Cadrele didactice din învăţământul preuniversitar critică Ordonanţa nr. 92/2012, care impune învăţătorilor şi educatorilor să urmeze studii superioare în următorii şase ani, pentru că actul normativ îi vizează în special pe cei care au trecut de vârsta de 40 şi chiar 50 de ani.
Criticile sunt făcute în special de profesorii de la liceele pedagogice, practic de cei care i-au pregătit să intre la clasă. „În ultimii zece ani, absolvenţii de licee pedagogice au urmat şi o facultate. Problema este a cadrelor care au împlinit vârste de 40 şi chiar 50 de ani. Dintre aceştia mulţi nu au făcut studii superioare. Nu au rămas în urmă cu noutăţile din sistem, pentru că, la fel ca şi profesorii, au fost obligaţi să participe la diverse cursuri de perfecţionare“, a precizat Rodica Voiculescu, profesoară de limba română la Colegiul Naţional „Ştefan Velovan“ din Craiova. În prezent, la nivel naţional, există 40.000 de cadre didactice pentru învăţământul preşcolar şi primar, care nu au finalizat o formă de studii superioare şi care în următorii şase ani ar trebui să se înscrie la o facultate.
La facultate, practica e pe jumătate
De altfel, profesorii de la liceele pedagogice au precizat că există mari diferenţe între un învăţător format de un liceu de specialitate şi unul format de facultate. „Elevii de la clasele de liceu pedagogic au altă pregătire ca să intre la clasă. Ei au patru ani de practică. În clasele a IX-a şi a X-a, intră la clasă să observe cum se desfăşoară lecţiile, iar, în clasele a XI-a şi a XII-a, predau atât la învăţământul preşcolar, cât şi la cel primar. Pe baza lecţiilor susţinute primesc apoi note. La facultate, practica pedagogică este o etapă de câteva săptămâni dintr-un semestru, peste care se trece destul de repede. Studenţii nu au un profesor de pedagogie care să le urmărească evoluţia în cei trei sau cinci ani cât studiază. Nici când au practică, profesorul universitar nu pune piciorul în liceu“, a precizat Adriana Călinoiu, directoarea adjunctă a Colegiului Naţional „Ştefan Velovan“ din Craiova.
Studiile superioare fac diferenţa de statut
Din punctul de vedere al cadrelor didactice de la profilurile pedagogice, educatoarele şi învăţătorii calificaţi în liceu nu au nevoie după programa actuală de studii de superioare. „Absolvenţii de licee pedagogice au făcut performanţă la clasă şi înainte de revoluţie şi fac şi acum. Sunt învăţători foarte bine pregătiţi, cu vocaţie pentru învăţământul preuniversitar, şi aşa părăsit în ultimul timp de foarte mulţi dascăli de excepţie, motivul principal fiind salarizarea“, a precizat profesoara Rodica Voiculescu. Diferenţele dintre absolvenţii de licee pedagogice care aleg o carieră la catedră şi ceilalţi profesori formaţi de facultate sunt recunoscute în ultimul timp chiar şi de iniţiatorul acestei prevederi legislative. Şi sunt chiar semnale că Ordonanţa nr. 92/2012 ar putea fi modificată. Legea Educaţiei păstrează însă discrepanţele „Practic, studiile superioare îl asigură pe învăţător sau educator de o încadrare mai bună din punct de vedere salarial şi îi dă alt statut, cel de profesor pentru învăţământul preşcolar sau profesor pentru învăţământul primar, ceea ce în cazul unei restrângeri de activitate îi oferă stabilitatea postului“, a precizat Adriana Călinoiu, directoarea adjunctă a Colegiului Naţional „Ştefan Velovan“ din Craiova. Prin urmare, atât absolvenţii actuali ai liceelor pedagogice, cât şi cei din promoţiile anterioare vor fi obligaţi să urmeze o facultate.