Filosofia este o disciplină grea, dacă vorbim despre ea încă de pe băncile liceului. La facultate, devine şi mai dificilă. Este considerată de mulţi o ştiinţă abstractă şi, deseori, imposibilă. Şi totuşi, unii aleg să o studieze ani la rând.
Mihaela P., de 20 de ani, e de părere că „studiul filosofiei nu e pentru toată lumea. Este greu să interpretezi şi să judeci anumite valori, afirmaţii, dar cel mai greu mi se pare să te pui în locul filosofilor pentru a le înţelege punctul de vedere“.
Gabriel S., de 21 de ani, nu vrea să aibă de-a face cu filosofia. „E pentru boemi şi oameni care au prea mult timp liber. Mi se pare o mare prostie să faci o facultate de filosofie. Poate ajungi să înţelegi rostul vieţii, dar asta nu îţi ţine de foame“.
Claudia P., de 23 de ani, e sceptică în ceea ce priveşte subiectul. „Studiile te ajută să-ţi modelezi o carieră. Mi-e greu să cred că filosofia te poate ajuta să-ţi faci un viitor. Cel care ia decizia să facă facultatea asta ori are un viitor deja asigurat, ori nu e conştient că nu va reuşi să facă prea multe cu ea“.
Pentru Marius E., de 19 ani, acest domeniu e foarte ofertant. „Filosofia îţi deschide porţile gândirii. Îţi oferă răspunsuri la întrebări existenţiale şi poate fi, uneori, un refugiu. Eu citesc Nietzsche, Freud şi mă regăsesc în ce au scris ei, dar n-aş studia în amănunt. E păcat ca filosofia să nu rămână doar un hobby“.
O ştiinţă pentru boemi?
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei