Vicepremierul Liviu Dragnea a fost trimis în judecată în dosarul privind referendumul din 2012, fiind acuzat că, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, şi-ar fi folosit autoritatea şi influenţa pentru a obţine o prezenţă de minimum 60% la vot, care să garanteze validarea referendumului.
Dosarul a fost adus ieri la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Primul termen al procesului va fi pe data de 18 februarie 2014 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Dosarul privind referendumul a fost instrumentat de procurorul Lucian Papici, acesta fiind retras, din 2 octombrie, din funcţia de şef al Secţiei I din DNA. Încetarea delegării lui Papici ca şef al Secţiei de combatere a corupţiei din DNA a fost dispusă de procurorul general, după ce tot Tiberiu Niţu, pe 23 septembrie, dispusese delegarea lui Papici în această funcţie.
Vicepremierul Liviu Dragnea (foto) a respins acuzaţiile că ar fi intervenit pentru schimbarea procurorului Lucian Papici din funcţia de şef al Secţiei I din DNA, acesta fiind cel care a instrumentat dosarul referendumului.
„Nu mă interesează cine e procuror-şef, procuror-şef de secţie sau ce funcţii de conducere mai sunt în Parchete (…). În ceea ce priveşte dosarul ăsta, nu mă interesează pentru că în conţinutul acuzaţiilor nu există nimic la adresa mea. Vorbesc de probe. Că aşa există nişte afirmaţii“, a spus Dragnea, precizând că unui procuror nu i se ia un dosar atunci când pierde o funcţie de conducere.
Ieri, Victor Ponta a făcut din nou declaraţii neconforme cu statutul de prim-ministru, spunându-le judecătorilor cum ar trebui să judece dosarul. Ponta s-a declarat „convins“ că judecătorii vor infirma rechizitoriul procurorilor, afirmând din nou că este vorba de un dosar politic orchestrat de Traian Băsescu.
67 de persoane, cercetate pentru fraude la referendum
Pe 6 septembrie 2012, vicepremierul Liviu Dragnea a fost pus sub acuzare în dosarul privind referendumul de demitere a şefului statului, fiind acuzat că, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, şi-ar fi folosit autoritatea şi influenţa în scopul obţinerii unei prezenţe de minimum 60% la votul de la referendum, care să garanteze validarea acestuia, potrivit DNA.
Procurorii DNA anunţau că au început urmărirea penală faţă de 67 de persoane acuzate de fraude la referendumul din 2012, printre care 49 de preşedinţi şi membri ai unor secţii din Teleorman, Vrancea şi Gorj şi 18 observatori din partea unor ONG-uri, membri de partid, care l-ar fi ajutat pe Liviu Dragnea.
Gorjeni acuzaţi
în dosarul „Dragnea“
13 gorjeni au fost trimişi în judecată în dosarul privind fraudarea referendumului, în care va fi judecat şi vicepremierul Liviu Dragnea. Este vorba despre membrii secţiilor de votare 147 şi 148 din Bâlteni. Aceştia sunt: Anca Maria Zglobiu, preşedinte de secţie, şi Daniela Vlăduţ, Adriana Vespe, Paulina Bâlteanu, Teodora Florescu, Marcel Ilie, precum şi Constantin Filip, preşedinte de secţie, şi Marian Şorop, Aurora Irina Lungu, Elena Săulescu, Nicolae Neşa, Gheorghe Daniel Călăraşu şi Maria Cocoranu. „Infracțiunile reținute în sarcina persoanelor implicate în desfășurarea procesului de votare – președinți și membri ai secțiilor de votare – au constat, în principal, în aceea că ei și-au încălcat atribuțiile de serviciu referitoare la asigurarea unui proces corect de vot, înlesnind falsificarea listelor electorale (atât liste permanente, cât și liste suplimentare), prin adăugarea de persoane care nu au făcut cerere de vot cu urna mobilă, care nu s-au prezentat la vot sau care nu se aflau în România la data referendumului, prin contrafacerea materială a semnăturilor acestora și introducerea în urne a unui număr de voturi corespunzător semnăturilor falsificate. În acest fel, numărul total de voturi exprimate a fost crescut artificial, prin includerea voturilor obținute prin falsificarea semnăturilor“, se arată într-un comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Dialogurile lui Dragnea, surprinse de procurori
Dragnea: „Organizaţi-vă să mi-i aduceţi pe toţi la vot, băi! Îi legaţi, îi luaţi în braţe! Aveţi decât 38% prezenţă în Alexandria“.
Prin exploatarea unor mandate de interceptare emise de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au fost identificate convorbiri telefonice între persoane din judeţul Teleorman şi Nicolae-Liviu Dragnea, care atestă săvârşirea faptelor incriminate de art. 13 din Legea nr. 78/2000, potrivit evz.ro.
Astfel, pe 29.07.2012, ora 20:34:29, Boboc Valentin Gabriel este contactat telefonic de către Marian Fişcuci, prilej cu care se poartă următorul dialog:
Boboc Valentin Gabriel: Da! Să trăieşti!
