Proiectul „Free Me“
Între 1 şi 11 iulie, tineri din Turcia, Ungaria şi Bulgaria împreună cu Centrul Educaţional de Resurse şi Training (CERT) vor desfăşura o campanie de informare asupra efectelor nocive ale fumatului, în satul Câmpeni, din comuna Pieleşti, judeţul Dolj. Proiectul „Free Me“ este finanţat de Comisia Europeană prin Programul „Tineret în acţiune“ şi urmăreşte promovarea luptei contra fumatului în comunităţile rurale. În acest sens, 28 de tineri din patru ţări vor încerca să îi determine pe oameni prin sesiuni de suport pentru fumători, teatru-forum sau dezbateri publice pe această temă să renunţe la ţigări în favoarea altor lucruri. După cele nouă zile de activităţi, participanţii la proiect vor realiza un ghid ce va cuprinde informaţii despre consecinţele fumatului. Mai multe detalii se pot găsi pe http://certdolj.wordpress.com/.
• Ştefania Bătrînca
Black Sea Medical Adventure
Au început înscrierile pentru Black Sea Medical Adventure (BSMA). Aceasta este o tabără pentru studenţii la Medicină, în care distracţia se îmbină cu lucrurile practice pe care aceştia nu le pot învăţa la facultate: cursuri de prim ajutor – certificate de către Consiliul Naţional Român de Resuscitare, cursuri de salvare de la înec – certificate de Asociaţia Naţională a Scafandrilor Profesionişti şi Salvamarilor din România şi cursuri de prim ajutor în cadrul incendiilor sau pericolelor provocate de foc – certificate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Cei care se vor înscrie vor putea face scufundări, traininguri şi vor avea parte de multe surprize. Detalii pot fi găsite pe http://bsma.ssmb.ro, iar înscrierile se fac on line, la adresa http://bsma.ssmb.ro/inscriere.
• Anca Ungurenuş
Şcoala de business
Studenţii din România sunt invitaţi să aplice la „Business Summer School“, un proiect internaţional fondat în 2007, ce va avea loc anul acesta la Sibiu între 14 şi 27 august. Şcoala de vară vizează pregătirea tinerilor în domeniul economiei, afacerilor, oferindu-le traininguri ţinute de foşti absolvenţi români la Harvard sau de persoane care ocupă funcţii de conducere în companii mondiale cunoscute. Cei interesaţi pot aplica pe http://www.businessschool.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=13&Itemid=12 până pe 1 august. „Business Summer School“ este unul dintre cele mai bune programe de acest gen din Europa de Est, fiind în parteneriat cu Banca Mondială. Detalii puteţi găsi pe http://www.businessschool.ro/.
• Ştefania Bătrînca
LEADERS School 8
A opta ediţie a şcolii de leadership LEARDS e organizată la Poiana Braşov, în perioada 31 iulie – 6 august. Curricula şcolii e dezvoltată în jurul a trei arii: leadershipul personal, leadershipul unu-la-unu şi leadershipul echipei. Programul conţine atât părţi teoretice, cât şi activităţi practice, iar elementul principal este simularea de afaceri. LEADERS School se desfăşoară sub supravegherea antreprenorului Marius Ghenea. Înscrierile se fac până pe 15 iulie, pe site-ul www.leaderschool.ro.
• Anca Ungurenuş
Festival multidisciplinar
Tinerii creativi din Europa sunt invitaţi să participe la „Balkan Snapshots“ 2011, un festival multidisciplinar care combină filmul independent, teatrul, muzica şi nu numai. Acesta va avea loc între 12-16 octombrie, la cinema „Kriterion“, din Amsterdam, Olanda. Tema ediţiei din 2011 va fi „Creative States of Southeast Europe“, tinerii realizatori de film şi artiştii video putând să îşi trimită proiectele până pe 30 iunie. Mai multe informaţii puteţi găsi pe http://www.balkanburo.org.
• Ştefania Bătrînca