Locuitorii din Târgu Jiu îşi cinstesc în aceste zile ocrotitorii spirituali ai oraşului, Sfinţii Impărati Constantin şi mama sa Elena, sărbătoriţi de creştini în data de 21 mai. Programul manifestărilor liturgice, desfăşurate în atmosfera de sărbătoare prilejuită de Zilele municipiului Târgu Jiu, au debutat astăzi la Biserica Sfinţii Împăraţi, odată cu primirea moaştelor Sfântului Ioan cel Milostiv, care au fost aduse de la Biserica Postelnicu Fir din Craiova. Sfintele moaşte au fost aşezate într-un loc special amenajat şi vor rămâne două zile în oraşul lui Brâncuşi, pentru a fi cinstite de credincioşii târgujieni. Tot astăzi, de la ora 19:00, la Biserica Sfinţii Împăraţi se va săvârşi slujba Vecerniei unită cu Litia, iar de la ora 21:00 va avea loc tradiţionala procesiune cu icoana Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi racla cu sfintele moaşte pe străzile centrale ale oraşului.
Momentul central al programului liturgic va fi reprezentat de Sfânta Liturghie care va fi oficiată mâine, 21 mai, la biserica închinată Sfinţilor Ocrotitori ai municipiului Târgu Jiu, precum şi în toate lăcaşurile de cult creştin ortodoxe.