Cadrele didactice din Dolj au protestat în faţa Primăriei Craiova împotriva diminuării indemnizaţiei de concediu pentru lunile iulie şi august. Pentru a accentua mesajul lor către guvernanţi, pe lângă faptul că le-au strigat „Ruşine!“, profesorii au ars simbolic o pancartă tipărită cu „Pactul Naţional pentru Educaţie“.
Primăria Craiova a fost ieri pichetată de câteva zeci de profesori din Dolj, care au protestat timp de două ore împotriva deciziei viceprimarului Mărinică Dincă de a reţine cei 25% din indemnizaţia pentru concediul de odihnă. „Sunt aproape 100 de cadre didactice, majoritatea din Craiova. Deşi am obţinut aprobarea pentru 100-200 de oameni, nu au venit atât de mulţi pentru că am încercat să nu întrerupem procesul instructiv-educativ şi au venit oamenii care nu au avut ore“, a declarat Constantin Rada, preşedintele filialei Dolj a Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).
„Pactul Naţional pentru Educaţie este o ruşine“
Acesta a explicat că, pe lângă faptul că au stabilit să iasă în stradă pentru a protesta, analizând ceea ce s-a întâmplat în ultimii doi ani, Biroul Operativ al Filialei Dolj a FSLI a hotărât „denunţarea Pactului Naţional pentru Educaţie“. „Practic, începând de astăzi (ieri-n.r.), nu ne mai asumăm acest pact pentru că toţi factorii de resort şi-au bătut joc de el. Constatăm cu uimire că acel pact, semnat de întreaga clasă politică şi foarte multe ONG-uri, nu a fost altceva decât un petic de hârtie de care s-a uitat de a doua zi“, a adăugat Constantin Rada. De altfel, acesta a fost şi motivul pentru care protestatarii au dat foc simbolic unei pancarte pe care scria Pactul Naţional pentru Educaţie. „Acest pact e o ruşine. Se vorbeşte acolo de 6% pentru educaţie din PIB, dar nici măcar 4% din PIB nu am avut nici în 2009, nici în 2010. Nu au respectat absolut nimic din ce s-a stipulat acolo şi considerăm că nu ne mai reprezintă, şi nimeni nu poate să mai considere că suntem parteneri de dialog“, a mai spus Rada.
„Trăim de pe o zi pe alta cu datorii şi nu putem să fim mulţumiţi de viaţa pe care o ducem“
Profesorii participanţi la protest au explicat că au decis să iasă în stradă, nemulţumiţi de situaţia actuală în care se găseşte învăţământul românesc. „Învăţământul se degradează de la o zi la alta, viaţa noastră de zi cu zi e din ce în ce mai precară, sănătatea noastră de asemenea, şi nimeni nu se gândeşte că suntem şi existăm pentru copiii şi viitorul României. Acest gest de astăzi îl consider un afront simbolic aduc conducerii. Trăim de pe o zi pe alta cu datorii şi nu putem să fim mulţumiţi de viaţa pe care o ducem“, a precizat Niculina Lazarciuc, profesor la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti“, care, după 32 de ani de vechime, cu gradaţie de merit şi indemnizaţie de dirigenţie, are un salariu de 1.000 de lei.