Fişcuci Marian: Ce faci, mă, domn’ director?
Boboc Valentin Gabriel: Alerg prin oraş.
Fişcuci Marian: Bă, da’ aleargă toată lumea?
Boboc Valentin Gabriel: Să-i f…t în …. Stau ca tutele în faţa secţiei. Uite, asta le fac acu’, îi iau la goană.
Fişcuci Marian: Păi, trebuia să îi iei de mult.
Boboc Valentin Gabriel: Păi, îi luăm de mult, îi luăm de mult. Îi luăm de mult la goană.
Fişcuci Marian: Bă, s-o ia din casă în casă, băi! Echipa, cu maşinile după ei şi…
Boboc Valentin Gabriel: Asta fac!
Fişcuci Marian: Din casă în casă.
Boboc Valentin Gabriel: Asta fac acu’, sunt la Agricof. La Agricof sunt, da.
…………………………………………………………………..”
De asemenea, pe 29.07.2012, ora 20:38:57, Boboc Valentin Gabriel este contactat de învinuitul Nicolae-Liviu Dragnea, aflat la postul telefonic 0749.088.870, prilej cu care se poartă următorul dialog:
Boboc Valentin Gabriel: Da, să trăiţi!
Liviu-Nicolae Dragnea: Băi … Vali, văd că Victor (Victor Drăguşin, primarul Alexandriei -n.r.) are telefonul închis, aveţi decât 38% prezenţă în Alexandria … (Trebuie remarcat că ulterior acestei convorbiri, prezenţa la vot consemnată în municipiul Alexandria la închiderea urnelor după aproximativ două ore a crescut semnificativ, de la 38% la 52,32%).
Boboc Valentin Gabriel: Ştiu, şefu’! Din casă în casă, uite, acum sunt prin zona asta pe la Agricol, pe aici … din casă în casă o iau …
Liviu-Nicolae Dragnea: Aşa!
Boboc Valentin Gabriel: Dar au început să vină, acuma au început să vină. Au fost la ţară.
Liviu-Nicolae Dragnea: Băi, am înţeles, dar organizaţi-vă să mi-i aduceţi pe toţi la vot, băi! Îi legaţi, îi luaţi în braţe …
Boboc Valentin Gabriel: Asta le facem, batem din uşă în uşă! Din uşă în uşă am luat-o pe toate străzile!
Liviu-Nicolae Dragnea: Luaţi-i, mă, rugaţi-i frumos. Dar e toată lumea împânzită în oraş?
Boboc Valentin Gabriel: Da, şefu’, toţi, îi am peste tot.
Liviu-Nicolae Dragnea: Liberalii?
Boboc Valentin Gabriel: Aicea … îi certai niţel, asta făceam când m-aţi sunat dumneavoastră, că ei s-au dus pe la ţară şi le-am zis să-i adune pe toţi de la ţară (cu referire la militanţii liberali -n.r.) că acolo s-au cam terminat, hai să îi aducem pe toţi încoace, în oraş.
Liviu-Nicolae Dragnea: Zi, mă, să îi aducă în oraş, mă!
Boboc Valentin Gabriel: Păi, asta … şi că zise că îi aduce pe toţi în oraş acuma.
Liviu-Nicolae Dragnea: Bine, bine!
Pe 29.07.2012, ora 20:40:04, Boboc Valentin Gabriel contactează o persoană, al cărei număr telefonic era alocat Primăriei Alexandria (nr. 0720.070.911), împrejurare în care se poartă următorul dialog:
„Domn: Da, mă!
Boboc Valentin Gabriel: Hai, mă, că era şefu’, era Dragnea, dracu’! Ăăă … nenicuţule, hai, mă, să-i luăm de la ţară pe toţi că … aicea sunt …
Domn: Vorbeşte cu Marian Fişcuci să-l sune pe ăsta, să … că i-a trimis după procese – verbale.
Boboc Valentin Gabriel: E … pe cine, pe Almăjanu (deputat PNL -n.r.)? Să-l sune pe Almăjanu?
Domn: Să-l sune, da.
În ziua de 29.07.2012, ora 20:40:47, Boboc Valentin Gabriel l-a contactat telefonic pe Marian Fişcuci, ocazie cu care s-a purtat următorul dialog:
„Fişcuci Marian: Da, mă, domn’ director!
Boboc Valentin Gabriel: Şefu’, uite am vorbit şi cu domn’ preşedinte (Nicolae-Liviu Dragnea -n.r.). Ă? Liberalii i-a trimis p-ăştia, pe toţi după procese – verbale, la ţară, după … Sună-l p-acesta, pe Almăjanu, zi-i: Bă frate, adu-i pe liberali în oraş, că le dau dracu’ de comune! Că procesele-verbale le luăm şi … Alde Murgă, toţi ăştia sunt … sunt la oraş. Cât de cât conta şi de la ei. Mai ştia şi el, mai ştiam şi eu. Şi Ică zice, ce: Bă, sunaţi-l pe … pe Almăjanu. Să-i cheme de la ţară. Că i-a trimis după procese-verbale.
