-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalMercedes, înjunghiat de Bercea Mondial

Mercedes, înjunghiat de Bercea Mondial

Sandu Anghel, zis şi Bercea Mondial, este cercetat pentru tentativă de omor, după ce şi-ar fi înjunghiat un nepot.
Incidentul s-a petrecut joi seară, într-un local din Drăgăneşti-Olt. Mai mulţi nepoţi ai lui Sandu Anghel, printre care şi victima, Ionuţ Anghel, de 17 ani, jucau biliard. La un moment dat, în local şi-a făcut apariţia şi Bercea Mondial, împreună cu fiii lui şi alte persoane. Bercea şi însoţitorii lui i-au luat la bătaie pe tineri, unul dintre ei fiind lovit cu un cuţit în zona plămânilor. „Eram în bar când a venit Sandu Anghel cu băieţii lui şi alte patru sau cinci persoane. Bercea l-a lovit pe vărul meu de două ori cu cuţitul. L-a tăiat în spate, în zona plămânilor. A vrut să mă lovească şi pe mine, dar am scăpat. M-au ascuns în bar“, a spus Cătălin Anghel, unul dintre nepoţii lui Bercea.
Victima a fost transportată la spitalul din Caracal, fiind ulterior transferată la Spitalul Judeţean Craiova. Pentru a se evita orice incident, zeci de mascaţi au păzit toată noaptea unitatea medicală.
Poliţia a deschis o anchetă în acest caz. „Cauza a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, care efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor, în prezent desfăşurându-se activităţi pentru identificarea martorilor oculari şi stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt“, a declarat comisarul Claudia Radu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt.
În ultimii doi ani, scandalurile între Bercea Mondial şi fraţii săi s-au ţinut lanţ, mărul discordiei fiind o casă.

A fost stabilizat

Potrivit reprezentanţilor Spitalului de Urgenţă Craiova, Ionuţ Anghel a fost adus aici joi noapte, prezentând două plăgi înjunghiate. Tânărul a fost transferat vineri dimineaţă de la Terapie Intensivă la Chirurgie Toracică.  El a declarat pentru GdS că, în timp ce juca biliard într-un bar din localitatea Drăgăneşti-Olt, unchiul său, Bercea Mondial, a intrat în local însoţit de „Ambasador“, fiul lui. După o scurtă altercaţie, „Ambasador“ l-a imobilizat, iar Bercea l-a înjunghiat cu un cuţit în spate. Vineri, în jurul prânzului, starea pacientului era stabilă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

55 COMENTARII