
Un accident rutier în urma căruia o persoană a ajuns la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale s-a produs ieri, în jurul orei 08:30, pe strada Nicolae Iorga, din Craiova.
Din primele cercetări ale poliţiştilor Biroului Rutier Craiova, s-a stabilit faptul că S. Dan,în vârstă de 47 de ani, din localitate, a condus un autoturism, pe strada Nicolae Iorga către strada George Constantinescu , iar la intersecţia cu strada Gheorghe Ţiţeica, nu a acordat prioritate Danielei D., 37 de ani, din Craiova, care traversa strada pe marcajul pietonal.
În urma accidentului, D. Daniela a ajuns la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.