21.7 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Biserica „Sfântul Nicodim”, resfinţită de Mitropolitul Olteniei

Gorj: Biserica „Sfântul Nicodim”, resfinţită de Mitropolitul Olteniei

Sute de credincioşi au fost prezenţi ieri la resfinţirea Bisericii cu hramurile „Sfântul Nicodim de la Tismana cel Sfinţit” şi „Sfânta Proorociţă Ana” din Târgu Jiu, care a fost resfinţită de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Potrivit unui comunicat al Mitropoliei Olteniei, în cadrul slujbei religioase, preotul paroh Iliuţă Ilarie Dovleac a fost ridicat la rangul de iconom, iar preotul Ciprian Sîrbu, la rangul de sachelar, pentru contribuţia deosebită pe care au avut-o la realizarea lucrărilor de înfrumuseţare a acestui sfânt locaş.

De asemenea, mai multe persoane au primit Gramate de mulţumire şi apreciere din partea Mitropoliei Olteniei, printre care notarul Anica Merişescu, ce a primit Crucea „Sfântul Nicodim” în Gradul I, care i-a fost conferită chiar de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu. „În această zi de aleasă prăznuire pentru parohia dumneavoastră ne bucurăm și-L lăudăm pe Dumnezeu, Cel care ne învață întotdeauna și ne îndeamnă să facem numai binele! Felicităm pe cei care s-au ostenit și au înfrumusețat această sfântă biserică și-L rugăm pe Bunul Dumnezeu să le răsplătească însutit și înmiit! Și pentru dumneavoastră, cei care ați venit astăzi la Sfânta Liturghie, rugăm pe Bunul Dumnezeu să vă răsplătească, să vă dea sănătate, să vă deschidă urechile sufletului ca să înțelegeți chemarea Sa cea sfântă: «Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, de moșteniți Împărăția Cerurilor», întru Hristos Domnul nostru, căruia I se cuvine slava, cinstea și închinăciunea, în vecii vecilor, Amin!”,  a spus în cuvântul de învăţătură IPS Părinte Irineu.

Biserica „Sfântul Nicodim” a fost ridicată în perioada 2003-2008 de către părintele Viorel Vlădoiu, fost protopop al Târgu Jiu, şi părintele Ionuţ Câmpeanu, protopop al Protoieriei Târgu Jiu Sud, fiind sfinţită în anul 2008. „Aceasta a fost prima sfinţire de biserică de la înscăunarea în scaunul de Mitropolit al Olteniei a Înaltpreasfinţitului Irineu. În anul 2009, alături de părintele Cirpian Sîrbu, am început lucrările de pictură, osteneala fiindu-ne acum încununată cu împlinirea acestor lucrări de înfrumuseţare”,  a conchis părintele paroh Ilarie Dovleac.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS