-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţi: Documente false descoperite în vămile Porţile de Fier I şi II

Mehedinţi: Documente false descoperite în vămile Porţile de Fier I şi II

În urma unui bilanţ al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi s-a stabilit faptul că în şapte luni, lucrătorii vamali au descoperit peste 46 de documente false. Cărţile de identitate, permisele de conducere şi taloanele de inspecţie tehnică periodică, toate  false, au fost descoperite în Punctele de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I şi Porţile de Fier II.   
„De la începutul anului şi până în prezent, poliţiştii de frontieră mehedinţeni au descoperit, în activitatea de control şi supraveghere a frontierei de stat, peste 46 de documente de călătorie falsificate, prezentate la controlul de frontieră, atât de către cetăţeni români cât şi de către cetăţeni straini”, a declarat Valeriu Pera, purtător de cuvânt IJPF Mehedinţi.
Majoritatea documentelor falsificate au fost certificatele de înmatriculare şi taloanele de inspecţie tehnică periodică ale autoturismelor înmatriculate în Bulgaria. Falsurile celor 26 de documente bulgăreşti au fost realizate folosindu-se certificate sau taloane bulgăreşti originale, care în prealabil au fost scanate şi prelucrate informatic. Pe documentele astfel obţinute au fost aplicate în fals aceleaşi elemente de siguranţă ca şi cele originale.
Permisele de înmatriculare au fost falsificate folosindu-se un suport din material plastic pe care au fost imprimate datele de identitate, fotografia titularului şi înscrisurile cu caracter general. Cărţile de identitate româneşti sunt falsificate folosindu-se un suport de policarbonat asemănător celor valide şi prin utilizarea de computere performante şi imprimate color.
„Majoritatea cetăţenilor care îşi fasifică documentele de călătorie sunt cetăţeni români care sunt posesori  de autovehicule înmatriculate în străinătate şi se deplasează în mod frecvent în Serbia în scop turistic şi comercial. În momentul depistării persoanelor care recurg la asemenea metode, poliţiştii de frontieră întrerup călătoria celor în cauză, luând măsuri de întocmire a actelor premergătoare pentru săvârşirea infracţiunilor de fals, uz de fals, fals material în înscrisuri oficiale şi tentativă de ieşire/intrare ilegală din ţară”, a mai declarat purtătorul de cuvânt.
Pedeapsa pentru săvârşirea unor asemenea infracţiuni este închisoare de la 3 luni la 5 ani.


Editor: Mariana Butnariu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS