Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova a găzduit duminică, 13 martie, o nouă întâlnire SpectActor
De data aceasta, invitatul conferinţei a fost poetul şi dramaturgul Matei Vişniec. Pentru prima dată, întâlnirea a avut loc chiar pe scena sălii mari „Amza Pellea“. După cum a afirmat Mircea Cornişteanu, directorul teatrului, „această ambianţă corespunde cu personalitatea invitatului nostru, un vechi prieten al meu, al teatrului nostru, al teatrului românesc, dar şi al teatrului de pe toată planeta“. Nicolae Coande, secretarul literar al TNC şi moderatorul evenimentului, l-a numit pe Matei Vişniec un „autor iubit şi aclamat pe toate meridianele lumii, pentru care inima nu are creier“.
Povestea unei cariere
După aplauze, cuvintele lui Matei Vişniec se fac auzite: „Mă bucur că mi-aţi oferit timp. Mi s-a întâmplat acest miracol, să scriu. De vreo 40 de ani tot scriu, asta se numeşte destin“. Dramaturgul a adus în discuţie cele două piese pe care le-a scris pentru scena Teatrului din Craiova, „Hotel Europa Complet“ şi „Occident Express“.
Vişniec a afirmat că textul pentru „Hotel Europa Complet“ este unul dintre cele mai bune pe care le-a scris. Ideea a pornit de la o ştire pe care autorul a primit-o la Radio France Internationale, unde lucrează ca jurnalist. „Sunt oameni care, ca să îşi dea sens vieţii, se duc şi înfiază copii“, a spus Vişniec. Şi, dacă există aşa ceva, poate există şi vecinul care vinde cadavre mamelor îndurerate. „Umanitatea a ajuns la un nivel atât de jos, încât nu ştii dacă să plângi sau să râzi“. În „Occident Express“, dramaturgul a vrut să arate de unde priveşte omul european aproapele: „Noi ştim atât de multe despre ei, ei ştiu atât de puţine despre noi“.
Matei Vişniec a mărturisit că i s-a cerut să scrie la comandă câteva piese „de urgenţă“: „Am fost rugat să scriu o piesă pentru şapte actriţe şi un actor. Am scris o piesă despre un poştaş şi despre şapte femei care aşteaptă scrisori de pe front în timpul Primului Război Mondial“.
Inedită a fost povestea dramaturgului despre cum i-a venit ideea de a scrie o piesă: „Eram profesor la o şcoală generală şi în fiecare zi treceam pe lângă o fântână. Eram sătul de navetă, de rezistenţa culturală. Într-o zi, în acea fântână lătra un câine“. Reacţia autorului a fost de regăsire a condiţiei sale umane: „Iată, ăsta sunt eu. Un câine care latră dintr-o fântână. Poate asta e metafora României“.
Printre rememorări ale poveştilor ce l-au îndemnat să scrie, Matei Vişniec şi-a rugat prietenul şi colegul, Mircea Cornişteanu, să interpreteze cu el câteva părţi din două piese, care au făcut deliciul publicului.
Întâlnirea s-a încheiat pe un ton realist al invitatului: „Ori de câte ori am un succes, a doua zi îl uit şi mă apuc de muncă. La fel şi cu eşecurile“.
