Filmul „Closer to the Moon“, mai aproape de public

Regizorul Nae Caranfil a fost, ieri, protagonistul ultimei ediţii din această stagiune a Întâlnirilor SpectActor. A fost o întâlnire atipică, în primul rând pentru că s-a desfăşurat la cinematograful Modern şi, în al doilea rând, pentru că obişnuita prelegere a invitatului a fost înlocuită de vizionarea celui mai recent film al regizorului, „Closer to the Moon“.
Aşa şi-a caracterizat regizorul filmul, care spune o poveste ce porneşte de la unul dintre cele mai bizare fapte petrecute în anii comunismului. În 1959, în plină teroare roşie, în centrul Bucureştiului are loc o scenă desprinsă din filmele americane cu gangsteri – şase oameni înarmaţi opresc şi jefuiesc o maşină aparţinând Băncii de Stat a Republicii Populare Române, în care se aflau peste un milion şi jumătate de lei. După două luni de anchetă, în care Securitatea a cercetat câteva mii de oameni, sunt arestaţi făptaşii. Surpriza este copleşitoare – cei şase sunt foşti membri în ilegalitate ai PCR, oameni cu influenţă în aparatul de partid şi de securitate, unul dintre ei – colonel de miliţie – fiind fostul cumnat al ministrului de interne, Alexandru Drăghici. Procesul care urmează este unul în cel mai pur stil stalinist şi se sfârşeşte cu condamnarea la moarte a cinci dintre cei şase autori. Singura femeie din grup este condamnată la muncă silnică pe viaţă şi va fi eliberată în 1964, odată cu amnistierea deţinuţilor politici. La vremea aceea, autorităţile au decis să facă un film documentar despre jaf, în care făptaşii îşi joacă propriul rol, film care există şi în momentul de faţă. Nici filmul, nici ancheta Securităţii, nici anii scurşi de atunci nu au răspuns la o întrebare – ce i-a determinat pe aceşti oameni din high-life-ul comunist al epocii să întreprindă o astfel de acţiune neverosimilă.
Nae Caranfil îşi construieşte filmul pornind de la această întrebare, şi modul în care el rezolvă această dilemă este unul extrem de personal şi, în acelaşi timp, plauzibil, chiar dacă, după cum singur mărturisea, „este o fantezie“.
„Subiectul mi-a fost semnalat de Alexandru Solomon (cel care a realizat un film documentar pe aceeaşi temă – „Marele jaf comunist“) şi am încercat să găsesc o explicaţie a motivaţiei pe care cei şase ar fi avut-o. Evident, filmul este o ficţiune. Aş putea spune că 75% din întâmplări sunt reale, iar restul 75% ficţiune“, a declarat Caranfil la discuţiile cu publicul care au urmat proiecţiei filmului. De altfel, pentru realizarea scenariului, regizorul s-a documentat timp îndelungat. În afară de filmul propagandistic din anii ‘60 (realizat de regizorul Virgil Calotescu) şi de documentarul realizat de Alexandru Solomon în 2004, el a văzut şi filmul documentar „Reconstruction“, realizat în 2001 de Irene Lusztig, nepoata Monicăi Sevianu, femeia care a participat la hold-up.
După cum mărturisea regizorul, filmul s-a născut în urma unei propuneri de colaborare pe care un producător american i-a făcut-o. Pentru că finanţarea este externă, filmul a fost făcut în limba engleză, cu distribuţie din Anglia şi SUA. Cât despre proiectele de viitor, Nae Caranfil a fost foarte rezervat. El a spus doar că lucrează la o comedie a cărei acţiune se va petrece în zilele noastre şi ale cărei filmări speră să înceapă la toamnă, dacă va fi obţinută finanţarea.