefectului, pentru că nu a solicitat în instanţă reintegrarea. În această situaţie, după ce, mai bine de două săptămâni, în Prefectura Dolj au activat doi subprefecţi în jurul unui singur post, Şovăilă şi Ciobotea, la această oră postul este… vacant. „Conform legii şi a documentelor pe care le deţinem, nu putem decât să plătim diferenţele salariale domnului Ciobotea, între cea de subprefect şi cea de inspector guvernamental, conform hotărârii judecătoreşti. În rest, nu avem competenţa de a-l reintegra în funcţie, nu prefectura este angajatorul“, a spus prefectul de Dolj, Eugen Georgescu. Cristian Şovăilă nu a comentat decizia guvernului.