24.5 C
Craiova
sâmbătă, 2 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Elev, înarmat până în dinţi la ora de curs

Gorj: Elev, înarmat până în dinţi la ora de curs

Un elev de 17 ani, din cadrul unui grup şcolar din Târgu Jiu, a venit la ora de curs cu un spray lacrimogen şi cu un cuţit cu lama de 11,5 centimetri. Un echipaj de jandarmi a fost solicitat vineri de către cadrele didactice ale liceului să intervină în incinta unităţii de învăţământ, după ce elevul a pulverizase substanţe lacrimogene la grupul social şi pe holurile şcolii. Mai mult decât atât, profesorul de serviciu a descoperit asupra elevului un cuţit tip briceag, cu lungimea totală de 26 de centimetri, având lama de 11,5 centimetri. Întrucât, din cauza stării create în incinta unităţii de învăăţământ, o parte a elevilor au intrat în panică, la faţa locului a fost chemat un echipaj de jandarmi din cadrul Detaşamentului Mobil. Elevul s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracţiunii de port de cuţit fără drept, iar pentru că a pulverizat substanţe iritant lacrimogene a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 500 lei.

Exmatriculat pentru un gest similar

Situaţia elevului va fi analizată în Consiliul de conducere al grupului şcolar şi se va decide în ce mod va fi sancţionat elevul. O situaţie similară s-a produs în urmă cu mai multe luni la Grupul Şcolar din Tismana, unde un elev a pulverizat în timpul orei de engleză substanţe lacrimogene şi i-a vorbit urât profesoarei. Măsura luată a fost drastică, elevul turbulent fiind exmatriculat. De altfel, Ion Işfan, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, afirma la vremea respectivă că orice gest similar va fi aspru sancţionat pentru a menţine un climat de linişte şi ordine în şcoli şi pentru a nu-i încuraja pe copii să se implice în acţiuni de violenţă. Se pare că unul dintre cei care nu a ţinut cont de mesajul conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţen Gorj a fost elevul de 17 ani, domiciliat în comuna Băleşti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS