9.2 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalJubileul unor mari actori ai Teatrului Național "Marin Sorescu", pe 11 noiembrie

Jubileul unor mari actori ai Teatrului Național „Marin Sorescu”, pe 11 noiembrie

\n

Două dintre marile doamne al Naționalului craiovean, însoțite de trei gentlemani care au făcut istorie pe aceeași scenă, vor sărbători în curând jubileul unor cariere încununate de succes și de popularitate pe o scenă de teatru reputată în întreaga lume. Potrivit unui comunicat al teatrului, actorii Leni Pințea-Homeag, Georgeta Luchian-Tudor, Emil Boroghină, Valeriu Dogaru și pictorul-scenograf Vasile Buz, vor fi sărbătoriți, luni, 11 noiembrie, de la ora 19, la sala Amza Pellea a TNC, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la absolvirea IATC și de carieră artistică.

Colegii lor de teatru îi vor însoți pe scena mare a TNC, într-un spectacol omagial în care vor fi rememorate pagini din bogata creația lor artistică, se vor depăna amintiri unice și vor fi susținute recitaluri de excepție ale celor sărbătoriți, confesiuni de inimă ale unor personalități legate indisolubil de scena craioveană pe care au slujit-o cu pasiune și devotament.

Publicul craiovean este invitat la sărbătoarea unor actori care au dus faima teatrului craiovean pe scenele lumii, în spectacole de neuitat, aclamate de critica de teatru și de publicul de pe întregul mapamond. Spectacolul aniversar va fi prezentat de actorii Natașa Raab și Angel Rababoc. Biletele pot fi procurate de la agentia teatrală, la prețul de 15 lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS