4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj350.000 de euro pentru demolarea stadionului „Oblemenco“

350.000 de euro pentru demolarea stadionului „Oblemenco“

Consilierii locali ai Craiovei votează astăzi (joi – n.r.) un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului, pe anul 2014. În cadrul proiectului, aleșii locali vor avea de votat și suplimentarea titlului „Bunuri și servicii“ cu aproximativ 350.000 de euro. „Având în vedere că obiectivul mai sus menţionat (complex stadion „Ion Oblemenco“ – n.r.) urmează a fi demolat pentru ca terenul sa fie transmis Companiei Naţionale de Investiţii în vederea construirii noului ‘complex sportiv’, Direcţia Patrimoniu propune, prin nota de fundamentare nr. 180330/2014, suplimentarea titlului 20 ‘Bunuri şi servicii’ cu suma de 1.534.000 de lei (aproximativ 350.000 de euro)“, se arată în proiectul de hotărâre. Suma a fost stabilită în urma evaluării realizate de către AMT SERVICE SRL, firma care a câștigat licitația organizată de primărie pentru astfel de servicii.

În perioada următoare, urmează să fie realizată documentația de atribuire și, ulterior, demolarea stadionului „Ion Oblemenco“ va fi scoasă la licitație.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS