Se întorcea de la târg, de unde îşi cumpărase un porc şi cele necesare pentru Crăciun, dar, înainte de a ajunge la destinaţie, a intrat într-o depăşire şi s-a lovit frontal cu o cifă care circula regulamentar din sens opus. Este povestea unui mehedinţean de 63 de ani, care a rămas aproape 30 de minute încarcerat între fiarele contorsionate ale autoturismului său, pompierii fiind nevoiţi să taie bordul maşinii şi să rupă uşile pentru a-i salva viaţa.
Accidentul rutier s-a produs pe DN 67 ce face legătura între Drobeta Turnu Severin şi Calafat.
Martorii sunt de părere că accidentul ar fi putut fi evitat. În zonă, macaraua unei societăți care se ocupă cu stâlpii de iluminat a parcat pe contrasens, iar bătrânul a încercat să o depăşească fără să îşi dea seama de pericol.
„Nu se întâmpla nici un accident dacă cei care lucrează la stâlpi nu şi-ar fi parcat maşina pe contrasens. Bătrânul a vrut să intre în depăşire, nu a văzut bine ce vine din faţă şi a intrat direct în cifă, în urma impactului ajungând aproape de şanţ. Venea şi el, săracu’, de la târg, că avea plase pline în portbagaj, avea şi un porc destul de mare“, a spus un martor.
Circulaţia rutieră a fost blocată pe ambele sensuri de mers aproape o oră, coloanele de maşini măsurând chiar şi un kilometru, dar pompierii au reuşit să îl scoată pe bărbat în viaţă.
„Am intervenit în localitatea Hinova, pe DN 67, pentru descarcerarea unui șofer care, în a urma coliziunii cu un alt autoturism, a rămas încarcerat și nu a putut fi scos de participanţii la trafic din maşină, deoarece avea picioarele prinse sub bordul maşinii. Am acţionat cu ustensilele din dotare, am tăiat bordul şi uşile şi am predat victima în viaţă medicilor de la Ambulanţă“, a declarat Gheorghiţă Nicolae, plutonier Descarcerare ISU „Drobeta“.
Bătrânul a rămas internat la Spitalul de Urgenţă din Drobeta Turnu Severin, starea lui fiind critică.
• Alin Ghiciulescu
Venea de la târg şi a ajuns la spital
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei