Prefectura Gorj, în colaborare cu Asociaţia Europa pentru Cetăţeni, organizează, pe 26 martie 2013, de la ora 10.00, la Sala Maură a Palatului Administrativ din Târgu Jiu, un seminar de informare privind Programul Europa pentru Cetăţeni. La eveniment au fost invitaţi să participe reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, organizaţiilor guvernamentale şi unităţilor de învăţământ liceal din judeţul Gorj. Programul Europa pentru Cetăţeni este un program comunitar derulat de Direcţia Generală Comunicare a Comisiei Europene şi are ca obiectiv general acordarea posibilităţii, tuturor cetăţenilor europeni, de a se cunoaşte, de a interacţiona şi de a se implica în proiecte comune, în vederea consolidării ideii de apartenenţă la spaţiul comunitar. În cadrul programului, aplicanţii eligibili sunt autorităţile publice locale şi organizaţii ale societăţii civile (instituţii de învăţământ, organizaţii neguvernamentale, sindicate, organizaţii active în domeniul voluntariatului, sportului amator etc.). Având în vedere faptul că anul 2013 a fost declarat Anul european al cetăţenilor europeni, priorităţile programului pentru anul curent se vor concentra pe contribuţia la realizarea obiectivelor anului prin creşterea gradului de conştientizare cu privire la drepturile şi valorile cetăţenilor Uniunii Europene, la posibilităţile oferite de UE, precum şi prin sporirea cunoştinţelor cetăţenilor europeni cu privire la participarea la viaţa democratică a UE. Punctul Europa pentru Cetăţeni este punctul de informare în România cu rolul de a furniza părţilor interesate informaţii despre program şi de a le oferi instrucţiuni şi asistenţă.
Eugen Măruţă