http://www.youtube.com/watch?v=zjgKpThvmzY
Sună pompos când se recomandă că sunt operatori DDD, numai că ei sunt băieții care distrug șobolanii și țânțarii din subsol.
Latră câinii în urma lor, printre blocuri, se deschid ferestrele balcoanelor. Ei, cu căştile pe cap, cu atomizoarele și cu pompele în spate, parcă pornesc la luptă. Este şi ăsta un fel de război, dar unul cu ţânţarii, cu gândacii şi şobolanii. Asta este meseria de operator DDD (dezinsecţie, deratizare, dezinfecţie), sună pompos, dar fără ei viaţa multora dintre noi ar fi un coşmar. De câte ori nu ies din subsol plini de purici, de câte ori nu s-au trezit cu pisici speriate care le-au sărit în spate sau au fugit chiar ei de şobolanii care li se urcau pe picioare! De mirosul pestilenţial şi de subsolurile inundate cu dejecţii nici nu mai vorbesc! Oamenii deseori îi înjură că „stropesc cu apă“, că le trezesc copiii cu hărmălaia lor, că se sufocă în bloc din cauza mirosului… Şi uite aşa o ţin toată ziua „killerii“ de şobolani, asta este munca lor.
Am găsit „trupa de şoc“ – Alin, Dorinel şi Marius (trei tineri care au ales să practice meseria de operator DDD) – la muncă, în subsolurile blocurilor, în casa scării. Pregătesc substanțele și fac haz de necaz, „vorba ceea, că doar mergem la grădina zoologică“, spune Marius.
Vine deratizarea!
Intră în primul bloc. Unul cu găleata cu otravă pentru rozătoare, doi cu pompele cu soluție pentru gândaci, purici și țânțari. „Băi, urcă tu pe casa scării, coborâm noi în subsol. Hai, căștile pe cap! Atenție la conducte!“, strigă unul dintre băieți. Câțiva proprietari cască gura, sunt curioși să știe cât timp nu trebuie să intre. Alin și Marius coboară în subsol, Dorinel ia în primire casa scării.
Ușa de la beciul blocului se deschide și te izbește duhoarea care iese de acolo. Coborâm cu ei. „Ehei, este un subsol curat“, spune unul dintre operatorii DDD. Un bec luminează slab încăperea compartimentată care se întinde pe zeci de metri pătrați. Câteva firicele de apă se preling dintr-o conductă pe cimentul îmbâcsit. Pânzele de păianjen se prind de haine, de cap. „Feriți! Feriți! Sunt pline de purici“, strigă Alin și așază în fiecare colț otravă pentru rozătoare, niște grăuncioare rozalii, ca bomboanele de colivă. Marius vine în urma lui, se aude fâșâitul pompei care împrăștie soluție pentru insecte. Deodată, un gâlgâit puternic se aude pe conducte. „Ptiu, trag apa la WC. Eram odată – că fac și pe instalatorul – într-un bloc, le-am schimbat conductele. I-am avertizat să nu umble la apă măcar două ore. Păi au ascultat?! Nici nu am coborât bine, că a tras care a tras apa. A venit tot peste colegul meu“, își amintește Dorinel. Ieșim din subsol, fără să fi avut o „întâlnire“ neplăcută cu vreun șobolan ori vreo pisică sălbăticită.
Îl văd pe Alin mai vorbăreț, mai hazliu din fire, și-l întreb cum a ajuns să practice meseria asta. Râde. „Nevoia te împinge să faci orice meserie. Este nevoie și de vidanjori, și de măturători… Nu mi-e rușine că fac asta. Sunt oameni care au șobolani în casă, au gândaci, purici, păduchi. Când îi vezi pe stradă, zici că cine știe cum sunt, dar poate au în casă mai rău ca în subsol. Asta este meseria mea, ce să zic, mai fac și haz de necaz. Plec și eu la «birou», îmi beau cafeaua, după care pregătesc substanțele și plec prin blocuri. Nu este plăcută, dar nici urâtă. Ce să faci? Important este să duci bani acasă“, spune Alin Văduva. Părerea lui este că în ziua de azi trebuie să fii „polivalent“. Să-i pui omului și parchet, să-i și zugrăvești, iar la final să-i omori și gândacii.
Să fie simpatie?
„Ăsta este un bloc murdar în subsol“, anunță femeia de serviciu de la asociație, când ajungem la ușa celui de-al doilea bloc. Intrarea în beci se face anevoios, căci se face prin ceva ce seamănă o gură de canal. Băieții trag capacul sub care se cască o gură de buza căreia atârnă o scară din metal. Coborâm toți. Pute. Dăm cu picioarele în ceva mâzgos… Băieții își încep treaba. E întuneric și abia vezi ce este în jur. Aprind lanternele, unul dintre operatori spune: „Asta e lanternă bună, e din Afganistan“. Ici-colo picură câte o conductă. Marius este veteranul grupului, lucrează de cinci ani ca operator DDD. Este mai tăcut de felul lui, deși patronul la care lucrează spune că nu-i tace gura. Se vede că azi are emoții. Îl întreb și pe el de ce a ales să omoare șobolani și gândaci. Se bâlbâie și răspunsul este de-a dreptul hazliu. „Muncesc de cinci ani în meseria asta. O fac din simpatie… N-aveam altă variantă și am ales acest loc de muncă. Este mizerie, în subsoluri sunt șobolani morți, gândaci, libărci. Ieși câteodată negru de purici“, spune Marius Lupu serios. Patronul la care lucrează îl completează: „El stă la casă și iubește vietățile astea!“. Toți râd cu poftă și-și continuă munca.
Nu mai rezist, mă cațăr pe scara metalică și ies din subsol. Ei rămân acolo să continue dezinsecția și deratizarea.
Nu-i este rușine
cu meseria lui
În scara blocului, Dorinel stropește fiecare colțișor. În plus, intră și în apartamentele proprietarilor. „E gratis, e gratis!“, le spune celor reticenți să-i deschidă ușa. „Nici pe degeaba nu vor“, încearcă el să explice. E direct, o spune pe șleau: „E neplăcut. Intri în subsol, dai de șobolani, de pisici, de purici… am găsit și pui de găină. Își făcuseră fermă în subsol. Oamenii sunt dificili, ne reclamă că nu le dăm cu substanță bine. Era unul la un bloc, în fiecare an ne făcea scandal. I-am dat o bere și… Oamenii ne reproșează, dar nu intră cu noi la subsol să vadă cum facem. În meseria asta nu te gândești că este sau nu plăcut. Te gândești la bani“, afirmă Dorinel Vasile. Peste ani și ani se vede făcând același lucru, dar în propria lui firmă. Nu-i este rușine cu meseria pe care o practică.
Fac o pauză, înainte de a trece la următorul bloc. Trebuie să încarce pompele, să pună substanțe. Asociația este mare, are zeci de scări și ziua de lucru abia a început.
Îi las pe băieți să-și continue lupta cu rozătoarele și insectele care multora le strică liniștea. Peripețiile prin care trec zilnic fac parte din meseria pe care au ales-o.
Din ușa unui bloc, un bărbat rotofei, cu păr grizonant, îi întreabă: „La blocul ăsta când veniți?“.
