http://www.youtube.com/watch?v=QKyxB1Px1os
\nCurtea Europeană pentru Drepturile Omului a condamnat România în dosarul Centrul de Resurse Juridice (CRJ) în numele lui Valentin Câmpeanu versus România. Este doar unul dintre zecile de tineri care au decedat în condiţii suspecte, care nu au avut parte de o anchetă eficientă privind circumstanțele morții sale. Moartea lui Valentin Câmpeanu a survenit după ce mai multe autorităţi au eşuat. Sistemul care se ocupă de persoanele cu dizabilităţi mintale este responsabil, susţin cei care au luptat pentru dreptatea post-mortem a acestui tânăr. Deşi a trecut un deceniu de atunci, şi astăzi, la Poiana Mare sunt internaţi tineri ieşiţi din sistemul instituţionalizat. Conducerea unităţii sanitare susţine că aceştia ar trebui internaţi într-un alt centru specializat.
Povestea lui Valentin Câmpeanu, tânărul crescut în centrele de plasament ale Direcţiei pentru Protecţia Copilului Dolj până la vârsta de 18 ani, infectat cu HIV și suferind de retard mintal, care a murit în condiții suspecte la Spitalul de Psihiatrie de la Poiana Mare a apărut pentru prima dată în paginile Gazetei de Sud în ediția din 28 februarie 2004 – „Viu l-au ignorat, mort le dă bătăi de cap/ Tânărul seropozitiv de la Poiana Mare a fost pasat de la o instituţie la alta“. Toate publicaţiile de la acea vreme au preluat povestea, iar Spitalul din Poiana Mare a devenit subiectul principal, din cauza condiţiilor inumane în care erau ţinuţi şi trataţi pacienţii de aici. Tot după ce Gazeta de Sud a scris despre condiţiile improprii de la Poiana Mare, Centrul de Resurse Juridice (CRJ), organizaţie nonguvernamentală care militează pentru protecţia drepturilor omului şi promovarea statului de drept, atrăgea atenţia asupra situaţiei existente la acest spital, unde 17 pacienţi ar fi murit de foame şi de frig doar în primele două luni ale anului 2004, alţi 84 de pacienţi decedaseră pe parcursul anului 2003. Timp de zece ani, organizaţia a încercat să obţină în instanţă dreptatea pentru acest tânăr.
Mulţi tineri aveau „oligofrenie“ sau erau cazuri sociale care ar fi putut să trăiască
De la începutul anului 2004, redactorii Gazetei de Sud semnalau condiţiile în care stăteau pacienţii internaţi la Spitalul Poiana Mare. Mai multe sesizări au fost primite pe adresa redacţiei, semnale de alarmă despre faptul că acolo mor oameni pe capete fără ca cineva să se obosească să deschidă vreo anchetă, fără ca vreo instituţie legală să se autosesizeze. Nici măcar autopsii nu au fost efectuate acestor zeci de cadavre. „În luna februarie 2014, am aflat despre situaţia pacienţilor internaţi la Poiana Mare din paginile Gazetei de Sud. Aflasem la acel moment că muriseră oameni de foame şi de frig. Ca şi ONG care milităm pentru drepturile omului, egalitatea de şanse şi pentru accesul liber la un act de justiţie echitabil avem dreptul să efectuăm controale neanunţate în instituţiile sociale şi medicale. Am descoperit atunci că Spitalul de Psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă maximă Poiana Mare (aceasta era titulatura instituţiei, n.r.), cu o capacitate maximă de 500 de paturi, era ocupat cu 440 de pacienţi. Dintre aceştia, 239 erau internaţi sub procedura art. 114, Cod penal, iar 201 internaţi cu afecţiuni psihiatrice. Am aflat atunci de la directoarea spitalului că mai mult de 70 de pacienţi tineri dintre cei 201 aveau ca principală cauză a internării «oligofrenie»/cazuri sociale care ar fi putut să trăiască în alte tipuri de instituţii şi chiar în comunitate. Cei mai mulţi pacienţi cu dizabilităţi intelectuale (retard mental sau oligofrenie după diagnosticele trecute în fişele de observaţie din spital) erau tineri veniţi direct din centrele de plasament prin transfer realizat de Direcţia Judeţeană pentru Protecţia Copilului Dolj“, a povestit Georgiana Pascu, manager de program în cadrul CRJ.
