Prozatoarea şi romanciera originară din Bratovoeşti a cunoscut-o pe fiica lui Nicolae şi Elena Ceauşescu şi a caracterizat-o ca fiind o persoană sensibilă şi modestă
Pentru a obţine acest interviu, am format numărul de telefon fix din Bucureşti al scriitorilor Ileana (foto) şi Romulus Vulpescu, număr la care am vorbit cu familia Vulpescu şi în 1982! Autoarea best-seller-ului anilor ’80, „Arta conversaţiei“, a răspuns imediat întrebărilor GdS, dar a ţinut să-mi precizeze că dumneaei scrie cu î din i. Dialogul de mai jos l-am consemnat, însă, ţinând cont de actualele reguli instituite de Academia Română.
I.J.: Un interviu – „de-amor, de-amar, de inimă albastră“ – cu scriitoarea Ileana Vulpescu ar trebui să înceapă cu banala întrebare „ce mai faceţi?“. Şi asta pentru că, de ceva vreme, am impresia că aţi fost ocolită de televiziuni, inclusiv de emisiunile culturale. Greşesc?
I.V.: Dacă mă ocolesc televiziunile – nu toate – şi, mai ales, emisiunile culturale, e treaba lor, nu a mea. Ăsta să-mi fie necazul!
I.J.: Surpriza a fost în urmă cu două săptămâni, când v-am văzut, în sfârşit, la TV, dar aţi fost consultată într-o problemă oarecum neliterară – cazul fiicei cuplului Ceauşescu, Zoea Ceauşescu. Cum aţi cunoscut-o, ce impresie v-a făcut?
I.V.: În emisiunea de la România TV, despre Zoea Ceauşescu, era vorba despre un om, nu despre literatură. Am cunoscut-o pe Zoea Ceauşescu: modestă, inteligentă, cultivată, spirituală. Cred că aţi afla lucruri foarte interesante în privinţa ei luând interviuri celor care au lucrat împreună cu ea, deci unor matematicieni.
Mă consider şi astăzi provincială, deşi locuiesc din 1958 în Bucureşti
I.J.: Sunteţi originară din Bratovoeşti. „Toată viaţa am să mă consider din Bratovoeşti şi din Craiova“, mi-aţi declarat în urmă cu mulţi, mulţi ani. Vă menţineţi această afirmaţie şi acum? Aţi fost recent în Oltenia? Cum aţi regăsit locurile natale?
I.V.: Mă consider şi astăzi provincială, deşi locuiesc din 1958 în Bucureşti. Rămân tot din Bratovoeşti şi din Craiova. N-am mai fost în Oltenia din 1990. Toate locurile pe care le-am văzut mi s-au părut schimbate în bine. Centrul Craiovei – chiar frumos.
I.J.: „Craiova văzută din car e cel mai frumos oraş din lume“, zicea marele Marin Sorescu. Cum se vede Bănia din Capitală ?
I.V.: Nu pot spune nimic despre un loc pe care nu l-am mai văzut de 22 de ani.
I.J.: Ce mai face… „Arta conversaţiei“? Există interes pentru o nouă ediţie? Vi se mai joacă undeva piesa de teatru după acest roman?
I.V.: „Arta conversaţiei“ a avut câteva ediţii; se mai găseşte şi acum pe piaţă. Piesa după această carte nu se mai joacă din 1990, când s-au scos din repertoriul teatrelor multe piese, considerate contaminate de comunism. N-am fost deloc surprinsă de această metodă de igienizare ideologică, de vreme ce au fost glasuri care au cerut dinamitarea Casei Poporului care, scăpată de mânia revoluţionară, a devenit Casa Parlamentului!
Un adevărat roman este un amestec de realitate şi de ignorare a ei
I.J.: Cât aparţine un roman „realului“, faptului de viaţă trăit, şi cât imaginarului? Dar în „Arta conversaţiei“ cum stau lucrurile?
