Luni, în sala mare a Naţionalului din Craiova, începând cu ora 19.00, va fi un moment aniversar – 50 de ani sub arcadele şi pe scenele teatrului – în care vor fi sărbătoriţi cinci magnifici slujitori ai Thaliei: Georgeta Luchian-Tudor, Leni Pinţea-Homeag, Valeriu Dogaru, Emil Boroghină (actori), Vasile Buz (pictor-scenograf). Într-un amplu interviu acordat GdS TV, actriţa şi poeta Georgeta Luchian-Tudor, soţia inegalabilului Tudor Gheorghe, a mărturisit că toţi aceşti ani au fost frumoşi şi a încheiat precum Edith Piaff, „Nu, eu nu regret nimic!“.
A vrut să devină ziaristă
„Mă întrebaţi dacă e adevărat că după absolvirea liceului (în 1959 – n.r.) am vrut să devin o «ziaristă de succes»… Da, mi-am dorit să devin ziaristă. Nu m-am gândit la formula «ziaristă de succes» sau la titulatura «actriţă-vedetă». Am vrut, pur şi simplu, să devin ziaristă. Şi dacă nu s-a putut (s-a desfiinţat Facultatea de Ziaristică – n.r.), mi-am dorit şi mai mult să fiu actriţă. Cred că o meserie dorită, pe care o faci cu drag şi credinţă, e totul. Să fii un medic bun, un inginer dedicat meseriei, o profesoară devotată, e de ajuns de minunat ca să nu adaugi şi adjective care, cred eu, ar fi derizorii. Ce-ar fi să existe titulatura de «Facultatea de Medicină pentru chirurgi aşi», sau «Facultatea de Teatru pentru Vedete» ş.a.m.d. «Vedetismul» în sensul peiorativ al cuvântului e o «găselniţă» a ultimilor 20 de ani. Din câte ştiu, noi, tinerii de acum 45-50 de ani, doream să facem o meserie frumoasă. Ştiam că recunoaşterea calităţii va veni pe parcurs dacă dovedeşti că poţi fi atât de muncitor pe cât talent ai de la Dumnezeu, nu totul din prima zi. Azi, dacă o fătucă apare cât mai sumar îmbrăcată la paginile 3-5-7 ale unui tabloid, sau două fătuci mută o tavă, un scaun la vreo emisiune TV, arătându-şi silicoanele şi aţişoarele numite chiloţei, se consideră VEDETĂ?! Şi nu e aşa (…) Vedetă înseamnă talent, muncă, abnegaţie şi cinste în meserie, de la început până la capăt. Asta cred eu. Şi nu numai eu, vă asigur“, a afirmat Georgeta Luchian-Tudor.
„Am avut de la cine învăţa meserie“
După absolvire, actriţa Georgeta Luchian a ales, la repartizare, Naţionalul din Craiova: „Deşi bucureşteancă, am venit în 1963 la Teatrul Naţional din Craiova pentru prestigiul său de teatru cu 150 de ani în spate pe atunci (Teatrul Naţional din Craiova a fost fondat în anul 1850 – n.r.). De aceea se numeşte NAŢIONAL, n-are 30-40 de ani vechime, ci a ajuns, iată, în 2013, la 163 de ani bătuţi „pe muchie“ de către sute şi sute de actori celebri, regizori, scenografi, mari directori… Am ales acest teatru şi pentru prestigiul unei trupe actoriceşti deosebite, dar şi pentru necesitatea – obligatorie – de a ne face un stagiu de doi-trei ani. La început am făcut naveta Bucureşti – Craiova… Puteam să plec după doi-trei ani de stagiu, dar am rămas la Craiova. Cum spuneam, am găsit aici o echipă de actori foarte mari, mai buni cu mult ca mulţi actori bucureşteni.
Am avut de la cine învăţa meserie. Şi mi s-a dat încredere de la început. Nu-i de ici, de colo să joci, din primii ani, roluri precum «Cenuşăreasa», «Doamna nevăzută» sau alte roluri mari. După «cuibul» de la Bucureşti, mi-am clădit apoi aici, la Craiova, şi un alt cuib, mai ales după ce a venit şi Tudor Gheorghe în teatru (1966 – n.r.), cu care m-am căsătorit legal abia în 1974. Aşa că eu am fost şi am rămas omul cu două cuiburi, ca berzele călătoare. Un cuib aici, în Craiova, unde am născut şi crescut copilul nostru, şi n-am renunţat nici la cuibul meu de la Bucureşti – oraş pe care îl iubesc, deşi nu mai e deloc ce a fost în perioada copilăriei şi tinereţei mele“.
„Am iubit aproape toate rolurile“
Pe scena Naţionalului din Bănie, Georgeta Luchian-Tudor a interpretat multe şi interesante roluri. Care a fost realizarea cea mai mare, vârful carierei teatrale? Georgeta Luchian-Tudor a punctat: „Am iubit aproape toate rolurile. Spun «aproape», deoarece au fost şi câteva roluri impuse, dar pe care trebuia să le facem. În rest, am avut roluri mari şi mici. Mi-au plăcut toate! Cu un rol mic, dacă îl reuşeşti, poţi avea mai mult succes decât un rol mare. Mi s-a întâmplat… Şi am avut mari satisfacţii. Roluri de vârf? Nu ştiu ce să răspund. Aşa cum am mai spus, am jucat şi «Cenuşăreasa», şi «Doamna nevăzută», şi «Domnişoara Nastasia», şi «Marion Delorme», şi «Alice» (din «Alice nu ştie să moară»), şi multe, multe altele. Fiecare rol, fiecare piesă – altă poveste, altă soartă…“.
Vorbind despre manifestarea de luni-seară de la TNC (50 de ani de teatru), Georgeta Luchian-Tudor a adăugat: „Toţi aceşti ani au fost frumoşi. Am făcut cu pasiune meseria pe care mi-am dorit-o alături de actori şi colegi minunaţi… «Cele rele să se spele, cele bune să se-adune», zice înţelepciunea populară. Le-am adunat pe cele bune şi pot spune, ca Edith Piaff, «Nu, eu nu regret nimic!»“.