Trăiau de mai bine de o lună cu ghiveci de legume şi margarină
Potrvit reprezentanţilor CRJ, la acea dată existau 102 infirmiere, pe timpul zilei două infirmiere la 85 de pacienţi. Spitalul avea cinci doctori psihiatri, dar doar doi dintre aceştia veneau zilnic la program (unul dintre ei fiind chiar directoarea spitalului, care mai avea de rezolvat şi probleme administrative). Despre ceilalţi trei psihiatri, directoarea spunea că „stau la poveşti pentru o oră la spital, iar apoi pleacă pentru că au consultaţii private în Craiova“. Spitalul avea doar un singur psiholog la toţi cei 440 de pacienţi. Existau saloane în care dormeau şi câte două femei în pat, diagnosticate cu oligofrenie, transferate de la centre de plasament. Erau saloane, de asemenea, în care într-un singur pat dormeau câte patru pacienţi. Stăteau lipiţi pentru a se încălzi, sufereau de incontinenţă urinară, nu aveau cearşafuri, păturile erau rupte, saltele foarte subţiri şi rupte, pătate, murdare, iar mirosul era insuportabil“, a adăugat Georgiana Pascu. În momentul vizitei în Spitalul din Poiana Mare, reprezentanţii CRJ au descoperit că pacienţii în ultima lună primiseră doar conserve cu ghiveci de legume. În magazia spitalului fuseseră descoperite 108 borcane cu ghiveci, 15 kilograme de orez, un bidon de ulei, iar pentru a doua zi (sâmbăta), pacienţii mai aveau doar câte 500 de grame de pâine şi câteva cutii cu margarină.
Într-o încăpere încuiată, folosită drept depozit, se afla Valentin Câmpeanu
Reprezentanţii CRJ au solicitat dreptul de a vizita fiecare încăpere a spitalului, fiecare anexă, inclusiv morga. Zece ore a durat vizita în această unitate sanitară. „În tot acest timp, din cauza frigului am rămas îmbrăcaţi cu jachetele de iarnă. Rămăsese o singură cameră în care nu intrasem, care era închisă cu cheie. Am solicitat accesul, însă ni s-a răspuns că este doar o cameră pentru depozitarea mobilierului şi nimic mai mult. Am insistat să deschidă uşa. A durat minute în şir până când cineva a sosit cu cheia de la acea încăpere. Într-un final, uşa a fost deschisă… În mare parte, camera era plină de mobilier. Pe un pat însă se afla un tânăr acoperit cu o pătură, despre care am aflat că se numeşte Valentin Câmpeanu. Am solicitat atunci ca pătura să fie ridicată de pe el, însă medicii au răspuns că nu pot face acest lucru deoarece tânărul are SIDA. Am dat pătura la o parte şi am văzut că tânărul era gol de la brâu în jos. Văzând că nu reacţionează, ni s-a răspuns că doarme mult. Din acel moment am început să ne ridicăm semne de întrebare dacă acest tânăr primeşte medicamentaţie şi hrană. Am solicitat ca acest tânăr să fie mutat de urgenţă pentru îngrijiri într-un spital din Craiova“, a adăugat reprezentantul CRJ. La plecarea din spital, cei de la CRJ au primit asigurări că Valentin Câmpeanu va fi mutat. A doua zi de dimineaţă însă, când au sunat să se intereseze de soarta acestuia, au aflat că tânărul decedase chiar în acea noapte.
18 ani purtat între instituţiile de „protecţie“ ale statului
Cei de la CRJ au început atunci să investigheze moartea acestui tânăr. Au aflat astfel că acesta se născuse pe 15 septembrie 1985 şi că până în 1992 crescuse în Leagănul de copii din Corlate, Dolj. La numai cinci ani, Valentin a fost diagnosticat cu HIV. A fost transferat apoi la Centrul de plasament pentru copii cu dizabilităţi nr. 7 din Craiova. La împlinirea vârstei de 18 ani, a fost emisă hotărârea Comisiei de protecţie a copilului de încetare a măsurii de plasament şi transferul acestuia la Spitalul Poiana Mare. „Pe 14 octombrie 2003, starea de sănătate a acestui tânăr a fost reevaluată şi menţinută încadrarea în grad de handicap mediu pentru infecţia cu HIV. În acelaşi raport este menţionat faptul că tânărul este «integrat social». Pe 16 octombrie 2003, Spitalul Poiana Mare refuză internarea tânărului. A fost solicitat atunci sprijinul Direcţiei de Sănătate Publică să intervină pentru internarea acestui tânăr. A fost trimis atunci la Unitatea medico-socială Cetate. După numai o zi de la internare în Unitatea medico-socială a devenit agitat şi transferat de urgenţă la Spitalul Poiana Mare pentru consult, unde a primit fenobarbital şi diazepam. După alte două zile, medicul de la Poiana Mare a stabilit că Valentin Câmpeanu nu este o «urgenţă psihiatrică». Au încercat practic pasarea acestui tânăr de la o instituţie la alta. Pe 13 februarie 2004 a fost internat la Spitalul Poiana Mare, apoi transferat într-o altă secţie a acestui spital unde nu exista medic psihiatru, ci doar doi medici generalişti. Pe 19 februarie a refuzat hrana şi apa, iar pe 20 februarie a fost găsit mort“, este precizat în raportul întocmit de CRJ.
Lungul drum în găsirea dreptăţii
Reprezentanţii CRJ au început atunci o lungă călătorie prin instituţiile statului din România, din dorinţa de a-l reprezenta pe acest tânăr diagnosticat cu retard mintal, care a avut neşansa să crească în centre instituţionalizate. „Ne-am întors atunci la Poiana Mare. Îmi amintesc că am mers la primărie, unde exista un teanc de certificate de deces ale foştilor pacienţi internaţi în spitalul din localitate. În 2003 fuseseră eliberate 84 de certificate de deces, iar în mai puţin de două luni din 2014, alte 17 certificate de deces. În mod legal, în cazul unui deces survenit într-un spital de psihiatrie, trebuie notificat Parchetul pentru deces în condiţii suspecte şi trebuie luate măsurile corespunzătoare. La toţi erau trecute aceleaşi cauze ale morţii: stop cardio-respirator, caşexie (formă avansată a malnutriţiei, n.r.) şi hipotermie. În nici una dintre fişele pe care noi le-am consultat nu am găsit medicaţia adecvată pentru probleme cardiace, pentru hipertensiune şi cardiopatie ischemică sau insuficienţă cardiacă. În unele fişe am întâlnit menţiunea «unguent cu sulf», medicament administrat în cazuri de râie“, a povestit Georgiana Pascu, manager de program CRJ. În 2004, CRJ a depus plângere la Parchetul General, apoi alte două plângeri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova. În octombrie 2004, a avut loc exhumarea şi autopsierea cadavrului lui Valentin Câmpeanu. După alte cinci luni, raportul de medicină legală a precizat faptul că „moartea nu a fost violentă. S-a datorat insuficienţei cardiorespiratorii, o complicaţie apărută în evoluţia sindromului HIV. La exhumare nu au fost observate semne de violenţă“. În iulie 2005 însă, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj dă neînceperea urmăririi penale deoarece decesul a survenit „ca urmare a unei complicaţii a infecţiei HIV“. În iunie 2005, procurorul-șef admite plângerea CRJ şi decide redeschiderea investigaţiilor. După încă un an, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj decide că, după noile reguli procedurale, jurisdicţia revine Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat. Şirul nu se opreşte însă aici. Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat dă hotărâre de neîncepere a urmăririi penale şi respinge cererea CRJ de atacare a acestei hotărâri. În 2007, CRJ atacă această decizie, iar după alte câteva luni se admite plângerea CRJ şi cere reînceperea investigaţiilor.
