Peste 150 de preoţi din Protoieriile Târgu Jiu Sud şi Târgu Jiu Nord s-au reunit ieri, în cea de-a doua din seria conferinţelor preoţeşti de primăvară derulate în Arhiepiscopia Craiovei sub pronia Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Întrunirea, prezidată de Înalt Preasfinţitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, a debutat cu săvârşirea slujbei Sfintei Liturghii la Biserica „Sfinţii Apostoli”, după care preoţii s-au întâlnit în sala de festivităţi a Cercului militar din municipiu, unde părintele Florin Rogobete de la Parohia Fărcăşeşti, Protoieria Craiova Sud, a prezentat o prelegere despre Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena. Au urmat întrebări şi dezbateri pe marginea subiectului abordat, iar la final, ÎPS Irineu a prezentat câteva concluzii referitoare la rolul şi importanţa Sfinţilor Împăraţi în istoria creştinismului şi în viaţa de zi cu zi a credincioşilor.
După încheierea conferinţei, ÎPS Irineu, înconjurat de un sobor de preoţi, a săvârşit slujba de sfinţire a sediului Protoieriei Târgu Jiu Sud, în prezenţa unui mare număr de preoţi şi a reprezentanţilor autorităţilor publice locale. Mitropolitul Olteniei i-a felicitat pe toţi cei care au contribuit la renovarea şi modernizarea sediului Protoieriei Târgu Jiu Sud, în frunte cu părintele protoiereu Ionuţ Câmpeanu. De altfel, după cum a precizat părintele Câmpeanu, zilele acestea se împlinesc trei ani de când au demarat lucrările de renovare a acestei clădiri şi a spaţiilor anexe acesteia, inclusiv a gardului împrejmuitor.