Neobosita Asociaţie GAG are manifestaţii pline de însemnătate în perioada 21-27 martie, care marchează a patra ediţie a Săptămânii Internaţionale a Teatrului
Fie că e vorba de ateliere de confecţionat păpuşi din linguri de lemn, fie că-i vorba despre jocuri prin care copiii pot să înveţe ce înseamnă teatrul, dar şi omenia, toate se întâmplă în Săptămâna Internaţională a Teatrului. În colaborare cu Casa Băniei – Secţia de Etnografie şi Casa de Cultură „Traian Demetrescu“, Asociaţia GAG a vrut să marcheze, în felul ei unic, două ocazii speciale care mărginesc această săptămână: Ziua Internaţională a Marionetiştilor şi Ziua Mondială a Teatrului.
Am vrut să vedem şi noi ce-i învaţă Adriana Teodorescu, teatrolog şi membru fondator al GAG (ea este A-ul), pe câţiva prichindei de clasa a II-a de la Colegiul Naţional „Elena Cuza“. Aşa că joi, pe la ora 11.00, am coborât în sala de jos a TRADEM-ului, unde învăţătoarea Cristina Diaconescu şi multe, multe chipuri de copil aşteptau cuminţi. Nu ştiau ce li se pregătise. Adriana i-a chemat cu drag lângă ea, spunându-le că păpuşile, ca orice lucru de pe lumea asta, au şi ele o zi a lor. Şi cum nu le poate sărbători chiar toată lumea într-o zi, li s-a rezervat o săptămână. Ei ascultau.
„În teatru ne ajutăm, nu ne călcăm în picioare“
Jocul a început. Aşezaţi pe două rânduri paralele care formau un tunel, copiii au început să pună în scenă o spălătorie de maşini. „În teatru ne ajutăm, nu ne călcăm în picioare“, le spunea Adriana în timp ce-i îndemna pe fiecare să treacă prin „săpuneala“ blândă a colegilor de clasă. Un exerciţiu de omenie şi de nonviolenţă, dar şi de atenţie şi grijă. „Gândiţi-vă la un lucru care v-a făcut pe voi să plângeţi şi spuneţi-i ce simţiţi colegului din faţa voastră. Dar fără cuvinte“, a continuat A din GAG. De data asta, s-a pus în funcţiune expresivitatea privirilor şi concentrarea, care a fost mai puternică la unii copii.
Micii actori în devenire s-au aşezat, apoi, cuminţi la masă. Adriana le-a împărţit coli de hârtie, pixuri, creioane şi carioci şi i-a rugat să deseneze un personaj de teatru. Apoi, cu hârtie creponată în culoarea aleasă de ei, cei mici şi-au decorat personajul. Cum? Prin lipire. Cu ce? Cu un singur lipici pe care l-au împărţit, fără să se certe. Aşa s-au născut, din coli de hârtie decupate şi lipite, Făt-Frumos, Cocoşelul Neastâmpărat, Scufiţa Roşie, Omul de Tinichea şi multe alte personaje pe care copiii le-au văzut în piese. Dovadă că, iată, merg la teatru.
Ora de împrietenire cu minunata lume a scenei s-a scurs. Nu înainte ca Adriana să îi încurajeze pe cei mici să-i spună ce nu le-a plăcut. „Nu mi-a plăcut asta cu desenatul“, a spus un băieţel. „Îţi mulţumesc pentru sinceritate“, i-a replicat Adriana, deloc supărată.
Cei mici s-au îmbrăcat şi au plecat. Am rămas în sală, împreună cu bucăţelele de hârtie creponată, cu acel unic lipici şi cu creaţiile celor mici făcute teanc. „Eu le păstrez! Le am şi pe cele de acum câţiva ani“, mi-a zis Adriana. În ochi i s-a văzut şi ei, ca la unii copii, expresivitatea. Doar că nu era tristeţe, ci altceva mult mai frumos.