„Moartea lui Valentin Câmpeanu a survenit după ce mai multe autorităţi au eşuat“
Cazul lui Valentin Câmpeanu a ajuns pe 4 septembrie 2013 până în fața Marii Camere a CEDO. Pe 17 iulie, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a condamnat România în dosarul CRJ în numele lui Valentin Câmpeanu versus România. Judecătorii au constatat că autorităţile române nu au demarat nici o investigaţie adecvată în acest caz. CRJ în numele lui Valentin Câmpeanu versus România este primul caz acceptat de CEDO în care un ONG reclamă moartea unui tânăr cu dizabilități aflat în grija statului. Cazul Valentin Câmpeanu a fost menţionat şi în Raportul Amnesty International 2012, la capitolul referitor la tortură şi rele tratamente. Cazul a revenit în atenţie după ce, în iunie 2011, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a cerut guvernului român să furnizeze informaţii despre decesul acestuia. Curtea a observat că „faptele și circumstanțele cu privire la care a constatat existența unor încălcări ale articolelor 2 și 13 au dezvăluit existența unei probleme mai extinse care reclamă necesitatea unor măsuri de punere în aplicare a hotărârii. Recomandă ca România, sub supravegherea Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, să adopte măsurile generale necesare care să asigure că persoanele cu dizabilități mintale aflate în situații comparabile cu cea a domnului Valentin Câmpeanu au acces la o reprezentare independentă care să le ofere posibilitatea de a formula plângeri în temeiul Convenției în fața instanțelor sau a unor organisme independente referitoare la tratamentul asigurat sau la sănătatea lor“.
„Această decizie are o mare miză atât pentru România, cât și pentru Europa zilelor noastre. Moartea lui Valentin Câmpeanu a survenit după ce mai multe autorităţi au eşuat. Am putea spune că tot sistemul care se ocupă de persoanele cu dizabilităţi mintale este responsabil. Nu ne oprim însă aici, avem pe rol alte 18 dosare pentru cazuri de moarte suspectă în rândul pacienţilor internaţi la Poiana Mare“, a concluzionat Georgiana Pascu, manager de program CRJ.
Ce spun reprezentanţii Spitalului de Psihiatrie Poiana Mare
„Avem o medie de 470 de pacienţi internaţi şi un număr de 330 de angajaţi. La o primă vedere pare un raport extraordinar personal medical-pacient, în realitate însă personalul este insuficient. Din 2013, au mai ajuns la noi cinci tineri cu vârste între 19 şi 20 de ani, care au crescut şi trăit în grija statului, tineri instituţionalizaţi, diagnosticaţi cu demenţă. Pentru aceştia ar trebui însă înfiinţate nişte centre speciale, pentru că, din nefericire, creează adevărate probleme. Sparg, fură, lovesc chiar dacă sunt sub tratament. Ar fi ideal ca aceştia să fie trataţi în altă parte, însă nu există centre pentru ei. În ceea ce priveşte cazul Valentin Câmpeanu, consider că vina nu aparţine spitalului nostru. Aici a fost internat doar o săptămână, după care a decedat. Pe atunci nu existau medicamente bune pentru SIDA. Practic, fiecare instituţie şi-a apărat pielea şi l-au lăsat în ograda noastră“, a spus Viorel Oprescu, managerul Spitalului de Psihiatrie Poiana Mare.
Ce spune DGASPC Dolj
Potrivit statisticii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Dolj, la sfârşitul lunii iunie, există 211 persoane cu handicap instituţionalizate în sistem rezidenţial, dintre care opt cu handicap fizic, șase – vizual, una – somatic, 160 – mintal, 11 – psihic, 23 – asociat, 2 – HIV. În ceea ce priveşte cazul lui Valentin Câmpeanu, reprezentanţii DGASPC Dolj consideră că au procedat corect, conform legislaţiei în vigoare la acea dată. „La 18 ani, măsura de protecţie a acelui tânăr a încetat, motiv pentru care, din cauza problemelor de sănătate pe care le avea, a fost transferat într-o unitate medicală de specialitate. Ca şi opinie personală, consider că orice persoană aflată într-un spital trebuie să beneficieze de cele mai bune măsuri, să îi fie administrate tratamente corespunzătoare“, a precizat Maria Dumbravă, purtător de cuvânt în cadrul DGASPC Dolj.