1.2 C
Craiova
miercuri, 15 ianuarie, 2025
Știri de ultima orăLocalMaratonistul Marius Ionescu invită craiovenii să alerge pentru micuţul Petru Adrian Dogaru

Maratonistul Marius Ionescu invită craiovenii să alerge pentru micuţul Petru Adrian Dogaru

Maratonistul craiovean Marius Ionescu se implică într-un caz umanitar. Sportivul care a participat la Jocurile Olimpice de la Londra va alerga sâmbătă în Parcul „Nicolae Romanescu”, de la ora 10:00, cu scopul de a strânge fonduri pentru un copilaş, Petru Adrian Dogaru, în vârstă de şase luni, diagnosticat cu neuroblastom, o formă agresivă de tumoră malignă a glandei suprarenale, a cărui poveste a fost prezentată cu puţin timp în urmă în Gazeta de Sud.  

Marius Ionescu, poreclit „Piciul”, se alătură iniţiativei unui grup de alergători craioveni, adunaţi sub titulatura „Craiova Running Club” şi speră ca oamenii din Bănie să participe la cursă pentru a putea dona părinţilor lui Petru o sumă cât mai mare de bani. Fiecare participant trebuie să doneze suma de 10 lei, dar şi craiovenii care nu pot alerga pot să contribuie financiar, plătind kilometri care urmează să fie parcurşi de Marius Ionescu şi ceilalţi competitori. Astfel, pentru fiecare kilometru alergat de Ionescu, cineva poate plăti 15 lei, iar pentru fiecare tură de parc realizată de acesta suma donată va fi de 50 de lei. „Voi alerga pentru Petru şi mi-aş dori să se alăture campaniei cât mai mulţi participanţi. Trebuie să ajutăm familia acestui micuţ” a spus Marius Ionescu.


Editor: Oana Olaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS