Fortunato, nimeni altul decât C.D. Fortunescu, semna, în 1925, un articol despre una dintre preocupările culturale ale femeilor din Craiova de altădată
Era o „vară toridă“ şi „orice manifestare culturală a încetat în oraşul nostru. Singurul lucru de seamă ce are datoria să înregistreze de această dată rubrica de faţă este Expoziţia de Industrie casnică, organizată de Liga Naţională a Femeilor Române, cu prilejul ţinerei congresului anual al acestei societăţi la Craiova, în zilele de 30 Mai şi 1 Iunie, congres care a avut o deosebită strălucire prin asistenţa M. S. Reginei Maria a României, prezidentă de onoare a Ligei“.
Sub conducerea unei figuri marcante, atât de importante a femeilor din România, „expoziţia aceasta este datorată doamnelor craiovence care sunt în fruntea acestei societăţi, şi în primul rând inimoasei şi vrednicei de toată lauda Doamnei Eugenia C. Neamţu, ajutate fiind şi de contribuţia de muncă meritorie a secţiunilor Ligei din celelalte capitale ale judeţelor din Oltenia, precum şi de D-l inginer A. Vincenz“. Expoziţia fusese găzduită în cele şapte saloane de sus ale Palatului Băncii Comerţului, fiind deschisă timp de două săptămâni.
Sala Doljului, cea mare, cuprindea o colecţie aleasă de covoare vechi. Unele aveau peste 100 de ani. Erau olteneşti, cu motive florale şi uneori cu chipuri de oameni, păsări sau animale. „Scoarţele acestea bine bătute, în culori discrete, armonizate, şi pe care vremea pusese patina sa, încântau ochii. Câteva dintre ele au servit ca model de imitat şi motiv de inspiraţie Doamnei Vincenz, al cărui atelier e un mic muzeu, şi D-relor Vasilescu şi Truţescu, maestrele care conduc atelierele ce Liga Femeilor române are instalate în oraşul nostru, peste drum de poştă, unde lucrează 20 de fete la covoare şi 12 la ţesături“.
Covoarele reproduse de fetele muncitoare erau „de o perfecţiune artistică admirabilă, întrucât isbutesc a imita exact nuanţele perdute şi învechite ale scoarţelor rămase din bătrâni. Deopotrivă erau de admirat şi caramaniurile ieşite din aceste ateliere, precum şi ţesăturile, cusăturile şi alesăturile lucrate aci“. Pe de altă parte, Sala Romanaţilor cuprindea, „pe lângă chilimurile frumoase şi finele ţesături, o colecţie interesantă de fuste, furci, ploşti şi olărie veche, apoi cojoace, ii şi ouă încondeiate“.
Gospodăria, pe judeţe
Influenţa fiecărui judeţ în arta expusă nu putea fi trecută cu vederea. „Ideea de a fi împărţit produsele acestei arte pe judeţe permitea să se observe mai uşor acele deosebiri de nuanţe care caracterizează chilimurile şi covoarele lucrate în regiunile de munte (cu culori mai tari), faţă de producţiunile şesului oltenesc, mai delicat nuanţate“. „Gorjul aducea o notă originală, prin instalarea într’un ungher a unei vetre ţărăneşti adevărate, cu cotlonul şi corlata ei de lemn înegrită de fum şi de ani, cu căldarea de tuciu atârnată deasupra focului cu scăuneciul, piua de pisat sarea, lingura şi mestecăul de lemn. Nu lipsea nici blidarul încrestat, cum nici pedelături caracteristice obiecte şi mobile de gospodărie bătrânească, lada înflorită de păstrat ţoalele şi zestrea, urcioare pântecoase, apoi prapure, ghioace năstruşnice şi arme de tot felul“. Totodată, „Vâlcea şi Mehedinţi au expus chilimuri, fote, vâlnice, ii, cămăşi, opreguri, zăvelci şi alte felurite produse ale artei casnice olteneşti.
Un salonaş era rezervat mai mult artei bisericeşti. Aci, pe lângă profanele paftale, vase de flori ori pentru ars mirodenii, era o bogată colecţie de icoane, potire, cădelniţe, obiecte de cult sculptate în metal, cărţi bisericeşti legate ca pe vremuri şi uşile frumos sculptate ale altarului dela Schitul Dobriţa-Gorj“.
Interesantă a fost şi „colecţiunea de unelte şi obiecte de gospodărie (reduse în mic unele) a D-rului Laugier, cum şi păpuşile sale; acestea din urmă interesante mai mult ca intenţie decât ca realizare, întru cât pentru un muzeu etnografic, cum am visa şi noi unul în Craiova noastră, nu se pot concepe decât manechine în mărime naturală, pe care s’ar îmbrăca costumele olteneşti. Căci ce se poate reda, în proporţii aşa de mici, din frumuseţile de desen şi culori ale cămaşei, fotei, cojocului ori maramei de pe o asemena papuşe, orcâtă bunăvoinţă ar pune cei ce le-au confecţionat?“.
