0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjDNA: Mai mulți primari, directori și angajați APIA, trimiși în judecată

DNA: Mai mulți primari, directori și angajați APIA, trimiși în judecată

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată a unor directori și angajați în cadrul Agenției de Plăți și Intervenții pentru Agricultură (APIA), alături de mai mulți primari, în dosare privind fraudarea de fonduri europene.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis ieri Agerpres, într-unul dintre dosare a fost trimisă în judecată Delia Petrescu (fostă Mercioiu), director executiv APIA – Centrul Județean Gorj (la data faptelor), pentru instigare la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, instigare la înșelăciune și la fals intelectual.
În același dosar au mai fost deferiți justiției Mihail Petrescu, tatăl inculpatei, Otilia Arjocu, consilier APIA – Centrul Local Motru, Ion Băloi, viceprimar al comunei Padeș la data faptelor, în prezent referent, și Haralambie Stoicănel, agent agricol în cadrul primăriei la data faptelor.
În rechizitoriu, procurorii au reținut că, în mai 2011, inculpata Petrescu, deși cunoștea că tatăl său nu deține suprafețe de teren, a determinat-o pe inculpata Arjocu, consilier la Centrul Motru al APIA, să se ocupe de obținerea și întocmirea documentelor necesare astfel încât acesta să obțină finanțare în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață aferente campaniei 2011. „Ca urmare, inculpata Arjocu a solicitat de la Primăria Padeș eliberarea unei adeverințe pe numele lui Mihail Petrescu, care să ateste calitatea de proprietar pentru 42 de hectare, completând și semnând cererea și respectiv declarația de suprafață pe anul 2011, în care a consemnat date nereale privind suprafața de teren, blocul fizic și parcela. Pe baza acestor documente, inculpatul Petrescu Mihail a obținut, fără drept, de la APIA, sprijin în cadrul schemei de plată unice pe suprafață, plăți compensatorii pentru zona montană defavorizată și plăți pentru agromediu în valoare de aproximativ 70.000 de lei“, susțin procurorii.
De asemenea, procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată, în patru dosare separate, a lui Romică Pavel Anculia, director APIA Caraș- Severin la momentul săvârșirii faptelor, pentru complicitate la luare de mită, trafic de influență și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, precum și a lui Tudor Ioan Jurj, administrator la SC Rox Impresa SRL Lugoj, pentru dare de mită, cumpărare de influență, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.
Alături de cei doi, au mai fost trimiși în judecată, în câte un dosar din cele patru, și inculpații: Ioan Vetreș, primar al comunei Armeniș, Ion Stoia, primar al comunei Forotic, Viorel Mitea Roșca, primar al comunei Brebu, Ion Țicheriu, viceprimar al comunei Brebu, Ioan Marta, președinte al Asociației Crescătorilor de Animale Brebu, Ion Moșoarcă, primar al comunei Grădinari, toți din județul Caraș-Severin.
Procurorii au reținut că, în 2011, inculpatul Anculia, abuzând de prerogativele funcției sale, s-a implicat în fraudarea fondurilor europene și naționale alocate prin programele de sprijinire a producătorilor agricoli și utilizatorilor de terenuri, în complicitate cu inculpatul Jurj, care deține și controlează mai multe societăți comerciale. „Mecanismul de fraudare a constat fie în executarea parțială a lucrărilor de întreținere și amenajare a pajiștilor și recepția lucrărilor pe baza unor documente justificative false, fie prin neexecutarea în totalitate a acestor lucrări, sumele de bani virate de către APIA fiind împărțite între cei doi inculpați menționați și primarii unor localități din județul Caraș-Severin. Contractele prin care erau alocați banii erau acordate în mod preferențial, alegerea ofertantului fiind denaturată, întrucât firmele ofertante erau controlate de aceeași persoană (Jurj Tudor Ioan)“, precizează DNA.
Sursa citată subliniază că edilii s-au angajat să încheie, în numele primăriilor pe care le reprezentau, contracte de prestări servicii cu firme controlate de inculpatul Jurj, contracte ce vizau efectuarea de lucrări de întreținere a pajiștilor comunale.
Potrivit celor convenite, lucrările nu erau executate deloc sau erau efectuate numai în mică măsură, iar banii ce rămâneau nefolosiți se împărțeau între inculpați, în condițiile în care, scriptic, lucrările apăreau ca fiind decontate.
În vederea confiscării, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unor bunuri mobile și imobile aparținând inculpaților.
Dosarul a fost constituit ca urmare a disjungerii din cauza în care inculpații Anculia și Jurj au fost trimiși în judecată în cursul anului 2012.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS