3.7 C
Craiova
duminică, 29 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljElevi cu râie şi păduchi

Elevi cu râie şi păduchi

Problemele de sănătate ale elevilor au fost identificate de medicii şcolari în urma controalelor întreprinse odată cu începerea cursurilor. În şcolile gimnaziale, au predominat situaţiile cu elevi care au păduchi, fiind înregistrate 292 de cazuri atât în mediul rural, cât şi în cel urban. Surprize de acest fel s-au înregistrat şi la elevii mai mari. La liceu, 46 de elevi au fost identificaţi de medici că se confruntă cu această problemă, care s-a regăsit şi la 37 de copii de grădiniţă.

Trei cazuri de scabie la grădiniţe

La grădiniţele din oraşele doljene, medicii şcolari s-au confruntat şi cu situaţii în care copiii aveau râie. „Au fost identificate trei astfel de cazuri cu scabie printre copiii de vârstă preşcolară, iar măsura a fost de a-i izola şi trata core­spunzător“, a precizat medicul epidemiolog Ştefan Popescu. De altfel, tot scabie s-a găsit şi la şapte elevi de gimnaziu. Medicii apreciază că, spre deosebire de anii anteriori, cazurile cu elevi care au râie sunt mai puţine, însă, dacă elevii nu sunt izolaţi, aceasta se extinde foarte repede. Scabia este extrem de contagioasă şi se răspândeşte rapid în mediile aglomerate, ca spitale, centre de îngrijire, creşe, grădiniţe şi şcoli sau în alte situaţii în care oamenii petrec perioade lungi de timp împreună.
 
Varicela, în debut

Foarte mulţi elevi au prezentat la controlul medical angină, o inflamaţie a gâtului. 34 de astfel de cazuri au fost în grădiniţe, 104 în şcolile generale şi 33 în liceele din mediul urban. De asemenea, a fost înregistrat şi un  caz de varicelă, altă problemă medicală care a făcut ravagii printre elevi în anul şcolar anterior.
Păduchi la elevi au depistat şi medicii din Gorj. Este vorba despre 70 de elevi din clasele I-IV și din școlile din mediul rural. „Astfel de cazuri sunt în fiecare an, mai ales în mediul rural, unde mai apar probleme de igienă corporală“, a spus Elena Sfârlează, șefa Inspecţiei sanitare, din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS