Alungaţi de criza din România, de lipsa locurilor de muncă din Craiova, unii tineri şi-au luat viaţa în piept şi au plecat peste hotare, cu speranţa că acolo o vor duce mai bine. I-am căutat şi le-am aflat poveştile de viaţă.
Claudia Alexandru trăieşte de patru ani în Bologna, Italia. A plecat din Craiova în septembrie 2009, imediat după ce a absolvit Facultatea de Litere, Specializarea traducere şi interpretare. A plecat cu gândul că doar aşa îşi putea ajuta economic familia. Claudia absolvise Liceul Pedagogic, Secţia învăţători-educatori. A lucrat pe toată perioada facultăţii ca educatoare şi se gândea că o să se întoarcă în ţară să dea examenul de titularizare, să obţină un post şi să lucreze din nou în oraşul natal. „Iniţial, nu m-am gândit că o să rămân în Italia, însă cred că treptat, obişnuindu-mă cu stilul de viaţă de aici şi cu un alt nivel de civilizaţie, undeva în mine s-a înfiripat dorinţa de a rămâne“, spune Claudia.
Ajunsă în Italia, ea a lucrat pe post de call center şi ospătăriţă, meserii pe care nu s-ar fi gândit vreodată să le practice în Craiova. Însă, acum a învăţat de toate şi e mândră că s-a descurcat. După ce s-a pus mai bine pe picioare şi şi-a făcut nişte calcule, a luat decizia să se înscrie la master, la prestigioasa Universitate din Bologna. Primul său master a fost „Innovation and organization of culture and the arts“, iar acum Claudia este înscrisă la cel de-al doilea. I-a fost destul de greu să meargă şi la muncă şi să şi studieze, dar era obişnuită cu asta din România. Singura diferenţă a fost că acolo era singură, fără părinţi, fără mâncare caldă, fără o vorbă bună.
„Este greu să nu poţi să îţi mai vezi viitorul în ţara ta“
Deşi în Italia piaţa locurilor de muncă este mai ofertantă decât la noi, tânăra spune că nu i-a fost uşor nici acolo să găsească un loc de muncă unde să lucreze pe baza studiilor. Acum este secretară la o firmă de expediţii internaţionale şi are un salariu de 1.600 de euro lunar. În cei patru ani de când trăieşte în Italia, Claudia s-a lovit de problemele de rasism şi neîncredere, însă a învăţat să treacă peste asta şi spune că, în timp, lumea şi-a dat seama că nu este nici cerşetoare, nici hoţ. La întrebarea dacă se gândeşte să se întoarcă în Craiova, Claudia murmură: „Ar fi slabe şanse, pentru că m-am obişnuit aici, am început să simt noţiunea de «acasă» şi aici, cu toate că «acasă» va rămâne mereu locul în care m-am născut şi am crescut“. Ceea ce îi place cel mai mult în Italia este că se simte în siguranţă: „Nu îmi este teamă să mă duc la spital, pentru că doctorii de aici te tratează şi fără să ai buzunarele pline cu bani sau ciocolată. Asta este diferenţa faţă de România. Sistemul de aici încă funcţionează“.
Cu un nod gât, Claudia vorbeşte despre faptul că îi lipsesc prietenii din Craiova, rudele, locurile preferate, chiar şi cornurile însiropate de la Eugenia, de lângă Facultatea de Agronomie. „Este greu să nu poţi să îţi mai vezi viitorul în ţara ta sau în oraşul tău. Este greu de acceptat şi îmi pare rău că s-a întâmplat aşa, dar nu o să regret niciodată faptul că m-am născut în Craiova, dar nici faptul că am luat decizia de a rămâne şi de a-mi croi o viaţă mai bună aici“, concluzionează craioveanca.
Un craiovean,
în China
Plecat tocmai în China, craioveanul Liviu Dumitraşcu descoperă Ţara Simbolurilor. De trei ani trăieşte în oraşul Lanzhou, provincia Gansu. Deşi este din Craiova, Liviu este absolvent al Universităţii „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia. Povesteşte că a ajuns în China prin intermediul unui program educaţional semnat între Universitatea din Alba Iulia şi Northwest Normal University, Lanzhou, Gansu din China. Tânărul este bursier al statului chinez pentru o perioadă de patru ani.
De când locuieşte în China, Liviu spune că viaţa lui s-a schimbat: „China este foarte diferită faţă de tot ceea ce ştiam eu. Diferenţele culturale sunt majore“. Conform legii chineze, Liviu nu are drept de muncă, dar ştie că acolo salariile pentru străini sunt net superioare celor din România şi, mai ales, celor din Craiova. În China, un străin poate câştiga, ca şi profesor de engleză, între 5.000 şi 15.000 RMB, adică între 500 şi 2.000 de euro, în funcţie de calificări, experienţă şi ţara de provenienţă.
Şansele ca Liviu să se întoarcă în ţară sau în Craiova sunt minime.
„În Italia, simţi fiecare cent pe care îl câştigi că îţi iese prin piele“
A plecat acum zece ani din Craiova din cauză că aici nu avea nici un viitor, dar continuă să simtă româneşte. Plecarea în Italia a fost singura şansă de a-i putea oferi un viitor mai bun fiicei sale, care avea numai 14 ani. Este povestea Corinei Iorga, care trăieşte acum în oraşul Florenţa. Deşi s-a lovit şi acolo de multe probleme financiare, este mulţumită că odată ajunsă acolo a găsit serviciu repede: „Nu cred că în România aş fi putut să rezolv atât de multe probleme
într-un timp atât de scurt. Pot să spun că aici, în Italia, simţi fiecare cent pe care îl câştigi că îţi iese prin piele“.
Cel mai mult, Corinei îi lipseşte familia şi prietenii şi are şi un reproş pentru românii stabiliţi în Italia. „Aici ne urâm, ne dăm în cap. Cred că suntem una dintre comunităţile cele mai dezbinate. Se întâmplă o grămadă de lucruri urâte, iar dacă vrei să ceri un ajutor nu îl găseşti nicăieri, nici măcar la biserică“, spune femeia dezamăgită. Corina nu poate uita când preotul de la biserica românească din Florenţa i-a cerut 500 de euro pentru un loc de muncă, într-o perioadă în care stătea într-o fabrică abandonată. Cât despre dorinţa de a reveni cândva în Craiova, femeia spune: „Aş vrea să cred că într-un viitor apropriat voi putea veni acasă. Îmi doresc din inimă, pentru că nu este uşor să rezişti printre străini“.
„În Elveţia, nu te simţi «tras în piept» pentru un anume serviciu sau taxă pe care o plăteşti“
Şi în Elveţia sunt craioveni, iar unul dintre ei este Ciprian. A absolvit Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Electronică din Craiova, dar lipsa perspectivelor, dar şi a oportunităţilor de dezvoltare profesională l-au determinat să plece din ţară după ce şi-a dat licenţa. Plecat de şapte ani din oraşul natal, Ciprian a trăit un timp şi în Statele Unite ale Americii, dar viaţa l-a făcut să se stabilească în Elveţia. Tânărul se consideră norocos, având în vedere că în toţi aceşti ani a lucrat în institute de cercetare, în domenii foarte apropiate de automatică, mecatronică şi inginerie robotică. În curând, Ciprian va termina şi doctoratul la care lucrează. Spune hotărât că salariul pe care el îl câştigă în Elveţia este mai mare decât cel pe care îl primesc cei care lucrează în Craiova în acelaşi domeniu, însă şi cheltuielile sunt proporţionale. Serviciile de acolo sunt mai scumpe, după cum susţine tânărul, însă există calitate şi „nu te simţi «tras în piept» pentru un anume serviciu sau taxă pe care o plăteşti“.
Cu nostalgie, Ciprian spune că oraşul Craiova va avea întotdeauna un loc aparte în viaţa lui. El crede că „în ziua de astăzi nu mai există graniţe, cel puţin în domeniul tehnic/IT pentru că nu se ştie niciodată unde va ajunge să lucreze“.
Gânduri, bucurii, speranţe, împliniri şi trădări sunt doar câteva dintre sentimentele care compun poveştile craiovenilor de peste hotare. Puţini dintre noi se gândesc la viaţa celor care sunt plecaţi peste hotare, însă toţi avem ceva de învăţat din poveştile lor, iar ei trebuie să ştie că nu sunt ai nimănui.