I.V.: Adevărata „realitate“ a artei este ficţiunea. Un anumit fel de viaţă îl duce, desigur, pe scriitor la un anumit fel de literatură, în care este foarte greu să stabileşti cât la sută este rezultat al realităţii şi cât al interpretării ei. Dozajul lor depinde, cred eu, în primul rând, de structura scriitorului, de capacitatea lui de a transforma realitatea în metaforă. Cu cât această capacitate este mai mare, cu atât elementul real din viaţa de toate zilele a scriitorului va transpărea mai puţin în operă. Un adevărat roman este un amestec de realitate şi de ignorare a ei. Un personaj devine „real“ în literatură – presupunând că a avut un model în viaţa reală – doar după ce scriitorul, descompunându-l, anihilându-l, l-a re-creat în retortele minţii şi la flacăra imaginaţiei. Oricât de extraordinară ar fi „realitatea“ unui scriitor, numai mintea lui o poate transforma în artă. În „Arta conversaţiei“, „adevărat“ – în sensul realităţii stricte, a realităţii naratorului – este doar fundalul istoric, sensul relaţiilor sociale şi politice care l-au determinat.
I.J.: O cititoare v-a reproşat că scrieţi „cele mai depresive romane“. Ce-i răspundeţi?
I.V.: Scriu cele mai depresive romane ? Scrie fiecare despre lucrurile pe care le cunoaşte mai bine. Există, mulţumim lui Dumnezeu, şi umorişti care să ne ofere echilibru, într-o lume compusă din ce vrei şi, mai ales, din ce nu vrei.
I.J.: Din ce generaţie face parte proza dumneavoastră?
I.V.: Cronologic, din generaţia Fănuş Neagu, Sorin Titel, Nicolae Velea, Livius Ciocîrlie, scriitori cu care am fost colegă de an la facultate. Din punct de vedere al amprentei sufleteşti şi spirituale, am să aparţin totdeauna „generaţiei“ Ion Luca Caragiale, Liviu Rebreanu.
I.J.: La ce lucraţi în prezent?
I.V.: La o carte.
În România de azi, Caragiale s-ar fi putut să fie autor de tragedii
I.J.: 2012 este an aniversar Ion Luca Caragiale. Cum credeţi că ar fi scris Caragiale despre România de azi?
I.V.: S-ar fi putut să fie un autor de tragedii… A plecat în Germania înaintea Primului Război Mondial. S-ar fi putut ca în zilele noastre să plece în Australia, direct la canguri.
I.J.: Aţi afirmat într-un interviu că „1990 este un an care a făcut un imens rău poporului român“. Aţi putea fi catalogată drept nostalgică, deşi nu asta aţi vrut să susţineţi. Explicaţi-vă!
I.V.: În interviul de care pomeniţi, am spus „1990 a fost cel mai urât an din viaţa mea, şi au fost mulţi urâţi“. Nu-mi arog dreptul de-a vorbi în numele întregului popor român. Cine vrea să afle dacă 1990 i-a fost fast sau nefast, ar trebui să intervieveze toată suflarea României şi să numere părerile: fast, nefast.
I.J.: Aţi intenţionat să faceţi o casă-muzeu… Mai e de actualitate acest proiect?
I.V.: Nu mai este de actualitate.
„Arta conversaţiei“, jucată la TNC
Cel mai cunoscut roman al scriitoarei Ileana Vulpescu este „Arta conversației“, roman care a reușit să ajungă best-seller înainte de 1989, prima ediţie fiind publicată în 1980 la editura „Cartea Românescă“. Au apărut ulterior încă trei ediţii, în 1992, 1993 şi 1994. Autoarea şi George Bănică au realizat o dramatizare după roman, dramatizare care s-a jucat, cu mare succes, câteva stagiuni la Teatrul „Odeon“ din Bucureşti. S-a jucat şi la Teatrul de Stat din Oradea, la Teatrul Naţional din Craiova şi la Teatrul Maghiar din Cluj-Napoca.
Premiera cu „Arta conversaţiei“ la Naţionalul din Bănie a avut loc pe 26 octombrie 1984, în regia lui Remus Mărgineanu. Din distribuţie au făcut parte, printre alţii, actorii Smaragda Olteanu-Mărgineanu, Constantin Sassu, Mirela Cioabă, Valentin Mihali. Scenografia a aparţinut cunoscutului pictor Vasile Buz. La premiera de la Naţionalul din Craiova, din 1984, a fost şi autoarea, Ileana Vulpescu, însoţită de soţul ei, poetul şi traducătorul Romulus Vulpescu.
