De două zile, Caravana Culturală a poposit în municipiul Drobeta Turnu Severin, în Pădurea Crihala din oraş.
În aceste zile ale Caravanei, vor fi organizate proiecţii de film în aer liber, pentru toţi iubitorii de cultură, care doresc să participe. Caravana Culturală are scopul de a oferi oportunitatea de a lua contact cu lumea cărţilor şi a filmelor. Programul Caravanei Culturale permite accesul liber la diferite spaţii de informare şi culturalizare, la o mini-bibliotecă mobilă şi la mai multe proiecţii de film.
Această caravană culturală a apărut ca şi dorinţă de a duce o manifestare cinematografică şi nu numai în oraşele mici şi mijlocii printr-o proiecţie de film cu un stand mobil de lectură şi alte manifestări ce susţin această tendinţă a evoluţiei vizitatorilor, spectatorilor noştri. De aceea filmele proiectate au o componentă culturală, fie „Miezul nopţii în Paris” ce ne ajută să călătorim în timp împreună cu personajul principal interacţionând cu personalităţi culturale ale secolului trecut. Filmele au doar un rol de a deschide o nouă poartă, o poartă a cunoaşterii şi a căutării fiecăruia dintre noi”, a explicat Tiberiu Ştefan, unul din membri caravanei.
Caravana Culturală a făcut un turneu, ajungând în 19 oraşe din România: Vaslui, Fălticeni, Botoşani, Dorohoi, Câmpulung Moldovenesc, Năsăud, Gherla, Bazna, Aiud, Blaj, Cugir, Curtea de Argeș, Râmnicu Vâlcea, Drăgăşani, Slatina, Turnu Severin, Motru, Târgu Jiu şi Petroşani.
Organizatorii spun că deznodământul caravanei pare să fie unul neaşteptat, pentru că publicul a fost foarte receptiv, mai ales la proiecţiile de film.
Severinenii au venit în număr mare marţi seara la Pădurea Crihala pentru a participa la acest eveniment şi s-au arătat foarte încântaţi de ideea acestei caravane. „Spre ruşinea mea, a fost primul film pe care l-am vizionat pe un ecran aşa de mare, adică nu am fost niciodată la cinematograf, dar este impresionant. Din păcate la noi în Severin nu există cinema unde să poţi merge, măcar odată pe lună, pentru că cinematograful nostru este părăsit. A fost foarte frumos şi sper să mai revină această caravană la noi, măcar odată pe an, pentru că alte puncte culturale nu prea avem în oraş.”, a spus un tânăr din Severin.
Publicul nu a fost format numai din adulţi, ci şi cei mici au fost atraşi, pentru că printre proiecţii şi cărţi s-au numărat şi desene animate şi personaje ale copilăriei.
Ultima proiecţie va avea loc în această seară.
Editor: Anca Dumitraşcu