http://www.youtube.com/watch?v=BHhJbZXhkTQ
Gara Craiova, canalul, trenurile sunt locurile unde dorm zeci de oameni ai străzii. Ei nu au casă şi câteodată nici o firimitură de pâine toată ziua. Sunt ai nimănui. Lumea lor este dominată de nepăsarea autorităţilor, care nu le aruncă nici o privire. Există, însă, în oraş şi oameni simpli, care nu pot rămâne indiferenţi la viaţa grea pe care o duc oamenii nimănui. Vorbim despre cinci voluntari cu inimă mare.
Este vineri seara, trecut de ora 8.00, şi în gara din Craiova cei cinci tineri vin încărcaţi cu de toate. Trei dintre ei sunt medici, unul este sociolog, iar cel de-al cincilea este inginer IT şi de origine olandez, dar stabilit de ceva timp la noi în oraş. Au adus cu ei şi un frizer, dar şi câţiva elevi şi studenţi care s-au oferit să îi ajute. Întinşi pe jos, culcaţi pe bănci sau mergând dintr-un colţ în altul al gării, oamenii străzii scot un strigăt de bucurie atunci când îi văd pe cei cinci tineri. Îi cunosc pentru că şi acum zece zile voluntarii le-au întins o mână de ajutor, le-au făcut consultaţii medicale şi le-au oferit consiliere. Iniţiatoarea acestei acţiuni, Nicoleta Disea, este medic rezident şi şi-a dorit încă de când era pe băncile facultăţii să ajute oamenii nevoiaşi. Vrea ca noi toţi să conştientizăm că aceşti oameni nu şi-au dorit nici o clipă viaţa pe care o duc şi spune că „şi ei sunt oameni ca şi noi, iar noi dacă am fi în locul lor tot aşa ne-am simţi şi tot aşa am trăi. Autorităţile ar trebui să facă pentru ei ceva, pentru că şi ei votează“.
Nicoleta îi roagă pe oamenii cărora le pasă de ceea ce se întâmplă în jurul lor să li se alăture, nu cu bani, ci cu haine şi cu lucruri pe care ei nu le mai folosesc. Pentru că la prima întâlnire cu oamenii străzii, doctoriţa a găsit foarte multe cazuri de copii care aveau laringită şi afecţiuni respiratorii, iar foarte mulţi dintre adulţi erau cu artrite psoriazice, mâncărimi şi afecţiuni articulare şi-a dorit să continue acţiunea.
Chiar cu o zi înaintea întâlnirii de vineri, doctoriţa povesteşte cum a găsit în gară un om al străzii „mâncat de viu“ de la nivelul gambei până la nivelul coapsei de o cangrenă. Doctoriţa l-a dus la spital. Dacă nu l-ar fi găsit, omul ar fi murit.
„Oamenii ăştia ne fac un bine“
Ca să potolească foamea oamenilor străzii măcar pentru o seară, cei cinci voluntari au venit cu mâncare. Zeci de castroane au fost umplute cu sarmale, orez şi ciorbă. Toate pregătite la ei acasă. Pentru mulţi dintre oamenii străzii a fost prima masă din acea zi. Unul dintre ei este Alexandru Heniţeanu, trăieşte de 16 ani pe străzile Craiovei. Nu ştie ce înseamnă viaţa într-o casă şi nici nu a avut parte vreodată de iubirea unei familii. Nici măcar atunci când închide ochii nu îndrăzneşte să viseze la aşa ceva. E din Moldova. Spune cu nişte cuvinte seci că familia lui este strada şi oamenii de pe stradă. Are 23 de ani, vârsta la care tinerii ca el încearcă să îşi croiască un drum în viaţă, termină o facultate şi îşi caută un loc de muncă. Alexandru nu are astfel de gânduri şi asta pentru că nimeni nu i le-a insuflat, nimeni nu l-a educat. Pentru că trăieşte de la şapte ani pe străzi şi prin canale nu a ţinut până acum în mână nici o carte şi nu îşi vede viaţa altfel. Nu l-a ajutat nimeni niciodată, iar acum, când cei cinci voluntari se gândesc şi la el, nu ştie cum să mulţumească: „Ne fac un bine, oamenii ăştia, ne fac un bine“, sunt cuvintele pe care băiatul le repetă în timp ce schiţează un zâmbet timid.
„Viaţa pe stradă este un chin, un dezastru“
Facem cunoştinţă şi cu Daniela Constantinescu. O haină lungă până în pământ, un pulover şi o căciulă roşie pe care o ţine îndesată bine pe cap sunt singurele ei haine. Trăieşte de peste un deceniu pe stradă, dar nu a dus-o aşa de rău tot timpul. A avut o casă pe care a pierdut-o după ce o patroană a înşelat-o şi a rămas pe drumuri. A avut o mamă care a murit când avea 30 de ani şi un tată care o bătea mereu. Rudele nu au ajutat-o niciodată, dimpotrivă, femeia spune că i-au luat şi puţinul pe care părinţii ei i l-au lăsat. Casa ei este trenul. Aici se adăposteşte şi de frig, şi de caniculă. Îi mulţumeşte lui Dumnezeu că iarna aceasta nu a fost foarte grea. Are 48 de ani şi spune cu toată convingerea că ar avea puterea să o ia de la capăt şi că îşi doreşte foarte mult să îşi găsească un loc de muncă: „Aş vrea să dau şi eu cu o mătură, să spăl un geam, să fac ceva că nu sunt ciungă, nu sunt şchioapă, dar nu te bagă nimeni în seamă“. Sunt zile în şir în care Daniela rabdă de foamne. „E o mare bucurie când te ajută cineva la greu. Le mulţumesc acestor oameni care ne ajută pentru că viaţa pe stradă este un chin, un dezastru, şi de multe ori nu îţi mai doreşti să trăieşti. Toţi te alungă, nimeni nu are milă de tine“, spune femeia.
„Uite şi ghete, ce am vrut noi toată iarna să avem“
Singura grijă a acestor oameni nevoiaşi este să mai supravieţuiască o zi. Cei cinci voluntari le-au adus şi haine. Când le-au văzut, toţi s-au îngrămădit pe ele. „Ce frumoasă e asta!“, „Nu am avut niciodată pantaloni din ăştia“, „Uite şi ghete, ce am vrut noi toată iarna să avem“, sunt cuvintele care au răsunat în gară atunci când oamenii străzii au văzut hainele. Ţipetele de bucurie, râsetele şi sentimentul că totuşi nu sunt singuri le-au încălzit sufletele. Pentru un moment, am avut impresia că sunt într-o încăpere unde copiii se bucură de darurile aduse de Moş Crăciun. Nicoleta are 15 ani şi a primit o pereche de tenişi. Se bucură că are cu ce să se încalţe toată primăvara şi toată vara: „Nu îi încalţ de acum. Îi păstrez până la 1 martie ca să mă gătesc şi eu de Mărţişor“, spune fata.
„Oamenii străzii i-au aplaudat pe cei cinci voluntari“
Adrian Mirea este unul dintre voluntarii care s-au ocupat să facă oamenii străzii fericiţi şi spune că acest lucru a fost posibil datorită celor cu suflet mare care au aflat de ceea ce vor ei să facă şi au donat haine. Adrian a declarat că mulţi oameni nu au acte de identitate, iar următorul pas este să îi ajute să se integreze în comunitate pe cei care îşi doresc asta cu adevărat.
La rândul ei, Alexandra Matei s-a alăturat acţiunii voluntarilor. Elevă a Liceului Teoretic „Henri Coandă“, fata spune că oamenii străzii trebuie ajutaţi şi educaţi, iar pentru asta este nevoie ca noi toţi să ne implicăm. Toţi voluntarii au fost şi susţinuţi, şi încurajaţi de olandezul Harry Varwijk, cel care îşi propune să facă tot ceea ce autorităţile nu fac. „Am participat la astfel de campanii de ajutorare a oamenilor străzii şi în alte ţări. Bănuiesc că autorităţile de aici cunosc problema acestor oameni şi, în acelaşi timp, cred că ar putea să facă mai multe pentru ei“, spune Harry.
Toate oalele cu mâncare au fost golite, oamenii au fost îmbrăcaţi în straie noi şi tunşi de frizer, iar misiunea a fost îndeplinită. În semn de mulţumire, oamenii străzii i-au aplaudat pe cei cinci voluntari.
Următoarea acţiune a voluntarilor va fi organizată pe 28 februarie. Ei pot fi contactaţi prin intermediul Gazetei de Sud de toţi cei care vor să doneze lucruri.
Aproximativ 15.000 de oameni ai străzii în ţară
Numărul celor fără adăpost din România este de aproximativ 15.000 de persoane, conform unui studiu realizat de Samusocial. Datele sunt însă orientative, pentru că nu există o înregistrare completă şi actualizată a celor care locuiesc pe stradă. În fiecare an, câteva sute dintre aceştia mor din cauza frigului, foamei sau a lipsei de asistenţă medicală. Conform Institutului Medico-Legal, pe străzile Bucureştiului au decedat, în perioada 1997-2007, în medie 300 de persoane anual. Majoritatea au fost adulţi fără adăpost. În 2012, statul a pierdut, zilnic, din evaziune fiscală, 49 de milioane de euro. Dacă banii ar fi ajuns la bugetul statului, guvernul şi-ar fi permis să plătească, tot anul 2013, cu un salariu de două mii de lei, aproape trei milioane de asistenţi sociali.
