Olteanul Dumitru Tomescu, critic literar cunoscut şi sub pseudonimele „Brumărel“ sau „Dinu Vultur“, întemeietor al Ramurilor şi al Scrisului Românesc, nota, la început de secol XX, un manifest pentru autoeducarea lăuntrică a poporului
Atâta timp cât şcoala va fi considerată „numai ca un mijloc de căpătuire, ca un drum uşor, care trebuie să te ducă la pricopseală, niciodată ea nu va putea să făurească suflete bine încheiate, suflete nobile, suflete cu caracter. Şcoala, aşa cum este acum, e numai un locaş de unde poţi culege mai multă sau mai puţină ştiinţă, dar nicidecum nu are darul de a forma valori morale, adică oameni, cari în totul să fie călăuziţi de bine, de cinste, de sentimente dezinteresate, pentru ca o mare parte din munca lor să fie adusă pe altarul larg al binelui obştesc“, spunea el la începutul lui 1900.
Tomescu îşi îndemna cititorii să nu se lase purtaţi de valul bogăţiei şi al banilor şi să-şi înnobileze propria persoană: „Acesta e cel mai minunat chip, ca din când în când să-ţi smulgi sufletul din furia năprasnică a luptei pentru ban, să-l ridici o clipă de asupra noroiului de patimi, să-ţi înnoieşti curăţia gândului şi simţirei tale, sporindu-ţi astfel puterea de muncă şi dragostea de ideal“.
„Onorabilă şi rafinată societate de salon“
Cum bine observa olteanul, lumea avea tendinţa să se îndrepte spre bârfă şi spre subiecte scandaloase. „La noi, a da loc în viaţa ta unor asemenea îndeletniciri curate înseamnă a-ţi pierde o sumă de vreme, pe care mai de grabă o poţi întrebuinţa într’o muncă mai nobilă, mai aleasă, precum este aceea de-a afla tainele culiselor politice, de-a şti răspunsul cutărui bărbat mare, intervievat de cutare jidan insinuant, de-a şti câţi au fost şi cine a fost la cutare banchet politic, de-a citi zi cu zi aventurile senzaţionale ale cutărui prinţ ce caută prinţesa pribegită în lume, ori foiletonul cutărui ziar spurcat ce-ţi mânjeşte şi ochii şi sufletul cu ultimul roman senzaţional, având la urmă «va urma», – şi toate acestea, pentru ca să fii om de lume, om în curent cu toate mişcările şi să ai subiect de discuţie în cutare onorabilă şi rafinată societate de salon“.
Iată că sosise, în opinia lui Tomescu, un moment prielnic pentru abaterea de la „nimicuri cari ni fură timpul şi ni otrăvesc sufletul şi să ni croim o bună viaţă morală, o viaţă creştinească. Trebue să se înceapă adică o mişcare uriaşă de primenire a sufletelor noastre, de înnoire a credinţelor şi convingerilor noastre. Suferim de atâtea rele şi păcate, în cât minţile bine chibzuite şi pline de cinste nu mai pot îngădui.
Între epoca nesuferită şi care trebue dărâmată, şi între epoca binecuvântată pe care vrem să o creăm, trebue să urmeze o epocă de predică, de propoveduire a cuvântului nou, care poartă în sine nouile idei de îndrumare mântuitoare“.
Sacrificiu pentru idei
Despre această epocă, Dumitru Tomescu spunea că „cere o armată de oameni îndrăsneţi, necruţători şi plini de cinste, cari să vestiască şi să împrăştie în întinderea largă a neamului românesc nouile idei, de care trebuie să ne călăuzim de acum înainte. Fireşte că această luptă este grea, şi de aceia ea cere oameni îndrăzneţi şi necruţători cari să nu tacă înaintea lucrurilor rele şi nedrepte“.
Cu înflăcărarea care-l caracteriza, fostul director al Teatrului Naţional din Craiova şi părintele publicaţiei Scrisul Românesc recunoştea că e o luptă care „va scoate înainte duşmani înverşunaţi şi fără număr, fratele te va cârti, vecinul te va urâ, prietinul te va părăsi şi cu toţii, cu toţii vor căuta să te strivească. Vei îndura sete, vei răbda de foame, vei umbla gol şi vei muri hulit, ca un martir pentru ideia ce-ai îndrăznit să-o propoveduieşti“.
Paginile scrise de criticul Tomescu se încheie într-un ton încurajator, pentru a trezi în sufletele cititorilor săi ambiţia de a se autodepăşi. „Aceasta este şcoala îndrăznelii aceia care te învaţă să te jertfeşti pentru ideie, şi să grăieşti adevărul celor învăţaţi să trăească cu minciuna, cinste celor deprinşi cu necinstea, datorie celor ce şi-au călcat-o întotdeauna, dreptate celor ce n-o fac, iubire de neam celor ce nu-şi l’au iubit niciodat“.
