Sectorul de drum DJ 670 între localitățile Malovăț-Bîlvănești-Balta a creat probleme conducătorilor auto din cauza poleiului, iar plângerile la poliţie nu au întârziat să apară, în cursul zilei de sâmbătă, astfel încât doi operatori de desyapezire au fost amendaţi.
„În cursul zilei de 29 noiembrie, pe sectorul de drum DJ 670 între localitățile Malovăț-Bîlvănești-Balta, pe anumite porțiuni, partea carosabilă a fost acoperită cu polei, iar sesizarile din trafic nu au întârziat să apară, astfel încât, Serviciul Poliției Rutiere a sancționat contravențional cu suma de 6000 lei cei doi operatori abilitați să intervină pe sectorul de drum respective”, precizează IPJ Mehedinţi într-un comunicat de presă.
Având în vedere că în zilele următoare, se vor înregistra precipitaţii mixte şi există posibilitatea prezenţei poleiului în partea de nord a judeţului, efective mărite de poliţişti din cadrul structurilor de poliție rutieră și ordine publică vor acţiona în echipaje mixte atât pentru monitorizarea şi fluidizarea traficului rutier, cât şi pentru informarea participanților la trafic cu privire la evoluţia vremii.Totodată, pentru prevenirea unor evenimente rutiere nedorite, poliţiştii recomandă conducătorilor auto să reducă viteza de deplasare, adaptând-o la condiţiile de carosabil acoperit cu polei.
Astfel, în localităţi viteza maximă nu trebuie să depăşească 30 km/h, iar în afara acestora 50 km/h. De asemenea, trebuie asigurată o buna vizibilitate prin curățarea parbrizului, a geamurile laterale şi lunetei. În timpul deplasarii, conducătorii auto trebuie să păstreze o distanţă suficient de mare faţă de vehiculul din faţă, pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă.
Editor: Anca Dumitrașcu