8.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalLocatarii din Craioviţa, ocoliţi de lucrări

Locatarii din Craioviţa, ocoliţi de lucrări

Există câteva blocuri din cartierul Craioviţa Nouă ale căror alei nu au mai fost refăcute de când lumea. Oamenii sunt nemulţumiţi de sfidarea primarului Craiovei, care pare că i-a uitat complet. În schimb, ei au parte de concerte şi diferite evenimente, ca şi cum acestea le-ar ţine loc de asfalt.

Locatarii blocurilor 20-24 din Craioviţa Nouă se plimbă şi îşi parchează de 40 de ani maşinile pe aceleaşi alei, învechite, prăfuite şi astupate aşa cum se poate. Ei se simt ignoraţi de autorităţile locale, care pur şi simplu au ocolit zona. „De 40 de ani nu s-a făcut nimic. Pe aici am cărat noi ce s-a putut, pietriş, pământ. La cei care sunt înspre calea ferată e totul asfaltat, iar aici nimic. Am fost la asociaţie, dar au zis că nu sunt bani“, povesteşte o femeie care locuieşte la blocul 21A. Un vecin de-al ei, pensionar, spune că au ajuns să-şi rupă picioarele prin gropile de pe alei. „Suntem bun-platnici, dar nu primim nimic în schimb. Am avut aseară un concert aici. Asta ne trebuie nouă? A fost frumos, dar nu astea sunt priorităţile“, a explicat bătrânul. Ultima vizită a primăriţei în zonă a fost la campanie, „când a venit cu domnul Ponta“, după cum spun locuitorii din zonă. „Stăm pe artera principală, nu se poate aşa ceva“, reclamă oamenii.

Răspunsul primăriei: nu sunt bani

Aceste blocuri aparţin de Asociaţia de Proprietari nr. 1 A Craioviţa Nouă, unde fostul administrator Doina Paraschiv şi-a însuşit 453.000 de lei din banii locatarilor. Preşedintele asociaţiei, Nicolae Boblea, a rămas pe cap cu o mulţime de probleme pe care încearcă să le remedieze. Totuşi, nu a uitat de cea a aleilor din jurul blocurilor, care arată ca după război. „Am 50 de reclamaţii de la locatari, la primărie. Am făcut şi eu două adrese în 2012 şi două anul acesta. Am fost şi la o şedinţă de consiliu local în 2012, una legată de propunerile de buget pentru 2013, şi am spus că nu avem consilieri, senatori, deputaţi pentru această zonă. Nu ne ajută cu nimic“, a povestit Boblea. Atunci i s-a promis că va fi introdus primul pe lista reparaţiilor. „Am fost în audienţă la domnul Nedelescu, la doamna viceprimar, care ne-a trimis la Nedelescu. Sunt înscris în audienţă la doamna primar şi nu m-a chemat nimeni“, a continuat preşedintele. El susţine că a fost şi la Serviciul de administrare şi întreţinere drumuri din cadrul primăriei, unde i s-a confirmat că era primul pe listă, dar că nu acest serviciu hotărăşte „cine intră“. „Ce ţine de mine am făcut“, conchide acesta.

„Au fost epuizate fondurile“

Ultimele două solicitări trimise au fost făcute în iunie, respectiv august 2013, iar răspunsurile primite de Nicolae Boblea au fost asemănătoare. Pentru cea din iunie, i s-a răspuns că „lucrările respective vor fi propuse la următoarea rectificare bugetară“, iar pentru cea din august, „la această dată au fost epuizate fondurile financiare alocate lucrărilor de reparaţii drumuri, solicitarea dumneavoastră va fi propusă la următoarea rectificare bugetară şi va fi în atenţia noastră, în funcţie de fondurile alocate lucrărilor de reparaţii drumuri“. În timpul în care oamenii din Craioviţa îşi rup picioarele prin alei vechi de zeci de ani, în părculeţul din Rovine sunt asfaltate alei şi amenajate noi parcări.
În cadrul Asociaţiei de Proprietari nr. 1 A Craioviţa Nouă sunt 23 de scări de bloc, care numără 460 de apartamente.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS