-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalBoerică şi câţiva proxeneţi, căutaţi prin Interpol

Boerică şi câţiva proxeneţi, căutaţi prin Interpol

Din cele 299 de persoane aflate în acest moment pe lista de urmăriţi a Interpol, zece sunt doljeni. Ultimul adăugat pe lista urmăriţilor este omul de afaceri craiovean Genică Boerică. Acesta a „adunat“ până acum trei pedepse definitive, dintre care două cu executare.

Printre persoanele date în urmărire prin Interpol (organizația internațională de cooperare a forțelor de poliție din 190 de state, printre care şi România) se numără nouă craioveni şi un bărbat din comuna doljeană Almăj. Este vorba de Ionel Călinescu, de 49 de ani, condamnat la zece ani de puşcărie pentru înşelăciune, Alin Tomescu, de 35 de ani, condamnat la şapte ani şi şase luni închisoare pentru tentativă de omor, Aurel Grigorie, de 33 de ani, care are de executat o pedeapsă de zece ani şi 289 de zile pentru trafic de persoane, Iulică Firu, de 39 de ani, şi Ilie Ghiţă, de 31 de ani, condamnaţi la câte zece ani de închisoare pentru trafic de persoane, şi Rodica Akbulut, 50 de ani, condamnată la cinci ani de închisoare pentru înşelăciune. Alte două persoane – craiovenii Ilie Dăbulici, de 32 de ani, şi Luigi Popescu, de 44 de ani, sunt căutaţi în baza unor mandate de arestare preventivă, primul fiind trimis în judecată pentru trafic de minori, iar Popescu pentru trafic de migranţi. Craioveanul Bogdan Tudoraşcu, de 28 de ani, este condamnat pentru comiterea de infracţiuni cu carduri de credit. Ultima „apariţie“ de pe lista de persoane urmărite a Interpolului este Genică Boerică, care a „dispărut“ înainte de a fi condamnat definitiv în două dosare privind returnări ilegale de TVA.

De la returnări ilegale de TVA, la părăsirea locului accidentului

În octombrie 2013, omul de afaceri craiovean Genică Boerică a fost condamnat definitiv la un an de închisoare cu suspendare într-un dosar în care a fost cercetat pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului. Acest dosar penal al lui Boerică a fost înregistrat pe 26 mai 2011, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, după ce omul de afaceri a lovit un pieton cu maşina şi a părăsit locul accidentului. Potrivit procurorilor Parchetului General, pe 26 mai 2011, în jurul orei 17.30, la intersecţia dintre Calea Dorobanţi cu strada Muzeul Zambaccian din Bucureşti, Iulian Crăciun, de 33 de ani, care traversa strada pe trecerea de pietoni într-un cărucior cu rotile, a fost lovit de un Porsche Cayenne negru. Tânărul din căruciorul cu rotile a fost proiectat pe asfalt şi a suferit o fractură de mandibulă în urma accidentului de circulaţie. Iulian Crăciun a precizat atunci că, după ce l-a lovit, şoferul a oprit şi a coborât, însă nu pentru a-l ajuta, ci numai ca să scoată căruciorul de sub Porsche, după care a plecat. Şoferul maşinii a fost identificat o zi mai târziu, polițiștii stabilind că autoturismul Porsche care l-a lovit pe tânăr a fost condus de omul de afaceri Genică Boerică. Acesta din urmă a fost trimis în judecată în noiembrie 2012, iar un an mai târziu a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare.
Aceasta este însă cea mai „blândă“ pedeapsă primită de Boerică, care a fost condamnat anul acesta în alte două dosare penale. Astfel, la sfârşitul lunii ianuarie, Genică Boerică a fost condamnat definitiv de Curtea Supremă la zece ani de închisoare în alt dosar, unul privind returnări ilegale de TVA în valoare de peste 4,5 milioane de euro. În acelaşi dosar, Florentin Şargarodschi a primit o pedeapsă de doi ani şi jumătate de închisoare, iar Elena Popa, fosta contabilă a lui Boerică, a fost condamnată la doi ani de închisoare. În schimb, Vasile Stănescu (soţul Niculinei Stoican), a fost condamnat la şase ani de închisoare. Ceilalţi inculpaţi din acest dosar – patru egipteni, doi iordanieni, un iranian şi un irakian – au primit pedepse între un an şi zece luni şi doi ani şi şase luni de închisoare.

Şase ani de închisoare la Tribunalul Dolj

Celălalt dosar în care Boerică a primit o pedeapsă cu executare este unul cu un prejudiciu de peste trei milioane de lei. În februarie 2008, Boerică şi trei dintre apropiaţii săi, Radu-Constantin Drăgan, Aurel Dorian Prie şi Florentin Şargarodschi, erau trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat în scopul obţinerii ilegale de rambursări TVA în cuantum de peste trei milioane de lei de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Dolj. Pe 28 aprilie, magistraţii de la Curtea de Apel Craiova au dat o sentinţă definitivă în acest dosar: Genică Boerică a fost condamnat definitiv la şase ani de închisoare, Prie – la trei ani, iar Drăgan şi Şargarodschi au primit câte doi ani de închisoare cu executare. De asemenea, instanţa a dispus confiscarea de la Boerică a sumei de 706.892 de lei, de la Prie a sumei de 8.021 de lei, iar de la Drăgan a sumei de 503.106 lei. Dacă ceilalţi inculpaţi au ajuns în puşcărie, Boerică nu a fost prins şi a fost dat în urmărire internaţională.

Legislaţie

Potrivit Legii privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, în cazul în care un mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei nu poate fi dus la îndeplinire, întrucât inculpatul ori condamnatul nu se mai află pe teritoriul României, instanţa care a emis mandatul de arestare sau de executare, după caz, emite un mandat de urmărire internaţională în vederea extrădării. Mandatul se transmite Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Poliţiei Române, în vederea difuzării prin canalele specifice, cum ar fi Interpol, Europol sau Sistemul Informatic Schengen. Ulterior, condamnatul urmează să fie localizat, după care se începe procedura de extrădare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS