0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGata! Începe revitalizarea centrului istoric

Gata! Începe revitalizarea centrului istoric

http://www.youtube.com/watch?v=EYJ1g8OZ738

Centrul istoric al Craiovei devine realitate. Primăria a semnat ieri contractul de execuţie a lucrărilor cu firma care a câştigat licitaţia lansată acum un an. Finanţată din fonduri europene, revitalizarea centrului costă aproape 53 de milioane de lei plus TVA, circa 14 milioane de euro. Banii vor fi folosiţi doar pentru infrastructura stradală şi pietonală. Proprietarii caselor din zonă, multe în paragină, trebuie să le consolideze şi să reabiliteze faţadele pe banii lor.

Aproape un an a durat finalizarea licitaţiei pentru amenajarea şi revitalizarea centrului istoric al Craiovei, iar preţul la care a fost adjudecat contractul este foarte apropiat de valoarea estimată. 52,9 milioane de lei plus TVA este suma din contractul semnat ieri de Primăria Craiova cu firma de construcţii Recon, 53 de milioane de lei este suma estimată din anunţul de participare la licitaţie. Odată cu parafarea documentelor, şi lucrările vor demara rapid. Constructorul a anunţat că şantierul va fi deschis de la 1 octombrie şi va dura 19 luni. Lucrările ar putea fi finalizate mai repede de atât, dar totul depinde de viteza cu care proprietarii caselor vor consolida clădirile şi reabilita faţadele.

Ce înseamnă, de fapt, revitalizarea centrului istoric

Tehnic vorbind, mai multe străzi vor fi pavate cu granit colorat şi va fi refăcută infrastructura şi suprastructura lor. Este vorba de străzile Nicolăescu-Plopşor, Theodor Aman, Panait Moşoiu, Olteţ, Dreptăţii, Lipscani, România Muncitoare, Romain Rolland, Traian Demetrescu şi Fraţii Buzeşti. Suprafaţa carosabilă totală a străzilor este de peste 14.000 de metri pătraţi, cea pietonală de aproape 9.000 de metri pătraţi, iar cea cu spaţii verzi – 1.254 de metri pătraţi. Cu cele circa 14 milioane de euro vor fi reabilitate reţelele de apă, de canalizare, cele termice, va fi modernizat iluminatul public, vor fi montate sisteme de supraveghere video, va fi reabilitat grupul sanitar din English Park, care va fi dotat cu ventilaţie. De asemenea, vor fi montate două fântâni arteziene, mobilier urban şi console de informare. Dacă Antonie Solomon avea o înclinaţie către fântânile arteziene, care nu lipsesc din proiectul pe care, de fapt, el l-a conceput, Olguţa Vasilescu are apetenţă pentru statui. Primăria va comanda cinci statui din bronz reprezentând personaje din operele lui Caragiale, inclusiv una care îl va reprezenta pe Amza Pellea. Pentru achiziţia lor, va fi desemnat un juriu de specialitate din care municipalitatea speră să facă parte şi Oana Pellea.
Ca la orice lucrare de amploare care presupune închiderea unor străzi, cel mai mult vor avea de suferit şoferii. Directorul Recon, Marian Petcu, a precizat că, pentru a nu bulversa traficul, străzile vor fi închise pe rând, nu toate o dată, pe măsură ce încep lucrările.
Nici pentru proprietarii caselor din zona Lipscani nu vin vremuri prea bune. Ei vor fi obligaţi să consolideze clădirile şi să renoveze faţadele pe banii lor. Dacă nu au, atunci primăria va veni cu banii şi îi va recupera de la ei în termen de 19 luni. Dacă nu achită, vor fi executaţi silit. Cum şi în ce bază legală, primarul Olguţa Vasilescu nu a amintit. Ea crede că proprietarii se vor ţine de cuvânt, aşa cum i-au promis, că vor începe lucrările pe banii lor.