Fişcuci Marian: Păi, da’ acu’ îi trimise, mă, după procese – verbale?
Boboc Valentin Gabriel: Păi, eu ştiu, mânca-ţi-aş sufletu’, ce gândire a dracu’ au?
Fişcuci Marian: Da. Bine!
Potrivit actului de sesizare a instanţei, în ziua referendumului din 2012 au fost transmise următoarele comunicări:
„- ora 15.17: – Liviu Dragnea: Veţi primi imediat 7 mesaje foarte importante. Vă rog să urmaţi cu stricteţe instrucţiunile.
– ora 15.18: Sistemul de raportare prin SMS vă oferă posibilitatea să vedeţi prezenţa în fiecare SV (prin SV înţelegând secţie de votare – n.r.).
– ora 15.19: În acest sens faceţi rapid o analiză cu cei de la PNL şi interveniţi exact unde trebuie.
– ora 15.19:49: În SV unde e scăzută prezenţa trimiteţi un PSD-ist şi un PNL-ist pentru a mobiliza organizaţiile de acolo.
– ora 15.20: Cei pe care îi trimiteţi la SV slabe ca prezenţă vor sta acolo până la închiderea urnelor pentru a lua toate măsurile necesare.
– ora 15.20:30: Pentru fiecare SV se va face urgent o listă a cetăţenilor care nu au venit la vot.
– ora 15.20:49: Echipele noastre vor merge acasă la cetăţenii care nu au venit până acum şi îi vor aduce la vot.
– ora 15.21:10: Repet, vor merge la ei acasă să-i aducă la vot. Arătaţi aceste mesaje şi celor de la PNL.
– ora 16.47:42: PSD-SG: Coordonatorii PSD şi PNL de la fiecare secţie de votare să meargă ACASĂ la familiile care nu au venit la vot şi SĂ LE ADUCĂ SĂ VOTEZE!
– ora 16.51:15: Oamenii noştri din secţiile de votare pot afla repede cine sunt cei care nu au ieşit la vot. Dar trebuie să meargă la ei ACASĂ să îi aducă să voteze!.
– ora 17.37:32: PSD-SG: Mobilizaţi toţi membrii PSD şi PNL, daţi fiecăruia lista cu cei care nu au votat, să meargă la ei ACASĂ şi să-i aducă să voteze, nu să-i aştepte la SV!
– ora 18.49:12: Liviu Dragnea: Ieşiţi cu caravanele şi îndemnaţi cetăţenii să iasă la vot. Difuzaţi alternativ «Deşteaptă-te, române» cu mesajul pe care îl veţi primi imediat!
– ora 18.50:51: Premierul Ungariei a cerut maghiarilor din România să nu voteze ca să nu valideze referendumul. Vreţi ca peste români să decidă Ungaria? Veniţi la vot!
– ora 19.05:19: Puteţi introduce manual prezenţa pentru secţiile de votare unde nu aveţi raportări prin SMS. Nu mai sunt limitate. Urgent toate secţiile să fie verzi (acest lucru însemna, potrivit depoziţiei martorului Ciubotariu Dan Ionuţ, faptul că datele să fie actualizate la sub o oră – n.r.).
– ora 19.33:22: SMS 1 – L. Dragnea: Mai sunt 3 ore. Avem deja peste 6 milioane prezenţi. Ne mai trebuie minim 300 de voturi pe fiecare SV. Ceea ce e foarte realizabil! (continuă în SMS 2).
– ora 19.34:17: SMS 2 – L. Dragnea: Organizaţi-vă astfel: 30 de militanţi pe fiecare secţie de votare, iar fiecare să aducă la vot minim 10 cetăţeni în următoarele ore!
– ora 21.53:07: SG: La ora 21 aveam peste 8 milioane de voturi. Mai trebuie câte 100 de oameni la fiecare secţie de vot şi scăpăm de Băsescu! E timp suficient să-i aduceţi! Curaj!
– ora 22.11:10: Urgent! Luaţi toate măsurile necesare ca toţi oamenii care stau la coadă la secţia de vot să fie consideraţi în incinta SV ca să poată vota (mesaj transmis la toate secţiile de vot – mii de SMS-uri – n.r.)
– ora 22.34:24: Foarte important! Asiguraţi-vă că prezenţa de la ora 23 e raportată pe toate secţiile, fără excepţie. Puteţi introduce manual în baza de date unde e cazul (mesaj transmis doar pentru coordonatori – n.r.).
– ora 22.53:14: Luaţi toate măsurile ca numărătoarea voturilor să se desfăşoare în condiţii corecte! Număraţi cu atenţie şi curaj! (mesaj transmis către toate secţiile de vot – mii de SMS-uri – n.r.).