Dimitrie Gerota a fost doar una dintre personalităţile care au plecat din Craiova, ca să ducă mai departe numele acestui oraş
Dimitrie Constantin şi Maria Deja erau părinţii a şapte copii când a venit pe lume Dimitrie cel mic în vara lui 1867, pe 17 iulie. El a studiat la Colegiul Naţional „Carol I“ din Craiova, ca mai apoi să ia drumul Bucureştiului şi al Facultăţii de Medicină de acolo. După absolvire, depăşeşte graniţele ţării şi se perfecţionează timp de patru ani la Paris şi Berlin.
Anul 1897 îl prinde pe Gerota profesor de anatomie la Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Bucureşti. Acolo îl cunoaşte pe Constantin Brâncuşi, care îi era elev, şi leagă o prietenie frumoasă care va dura o viaţă întreagă.
Brâncuşi comenta despre profesorul său: „Seriozitatea şi punctualitatea cu care îşi îndeplinea sarcinile didactice, bogăţia documentării iconografice, expunerile sale clare şi deloc pedante însoţite întotdeauna de desene în crete colorate făcute la tablă cu mâna lui, în timp ce vorbea, construcţia regiunii sau a aparatelor făcute, plecând de la simplu la compus, fermeca pe student şi-l obliga să urmărească această construcţie pe care fiecare era tentat să o copieze pe caiet, desenând în acelaşi timp cu profesorul, fără ca aceasta să fie o îndatorire imensă“.
Colaborarea şi parteneriatul lui Gerota cu Brâncuşi au fost roditoare şi au dat naştere celebrului „Ecorşeu“, adică reprezentarea corpului omenesc fără piele, bazat pe disecţiile făcute în cadrul Facultăţii de Medicină.
Această lucrare, cunoscută şi sub numele de „Jupuitul“, avea dimensiunile unui om real – 175 de centimetri înălţime şi 48 de centimetri lăţime la nivelul umerilor. „Jupuitul“ i-a permis lui Brâncuşi absolvirea Şcolii de Arte Frumoase.
Brâncuşi şi-a multiplicat lucrarea în patru exemplare. Unul din ele a fost păstrat de doctorul Gerota, altul a ajuns la Colegiul „Carol I“ din Craiova. Celălalt a intrat în Colecţia Muzeului de Anatomie din Iaşi, iar ultimul şi-a făcut loc la Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca. Se pare că a mai existat o copie care a aparţinut Şcolii de Arte Frumoase şi apoi a intrat în patrimoniul Facultăţii de Medicină din Bucureşti.
De la metoda lui Gerota la fascia lui Gerota
În ceea ce priveşte activitatea lui Gerota, el a studiat anatomia şi fiziologia vezicii urinare şi a apendicelui şi a dezvoltat o metodă de injectare a vaselor limfatice cu o vopsea solubilă în cloroform (mercur, albastru de Prusia), cunoscută sub numele de metoda Gerota. El a fost primul radiologist român şi iniţiatorul studiului radiologiei. Câţiva ani mai târziu a abandonat, însă, domeniul din cauza unei dermite a mâinii care a necesitat amputarea sa.
În 1909, a deschis un sanatoriu, prima instituţie privată de acest gen din Capitală, care îi poartă numele şi astăzi. Era, de asemenea, adeptul actelor de caritate, iar din 1916 este membru asociat al Academiei Române.
În literatura medicală, termenul de „fascia lui Gerota“ e utilizat pentru a denumi fasciile renale, anterioară şi posterioară. În realitate, fascia posterioară a fost descoperită în 1883 de Emil Zuckerkandl, profesor de anatomie la Universitatea din Viena. Abia în 1895 Gerota a descoperit-o şi pe cea anterioară. Totodată, sindromul Ormond a mai fost numit şi sindromul Gerota.
În noiembrie 1935, doctorul Gerota a trimis ziarului Universul articolul „Monarhie cu camarilă sau republică“, care era o critică la adresa regelui Carol al II-lea. Ca efect, Dimitrie Gerota a fost încarcerat la Malmaison, dar a fost eliberat patru zile mai târziu după protestele studenţilor la Medicină din Bucureşti. În 1936, a fost arestat din nou şi trimis la Jilava, dar procesul nu a mai avut loc. Prof. dr. Dimitrie Gerota a fost eliberat şi a murit trei ani mai târziu, pe 3 martie, la 72 de ani.
Este adevărat, de puţine ori cei care se referă la fascia renală Gerota ştiu că ea a fost descrisă de un român. Aşadar, întrebările care sunt puse acum despre un român cu atâta interes, la peste 60 de ani de la încetarea lui din viaţă, sunt, prin urmare, justificate.