Centrul vechi – baruri deschise non stop

Un alt aspect important este legat de schimbarea destinaţiei zonei din punct de vedere urbanistic. Dacă acum ea figurează ca spaţii de locuit, după finalizara lucrărilor, se va transforma în spaţii comerciale, exclusiv, prin aprobarea unui Plan Urbanistic Zonal. Asta înseamnă că toţi proprietarii şi chiriaşii trebuie să plece din case pentru a face loc magazinelor, restaurantelor, teraselor. Primăria a precizat că a ales această variantă pentru a evita greşeala făcută de autorităţile administrative din Bucureşti în ceea ce priveşte Centrul Vechi, unde la ora 11 noapte se dă stingerea la baruri şi terase pentru a nu-i deranja pe locuitorii din zonă.
„În centrul vechi există multe proprietăţi vechi, majoritatea au proprietari şi m-am întâlnit cu ei. Le-am explicat că vor începe lucrări în zonă şi i-am rugat ca până la finalizare să-şi consolideze şi să refacă faţadale, pentru că, după finalizare, nu va mai putea nimeni să efectueze vreo lucrare acolo cinci ani. Le-am cerut să facă lucrări în perioada cât lucrează Recon. Au fost cu toţii de acord, nu am avut nici un fel de problemă nici când le-am explicat că se va schimba Planul Urbanistic Zonal, şi nu va mai fi zonă de spaţii de locuit şi va trebui să-şi facă terase, restaurante, magazine. O singură persoană a spus că nu poate suporta cheltuielile şi că doreşte să facă acest lucru municipalitatea, urmând ca, până la finalizarea recepţiei, să primească banii de la persoana respectivă, lucru cu care am fost de acord. Mă bucur că proprietarii au înţeles că ei trebuie să suporte cheltuielie şi ce mină de aur va deveni centrul istoric al Craiovei“, a spus primarul Craiovei.
Pentru ca lucrurile să nu tărăgăneze, primăria s-a angajat să accelereze procesul de emitere a autorizaţiilor şi de întocmire a dosarelor pentru a obţine avizele de la Comisia Naţională a Monumentelor Istorice.
„Le-am promis că vor avea parte de autorizaţii scoase rapid, noi urmează să le autorizăm partea de lucrări, urmând ca ei pe parcurs să-şi ia avizele necesare pentru a nu ţine proiectul blocat. Le-am stabilit nişte criterii clare, geamurile pot fi şi din termopan, dar structura să fie din lemn triplustratificat sau tâmplărie PVC furniruită, de culoarea lemnului. Recomandată este refacerea finisajului iniţial, dar acolo unde nu se pot obţine informaţii despre el se va adopta albul, bejul pastel sau ocrul pastel. Ei au cerut să le indic şi o firmă care să le facă reabilitarea, pentru că nu mai este obligatoriu ca firma să aibă aviz de la Ministerul Culturii, ci este suficientă experienţa similară. Le pot pune la dispoziţie o listă cu firmele care au mai făcut astfel de lucrări“, a spus edilul Craiovei. Dacă în cazul celor care nu plătesc reabilitarea poate apela la executarea silită, în cazul caselor aflate în litigiu, primăria nu are decât să aştepte. „Sunt câteva proprietăţi, foarte puţine, dar sunt, cu litigii, unde nu se cunoaşte proprietarul. Acolo nu avem ce face, pentru că ei încă se judecă şi nimeni nu poate investi vreun ban“, a spus Vasilescu.

Primăria, externalizată pe bucăţi?

În cadrul conferinţei de ieri de semnare a contractului pentru centrul istoric, primarul Craiovei a lansat o idee pe care o plănuieşte mai demult: externalizarea mai multor servicii. Olguţa Vasilescu s-a plâns de lipsa personalului din administraţia craioveană, ca răspuns la articolele GdS care prezentau greşelile din caietele de sarcini de la licitaţii, întoarse din drum de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Olguţa Vasilescu a dat vina pe legislaţia greoaie din domeniul achiziţiilor publice pentru întârzierile în desemnarea câştigătorilor. „Suntem în blocaj cu multe servicii în primărie. Participă foarte puţini la concursurile primăriei, pentru că salariul este în jur de 800 de lei, specialiştii în fonduri europene nu prea vin la concursuri, iar dintre cei care vin nu prea ai ce alege. Am organizat patru concursuri pentru funcţia de arhitect-şef şi toţi au picat pentru că nu aveau cunoştinţe minime de legislaţie. Am cerut unei firme care a rezultat în urma unei licitaţii dacă este cazul să externalizăm servicii din primărie sau cum să reorganizăm angajaţii existenţi“, a spus primarul Craiovei.

Olguţa despre locurile de joacă şi promisul stadion

Documentaţia pentru anunţatul stadion de peste o sută de milioane de euro este departe de a fi finalizată. „Suntem foarte încurcaţi la stadion, unde sunt câteva proprietăţi în interiorul complexului, pe care le are Ministerul Tineretului şi Sportului. Nici până acum nu suntem gata cu documentaţia pentru a aviza proiectul. Toate aceste proceduri durează pentru că ministerul nu are bani să facă cadastru pentru toată ţara“, a spus primarul. Referitor la 9,6 milioane de euro destinate achiziţionării unor echipamente pentru locurile de joacă, Vasilescu a spus că suma a fost trecută pentru a nu rămâne fără bani. „Nu este obligatoriu să ajungem la acea sumă, poate ajunge şi la un milion. Am pus mult, pentru a nu se mai întâmpla ce s-a întâmplat cu acordul-cadru pentru drumuri. S-a licitat pentru o sumă mică şi acum am ajuns în situaţia stupidă în care Delta ACM’93 are contract pe patru ani, dar s-au cheltuit banii din contract (…). Nu este o sumă mare, având în vedere că un parc din Bucureşti a costat patru milioane de euro. Dacă le facem cu un milion de euro în patru ani, e bine“, a mai spus primarul, care a anunţat că peste drum de Balta Craioviţei va amenaja un parc pe o suprafaţă de 3,5 hectare, cu fonduri de la Ministerul Mediului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS