17 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalFestivalul „Mereu tânăr“, la prima ediţie

Festivalul „Mereu tânăr“, la prima ediţie

Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman“ organizează, în perioada 5-7 noiembrie, prima ediţie a Festivalului de Teatru „Mereu tânăr“. La manifestare participă trupe de amatori din Brăila, Piatra Neamţ, Bucureşti şi Craiova.
Cei care vor să-i vadă la lucru pe actorii amatori pot trece pragul sălii de festivităţi a Colegiului Naţional „Elena Cuza“, marţi, 5 noiembrie, unde la ora 17.00 va fi pusă în scenă piesa „Şefele“ – adaptare după Werner Schwab, în interpretarea trupei Arlechin a Bibliotecii Judeţene „G.T. Kirileanu“ din Piatra Neamţ. Reprezentaţia va fi urmată de piesa „Gaiţele“ – adaptare după Al. Kiriţescu, susţinută de trupa „Ambiţioşii“ a Bibliotecii Judeţene „Panait Istrati“ din Brăila. Festivalul va continua şi miercuri, 6 noiembrie, tot de la ora 17.00, cu „O vizită neaşteptată“ – dramatizare după I.L. Caragiale, susţinută de Cercul Dramatic „Barbu Delavrancea“ al Centrului „Sfinţii Mihail şi Gavril“ Bucureşti, sector, 2 şi „Titanic Vals“ – adaptare după Tudor Muşatescu, susţinută de trupa „Cutezătorii“ a Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman“ din Craiova.
Ultima seară a manifestării, joi, 7 noiembrie, va fi seara premiilor. Juriul format din Alina Rece – regizor, prof. univ. dr. George Sorescu, prof. dr. Nicolae Bălaşa se va reuni în Sala „Nicolae Romanescu“ a Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman“ şi va răsplăti cu premii eforturile actorilor amatori.
Intrarea la spectacole este liberă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS