4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljTop Gel şi Fundaţia Gazeta de Sud resuscitează inima Clinicii de Cardiologie - Ecograf de 14 ani, înlocuit cu unul performant, de 50.000 de euro

Top Gel şi Fundaţia Gazeta de Sud resuscitează inima Clinicii de Cardiologie – Ecograf de 14 ani, înlocuit cu unul performant, de 50.000 de euro

CIMG6696

Fundaţia Gazeta de Sud a pornit la începutul acestui an o campanie de strângere de fonduri pentru dotarea Clinicii de Cardiologie. Din fericire, datorită sprijinului oferit de Societatea Top Gel Prod, Unitatea de Supraveghere Terapie Intensivă Coronarieni a primit ieri un ecograf de ultimă generaţie, în valoare de aproximativ 50.000 de euro.

În România, ca și în restul Europei, principala cauză de deces este boala coronariană, cardiopatia ischemică, prin forma sa cea mai gravă, infarctul miocardic acut. Şi cum toţi pacienţii cu probleme cardiace grave ajung inevitabil în Unitatea de Supraveghere Terapie Intensivă Coronarieni, din cadrul Clinicii de Cardiologie de la Spitalul de Urgență Craiova, Fundaţia Gazeta de Sud a decis să se implice, să tragă un semnal de alarmă pentru că „inima clinicii de cardiologie risca să se oprească“.
Aparatură veche, monitoare de risc vital depăşite moral sau nefuncţionale, în timp ce permanent există un număr impresionant de pacienţi. Doi din trei români mor în continuare din cauza problemelor cardiace. Impresionaţi de statisticile prezentate, dar şi de lipsurile grave din Clinica de Cardiologie, semnalate de Fundaţia Gazeta de Sud, reprezentanţii Societăţii Top Gel Prod au direcţionat 50.000 de euro pentru achiziţionarea unui ecograf de ultimă generaţie. Şi totul din dorinţa de a salva vieţi.
„Ecograful pe care l-am primit reprezintă un balon de oxigen pentru pacienţii noştri. Este un aparat absolut necesar evaluării bolnavilor, mai ales că ne aflăm într-o unitate în care se internează persoane în stare gravă, cu infarct, pacienţi cu o gravitate medie spre severă, pentru care evaluarea ecografică este absolut necesară pentru diagnosticarea corectă şi prescrierea unui tratament adecvat. Până acum eram nevoiţi să lucrăm cu un aparat vechi de aproximativ 14 ani, pe care aşteptam de câţiva ani să îl pensionăm. Eram nevoiţi să luăm aparate din alte sectoare ale clinicii pentru a ne evalua pacienţii. Acest aparat este extrem de important pentru medicii Unităţii de Coronarieni“, a menţionat dr. Constantin Militaru, medic primar cardiolog la Spitalul de Urgenţă Craiova.

Peste 100.000 de doljeni suferă de boli ale inimii

Din păcate, România se situează pe un nedorit loc fruntaş în ce priveşte mortalitatea cauzată de bolile cardiovasculare, iar judeţul Dolj face parte din acelaşi spectru, al frecvenţei înalte a bolilor cardiovasculare. Din acest motiv, în fiecare an în Unitatea de Supraveghere Terapie Intensivă Coronarieni se internează în medie 1.500-2.000 de pacienţi care vor beneficia de acum de investigare precisă cu acest aparat.
„Chiar acum avem pacienţi internaţi cu infarct miocardic în diferite stadii de evoluţie, a căror funcţie cardiacă este deprimare prin insuficienţă cardiacă și au nevoie de atenţie specială, de o investigare amănunţită. Prin intermediul acestui aparat putem evalua cât mai exact funcţiile cardiace, performanţa cardiacă, evaluarea funcţiei valvelor pentru a lua măsuri corespunzătoare atât din punct de vedere medicamentos, cât şi chirurgical“, a menţionat dr. Constantin Militaru, medic primar cardiolog la Spitalul de Urgenţă Craiova.
Pentru a răspunde nevoilor pacienţilor cu probleme cardiace veniţi din toate colţurile Olteniei, Unitatea de Supraveghere Terapie Intensivă Coronarieni are nevoie în continuare de aparatură. „Avem nevoie de o nouă staţie de monitorizare a pacienţilor deoarece monitoarele de risc vital sunt depăşite moral, unele chiar nu mai funcţionează, în timp ce în Unitatea de Supraveghere Terapie Intensivă Coronarieni este un rulaj continuu de pacienţi. Lucru explicabil, dacă ne gândim că bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de mortalitate în România, iar în Dolj sunt peste 100.000 de oameni, din evidenţele medicilor, care suferă de boli ale inimii. Iar toţi aceşti oameni, ca şi pacienţii din restul Olteniei cu boli cardiovasculare, au dreptul la tratament performant prin care viaţa să le fie salvată“, a adăugat dr. Constantin Militaru.

„Top Gel a investit în ultimii trei ani aproximativ 100.000 de euro pentru achiziţionare de aparatură medicală“

Pacienţii internaţi în Unitatea de Supraveghere Terapie Intensivă Coronarieni au fost investigaţi, ieri, cu ajutorul noului ecograf.
„Ne bucurăm că, prin intermediul donaţiei făcute de firma noastră, pacienţii internaţi în Clinica de Cardiologie a Spitalului de Urgență Craiova sunt investigaţi cu ajutorul unui ecograf de ultimă generaţie. Nu este prima dată când ne implicăm în astfel de acţiuni, dorinţa noastră este de a fi de folos comunităţii. Tocmai din acest motiv, Top Gel a investit în ultimii trei ani aproximativ 100.000 de euro necesari achiziţionării aparaturii medicale performante. Top Gel nu se va opri însă aici, vrem să ne implicăm şi pe viitor în astfel de acţiuni atât de necesare comunităţii locale“, a spus Daniela Anghelescu, reprezentant Top Gel Prod.

„Prin donaţia acestui ecograf performant vrem să salvăm vieţi“

Nu este prima acţiune pe care Fundaţia Gazeta de Sud o implementează împreună cu partenerii de la Top Gel Prd.
„Top Gel este unul dintre cei mai importanţi parteneri ai fundaţiei atunci când vorbim de implicare în acţiuni de responsabilitate socială şi proiecte comunitare. Ne aflăm astfel la a treia acţiune prin care acordăm un sprijin important Spitalului de Urgență Craiova. Prin donaţia acestui ecograf performant vrem să salvăm vieţi. Aparatul este extrem de important pentru cei care ajung în această secţie şi au nevoie de o investigare complexă. În al doilea rând, vrem să sprijinim medicii din această secție care erau nevoiţi să lucreze cu aparatură ieşită din uz şi care nu de puţine ori simţeau că nu îşi pot face munca aşa cum trebuie din lipsa dotărilor“, a spus Cristina Oprea, vicepreşedinte Fundaţia Gazeta de Sud.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS