-1.6 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalCraiovenii plătesc printre cele mai scumpe bilete de autobuz

Craiovenii plătesc printre cele mai scumpe bilete de autobuz

Craiova este unul dintre cele mai scumpe municipii din ţară în ceea ce priveşte transportul în comun, o călătorie cu autobuzul costând doi lei. La acest capitol, depăşim oraşe mari din ţară precum Constanţa, Sibiu, Ploieşti, Arad şi chiar Capitala, deşi acolo mijloacele de transport în comun parcurg distanţe mult mai mari.

Craiovenii care merg la serviciu, la facultate sau la şcoală cu autobuzul scot din buzunar doi lei pentru o singură călătorie şi 2,50 lei dacă îşi cumpără bilet de la şoferul autobuzului, spre deosebire de bucureşteni, care plătesc 1,3 lei pentru o călătorie. Tarifele pentru transportul în comun sunt mai mici şi în Sibiu, unde oamenii plătesc 1,5 lei pentru o călătorie. Preţul unui bilet cu două călătorii în Craiova este de 3,5 lei, în timp ce constănţenii plătesc pentru acelaşi bilet cu 50 de bani mai puţin.
Bilete mai ieftine la transportul în comun sunt în oraşele Arad, Ploieşti şi Piteşti, unde preţul unui bilet este 1,6 lei.
Craiovenii spun că nu înţeleg de ce avem printre cele mai mari tarife la transportul în comun din moment ce autobuzele abia se târăsc pe străzile oraşului şi scârţâie din toate încheieturile la fiecare curbă. „Nu înţeleg de ce noi plătim cele mai scumpe bilete, având în vedere că autobuzele care circulă în oraş arată ca în anii ‘80. În Râmnicu Vâlcea, de exemplu, biletele sunt mai ieftine, iar abonamentul pentru studenţi are acelaşi preţ ca în Craiova, dar pot circula cu el pe toate traseele“, a spus Maria Dobre.
Elevii şi studenţii din Craiova au reducere 50% la abonamentul pentru transportul în comun, pentru care plătesc 25 de lei lunar, dar cu care pot circula doar pe un singur traseu. În schimb, studenţii şi elevii din Bucureşti plătesc aceeaşi sumă, dar pentru un abonament valabil pe toate liniile, la fel ca la Râmnicu Vâlcea.
Mădălina Bujor a fost elevă în Craiova, iar acum este studentă în Bucureşti şi ne-a vorbit despre diferenţele transportului în comun din cele două oraşe: „În Bucureşti, preţul biletului este mult mai ieftin, abonamentul pentru studenţi este 25 de lei pe lună şi cu el poţi să te plimbi prin tot oraşul, inclusiv pe tramvai şi troleu. În plus, condiţiile sunt de zece ori mai bune, toate autobuzele au aer condiţionat şi un ecran mare în faţă unde îţi arată harta, iar o voce îţi spune întotdeauna ce staţie urmează, ca să nu te rătăceşti“.

Oamenii nu înţeleg de ce biletele vândute de şoferi sunt mai scumpe

Pe lângă faptul că tarifele transportului în comun din Craiova sunt printre cele mai mari din ţară, tonetele şi tonomatele de unde îţi poţi cumpăra bilete sunt foarte puţine în oraş. Zonele Segarcea, Liceul de Chimie, Pedagogic sau zona supermarketului Lidl sunt doar câteva dintre locurile din oraş unde nu există nici o tonetă de bilete.
Dacă în autobuzele de pe traseul E1 găseşti un taxator de la care poţi cumpăra bilet pentru suma de doi lei, în autobuzele de pe traseele 3 şi 25 poţi lua bilet de la şofer, dar sunt mai scumpe cu 50 de bani. Faptul că în unele staţii de autobuz oamenii nu au de unde să îşi achiziţioneze bilete şi sunt nevoiţi să le ia mai scumpe de la şofer îi nemulţumeşte pe călători. „Eu urc mereu de la staţia Liceul Pedagogic şi nu am de unde să cumpăr bilet. De multe ori, şoferii îmi spun ori că nu au să îmi dea restul ori că au rămas fără bilete. Nu mi se pare normal să se întâmple aşa, mai ales că plătim bilete mai scumpe decât în celelalte oraşe din ţară“, a spus Claudia, care circulă frecvent cu autobuzul de pe traseul 3.
Dacă, în anii trecuţi, toţi pensionarii puteau circula gratuit cu autobuzul, acum nu mai beneficiază de abonament special decât cei care au pensia până în 1.000 de lei şi îl pot folosi doar pe un singur traseu. Cei a căror pensie depăşeşte această sumă beneficiază de o reducere de 50%.

Transportul public gratuit în lume

Tallinn, capitala Estoniei, a introdus transportul public gratuit în mai 2013. În patru luni, traficul în oraş a scăzut cu 15%, pe străzile oraşului circulând cu 7.600 mai puţine maşini, în timp ce utilizarea mijloacelor de transport în comun a crescut cu 14%. Costurile de operare ale sistemului de transport gratuit se ridică la 12 milioane de euro anual, însă municipalitatea calculează că veniturile pierdute din preţul biletelor sunt compensate prin atragerea de noi rezidenţi, ceea ce înseamnă că la bugetele locale intră mai mulţi bani din impozitele pe venit, potrivit Cities Today. Transportul este gratuit doar pentru rezidenţi, în schimbul unui card verde de doi euro.
Oraşul Hasselt din Belgia a introdus transportul public gratuit din 1997. În aprilie 2013, facilitatea a fost eliminată din cauza costurilor prea mari, având în continuare gratuitate doar persoanele sub 19 ani şi cele peste 65 de ani. Pentru restul cetăţenilor, călătoria costă 60 de cenţi, conform Flanders Today.
Datele unui sondaj recent realizat în ţara noastră arată că 68,02% dintre respondenţi susţin că şi-ar lăsa maşinile acasă dacă nu ar trebui să plătească un abonament pentru transportul în comun sau o cartelă de metrou. 27,85% dintre cei chestionaţi au spus că gratuitatea transportului public nu ar duce la descongestionarea traficului, iar 4,13% nu sunt interesaţi de acest aspect. La sondaj au participat 6.270 de persoane, în perioada 12 – 19 aprilie 2012, potrivit ziare.com.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS