https://www.youtube.com/v/UY8FruWEuf8
Oltenii din Dăbuleni cultivă de când se știu pepeni verzi. Lubenițele, așa cum li se mai spune, le asigură traiul de zi cu zi încă din anii ‘70, dar zvonurile că vând pepeni importați le-au cam stricat planurile agricultorilor din Dăbuleni. Din această cauză, vânzările au scăzut considerabil, iar producătorii le vând la prețuri de nimic de teamă să nu rămână cu ele pe câmpuri.
Cum intri în Dăbuleni, un mic oraș de pe malul Dunării, pe o parte și pe alta a străzii, pământul este acoperit de lubenițe. Oamenii stau de dimineața până seara cu marfa pe marginea drumului în speranța că își vor recupera, cel puțin, banii investiți. Sunt dezamăgiți că nu mai obțin aceeași recoltă, deci profitul nu mai este ca altădată, în schimb, producătorii din Dăbuleni muncesc pe brânci încă de iarna.
Oamenii care deja au intrat în istorie cu recoltele de pepeni verzi urmează un drum lung și anevoios până să ajungă cu lubenițele pe piață. În Dăbuleni, cultivarea pepenilor verzi a devenit deja tradiție, iar în acest oraș nu este om care să nu fi pus vreodată un bostan. Până și cei mai săraci oameni muncesc cu ziua la cei care cultivă lubenițe pentru a-și câștiga traiul. Gospodarii din zonă știu că banii nu se câștigă deloc ușor, așa că, în fiecare zi, sunt fie pe câmp, fie în propriile curți. Încep să robotească pe câmpuri cum se crapă de ziuă și până seara ca pământul lor să dea cele mai bune roade.
Lubenița – de la plantare la vânzare
În Dăbuleni, sunt cultivate aproximativ 2.000 de hectare cu pepeni verzi, oamenii ajungând să aibă o producție de 80.000 de tone de lubenițe. Pentru a avea o recoltă bună și a ieși pe piață cât mai devreme, producătorii din Dăbuleni se apucă de treabă încă de iarna.
„Ne apucăm să plantăm semințele încă din februarie în niște alveole pe care le ținem acasă în sere. După o lună, atunci când au trei-patru frunzulițe, le plantăm în câmp. Facem un tunel, punem firul de lubeniță în el, apoi niște bețe, apoi le acoperim cu folie pentru a le apăra de temperaturile scăzute. Acesta este doar începutul. Trebuie udate în fiecare zi, stropite și ajutate să crească. Folosim îngrășământ natural ca să fie cât mai sănătoase, le dăm și cu azot, dar în cantități mici, pentru a nu-i îmbolnăvi pe oameni“, a spus Daniel Preda.
Toți oamenii care cultivă pepeni verzi și-au improvizat propriul dormitor chiar în mijlocul câmpului. Aici, nea Costică împreună cu soția sa stau seară de seară și păzesc hectarele întregi de lubenițe care urmează să le aducă mari profituri. Nu pot lăsa pământurile nesupravegheate.
„Asta ar însemna să ne batem joc de munca noastră. Nu știi cum vine unu’ și te fură într-o noapte sau îți dă cu otravă ca să-ți distrugă toată recolta. Mai bine vin aici cu nevasta mea și ne păzim munca. Avem tot ce ne trebuie, radio, masă, scaune, saltele de calitate. Am improvizat tot ca să nu ducem dorul patului de acasă“, a spus agricultorul cu fața brăzdată de riduri adânci.
Oamenii nu mai țin cont nici de orele mesei, dar nici de căldura care te face să cazi din picioare. Ei sunt pe câmpul plin de lubenițe și le adună ca să le vândă. Pentru a le culege mai repede, este nevoie de o adevărată armată.
Ideea de care se sperie toți consumatorii este că producătorii forțează lubenițele să crească. Acest lucru este infirmat de oamenii care cultivă pepeni verzi de când se știu, care spun că folosesc aceleași tehnici de creștere dintotdeauna. „Nu le tratăm cu nimic care să pună în pericol sănătatea oamenilor. Știm în ce cantități trebuie folosite toate substanțele, iar pepenii au aceeași savoare și dulceață ca pe vremuri. Folosim balegă de grajd și azot, dar în cantități normale, atât cât este nevoie“, a spus tânărul agricultor.
„Profitul la care ne așteptăm este de 30.000 de lei pe un hectar“
Ploile de anul acesta au încurcat planurile agricultorilor din Dăbuleni, astfel că producția pepenilor verzi a scăzut considerabil. Oamenii nu se mai pot bucura de producția anilor trecuți și speră ca măcar să-și recupereze investiția făcută. Dacă într-un an benefic pentru agricultură, oamenii din Dăbuleni recoltau aproximativ 60-70 de tone de pe un hectar cultivat cu lubenițe, anul acesta producția a fost mult mai mică, scăzând până la 50 de tone pe hectar.
Nu numai producția a fost afectată anul acesta, ci și perioada în care au apărut pe piață a fost mult întârziată, după cum spune Daniel Preda. „Am ieșit cu ele pe piață pe la 10-15 iunie, dar puteam să le vindem și mai devreme dacă nu ploua atât. Sunt compromise față de anul trecut, sunt mult mai puține lubenițe. Noi folosim niște folii pentru a menține o temperatură ridicată pentru a le putea vinde mai devreme. Faptul că anul acesta a fost foarte ploios ne-a întârziat puțin culturile“, a spus bărbatul din mijlocul bostanului.
De recolta proastă se plânge și Florina Bold: „Am un hectar de lubenițe, dar nu o să scot nici banii investiți, pentru că anul ăsta cred că nu depășesc 20 de tone. Din cauza vremii, am pierdut foarte mult. Când am dat foliile jos, le-au căzut florile și legăturile (lubenițele – n.r.). Stăm din aprilie pe lângă ele să le putem scoate pe piață cât mai repede și nu avem cui să le dăm. Rămânem datori la bănci anul acesta, nu scoatem nimic după lubenițe“.
În ciuda vremii capricioase, agricultorii spun că de pe un hectar de lubenițe au un profit de 30.000 de lei. „În cele două hectare pe care le avem cultivate anul acesta am investit aproximativ 25.000 de lei, iar profitul la care ne așteptăm este de 30.000 de lei pe fiecare hectar“, a spus agricultorul.
Negri de supărare că rămân cu marfa nevândută
Deși producătorii spun că au ieșit pe piață mai târziu decât de obicei, gurile rele spun că pepenii de Dăbuleni nici măcar nu s-au copt. Ajunși la fața locului, munții de pepeni verzi îți luau ochii, iar grămezile de pe marginea drumului stăteau drept mărturie că vestita lubeniță de Dăbuleni a apărut și oamenii își vând marfa lor, nu pe a altora. Agitație era și pe străzile orașului, producătorii își negociau prețul lubenițelor. „Cum zice clientul, noi așa ne dăm marfa. Nu mai e cum zicem noi, acum prețul îl face clientul. Noi cerem 60 de bani pe kilogram, ei ne dau 50-55 de bani, cât vor ei. Le dăm și la prețurile astea ca să scăpăm de marfă pentru că mai avem și pe câmp“, a spus revoltată Florina Bold.
Negri de supărare că rămân cu marfa nevândută din cauza zvonurilor cum că lubenița de Dăbuleni este importată de la greci, producătorii se simt nedreptățiți și spun că au ajuns să muncească degeaba. „Vând de trei săptămâni lubenițe în Piața Obor din București și de acolo au apărut minciuni, cum că nu ne vindem lubenițele noastre. Acum o lună ziceau prin piață că nu avem cum să ieșim cu ele la vânzare pentru că la noi lubenițele nu s-au făcut, că sunt foarte, foarte mici. Noi mereu avem pepenii copți pe 15 iunie și ei spun că nu sunt românești și că nu e marfa noastră“, a spus nea Ion.
După zvonurile vehiculate în presă, prețul lubenițelor de Dăbuleni au scăzut considerabil. „Lumea a vorbit degeaba că nu au ieșit lubenițele la noi pentru că, după cum vedeți, eu aproape le-am terminat. Vând de două săptămâni. Nu au cum să spună că nu sunt românești. Se vede cu ochiul liber care e lubenița de Dăbuleni. Alea de la greci sunt date cu o ceară pe ele, sclipesc, sunt intacte. Lubenițele românești mai au lovituri, zgârieturi, pământ pe partea pe care au stat până au crescut. Cele grecești sunt mult mai alungite și mult mai mari, iar cotoarele sunt mult mai groase decât la cele românești“, a spus Daniel Preda, care cultivă lubenițe de 20 de ani.
Oamenii din Dăbuleni vor vinde lubenițele
în propria piață
Viceprimarul orașului dezminte zvonurile care le-au afectat vânzările producătorilor de lubeniță și spune că oamenii fac acest lucru de când se știu, fără să fie nevoiți să cumpere de la alții.
„Nu știu cine a spus acest lucru, dar este clar că sunt niște zvonuri false. Ei cultivă aproximativ 2.000 de hectare de lubenițe din care scot o producție de 80.000 de tone. Abia pot să le vândă pe cele cultivate și muncite de ei. Nici nu se pune problema să fi cumpărat de la alții. Pentru că s-au recoltat lubenițele atât de devreme, acum o lună, oamenii au crezut că sunt importate. Dar acest lucru s-a întâmplat pentru că oamenii le-au îngrijit din timp. Pepenele de Dăbuleni a fost înregistrat la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci pe 27 octombrie 2010, fiind cunoscut în aproape toată ţara“, a spus Vasile Tudor.
Pentru a-i ajuta pe oamenii din Dăbuleni să-și vândă marfa în condiții cât mai bune și pentru a evita aglomerația de pe marginea străzii atunci când trebuie să își vândă recolta, oficialitățile au demarat construirea unei piețe în oraș. Aici oamenii vor putea să vândă pepenii într-un spațiu special amenajat. „Pentru construirea acestei piețe am accesat din 2013 fonduri europene, iar construcția va fi gata în luna septembrie“, declară edilul orașului, Nicolae Drăgoi.
„Cine a mințit că nu e lubeniță de Dăbuleni?“
Redactorii GdS au mers în Piața din cartierul craiovean Craiovița Nouă, unde oamenii din Dăbuleni sunt cu mașinile pline de lubenițe, iar tarabele deveniseră neîncăpătoare pentru pepenii verzi. Negustorii sunt neliniștiți că vor rămâne cu marfa nevândută din cauza zvonurilor. Oamenii se consideră nedreptățiți de acuzațiile care li se aduc și sunt nemulțumiți că renumele lubenițelor de Dăbuleni este pus la îndoială.
„Suntem indignați atunci când clienții se opresc la tarabă și spun că nu este lubeniță de Dăbuleni. Sunt lubenițe produse la Dăbuleni, care înglobează munca oamenilor încă din luna februarie. Pentru că le îngrijim corespunzător și folosim semințe de calitate, am reușit să ieșim cu ele pe piață la sfârșitul lunii iunie. Dacă am ieșit timpuriu, nu înseamnă că nu sunt lubenițe de Dăbuleni. Lubenița din import nu are gustul lubeniței noastre românești și oamenii pot să își dea seama de lucrul acesta. Lubenița de Dăbuleni este o tradiție și nimeni nu poate să pună la îndoială asta“, a spus Valentina Staicu, în timp ce stătea în piață să-și vândă marfa.
La altă tarabă, o femeie își așteaptă clienții la lubenițele autentice din Dăbuleni. Se consideră nedreptățită atunci când oamenii o întreabă dacă sunt românești.
„Cine a mințit că nu e lubeniță de Dăbuleni să meargă pe câmpurile noastre și să vadă că avem și noi lubenițe, nu stăm să le vindem pe ale grecilor. Cei din Dăbuleni muncesc atât de mult ca să prindă și ei un preț pe piață, să poată să trăiască! Am mâinile pline de bătături de la pirul pe care l-am scos din ele și alții spun că nu sunt lubenițe românești. Tirurile vin să cumpere de la Dăbuleni pepeni și să-i vândă mai departe în piețe prin toată țara“, a spus supărată o bătrână.
La acest articol a contribuit și Adriana Stoica, absolventă a Facultății de Litere, specializarea Jurnalism
