Două persoane din comuna Eşelniţa, care au dispărut în urma inundaţiilor de luni dimineaţă sunt de negăsit.
Prima persoană dată dispărută este un bărbat în vârstă de 54 de ani care a fost luat de viitură din faţa rudelor, iar cealaltă persoană este o femeie în vârstă de 70 de ani.
Edilul din Eşelniţa a spus că toate cele 900 de gospodării din comună au fost afectate de inundaţii, iar forţele de intervenţie ale Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi, jandarmii şi angajaţii Primăriei nu pot interveni din cauza ploii trenţiale. „Comuna este sub apă. Am încercat să acţionăm cu două utilaje în punctele critice la început, dar situaţia în întreaga comună a devenit critică. Plouă torenţial, oamenii sunt disperaţi, ne rugăm la Dumnezeu, că e singurul nostru ajutor. Am solicitat ajutor de la ISU, de la Pompieri, dar întreaga comună este sub apă. Avem 900 de gospodării în comună. Toată comuna a fost prinsă de o furtună puternică”, a declarat Ioan Ciuru, primarul comunei Eşelniţa.
Tot din cauza ploilor, circulaţia rutieră pe DN6, între Drobeta Turnu Severin şi Orşova se desfăşoară cu mare dificultate din cauza unor bolovani care au căzut de pe munte pe un autotren sârbesc. Şoferul a scăpat nevătămat, dar operaţiunea de degajare a carosabilui este destul de dificilă.
Editor: Anca Dumitraşcu