4.2 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024

Sirop, pe făraş

Şapte consilieri locali – cei şase daţi afară din PDL şi cu al şaptelea, aproape exclus din PNL – au propus schimbarea lui Flavius Sirop de la şefia Salubrităţii

Consiliul Local Craiova, întrunit astăzi în şedinţă ordinară, urmează să decidă, printre altele, şi asupra propunerii de suspendare a pedelistului Flavius Sirop din funcţia de manager public şi director general la SC Salubritate Craiova SA. Acest punct peste ordinea de zi a fost introdus de primarul Antonie Solomon, ca urmare a propunerii de hotărâre întocmite de şapte consilieri locali.

Scrisoarea celor şapte

Identitatea celor şapte care au cerut schimbarea lui Sirop nu e o surpriză. Şase dintre ei sunt tocmai foştii pedelişti excluşi zilele trecute din partid pentru că n-au susţinut amendamentele PDL la bugetul Craiovei. Este vorba despre viceprimarul Teodor Sas, Gheorghe Albăstroiu, Dorel Marinescu, Radu Marin, Constantin Ursu şi Iulian Ştefănescu.
Cel de-al şaptelea este tot un consilier rămas fără partid. E vorba de Iulian Mincu, căruia PNL i-a retras sprijinul politic şi urmează să ceară înlocuirea lui din Consiliul Local Craiova pe motiv că s-ar fi aliat cu PSD şi ar fi susţinut bugetul promovat de primarul Antonie Solomon.
Motivele acestei propuneri de schimbare sunt parcă trase la indigo după criticile pe care primarul Antonie Solomon le aduce Salubrităţii.
„Am propus schimbarea pentru că suntem nemulţumiţi de prestaţia sa, în sensul că nu s-a ocupat să obţină licenţa în timp util şi abia când era prea târziu a venit să spună că nu poate lua licenţa şi trebuie modificată forma de organizare a Salubrităţii. Asta înseamnă că nu e un bun manager şi trebuie schimbat. Şi apoi, uitaţi-vă cum arată oraşul, cât este de murdar… El dă mereu vina pe primărie pentru asta, dar utilajele sunt la el în curte, nu la primărie. Poate că este şi prea tânăr pentru o «pălărie» atât de mare. Însă asta e doar o propunere, pe care vrem să o discutăm civilizat şi sperăm că şi ceilalţi colegi vor fi de acord cu ea“, a spus consilierul ex-pedelist Gheorghe Albăstroiu.
Cei şapte nu au cerut doar demiterea lui Sirop, ci au şi propus pe altcineva în loc. E vorba de Sorin Ciobanu, actualul director executiv, care conducea Salubritatea înainte ca Sirop să fie numit administrator public.

Motive „exclusiv politice“

Directorul general Flavius Sirop susţine că, deşi auzise ceva zvonuri încă de miercuri dimineaţă că s-ar pune la cale schimbarea sa, i s-a confirmat oficial acest lucru abia la ora 13.30.
„Nu înţeleg urgenţa acestei situaţii, pentru că neobţinerea licenţei e o poveste veche, de acum trei luni, iar vina nu îmi aparţine. Adică mi s-au dat nişte documente greşite, n-am reuşit să iau licenţa din cauza acestor documente şi tot mie mi se reproşează?“, a spus Sirop, într-o conferinţă de presă susţinută miercuri la sediul PDL.
Şeful Salubrităţii precizează că, de fapt, motivele schimbării sale „sunt exclusiv politice“ şi că „aş fi naiv să cred că cei şapte consilieri s-au trezit singuri, peste noapte, să mă schimbe pe mine, fără să le fi sugerat cineva asta“.
Flavius Sirop crede că graba schimbării sale ţine şi de faptul că peste o lună, după ce ar fi fost gata evaluarea, n-ar mai fi fost motive pentru schimbare, întrucât rezultatele economice ale mandatului său sunt foarte bune: „Am preluat societatea asta după ce încheiase anul 2010 cu o pierdere de circa 2,1 milioane de lei, iar în 2011 am reuşit s-o aduc la un profit de 660.000 de lei. Iar asta în condiţiile în care am redus şi datoriile către groapa de gunoi de la 4,3 milioane la 2,1 milioane de lei. Am adus cu 1,9 milioane mai multe încasări decât în 2010, iar acum am oferit soluţia pentru evitarea privatizării şi salvarea a circa 500 de locuri de muncă. Am apucat să fac, însă, aşa-zisa greşeală să spun de primar că e incompetent“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS