Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice împreună cu polițiști din cadrul Secției 5 au continuat şi ieri acţiunile, în municipiul Craiova, pentru prevenirea şi combaterea faptelor de evaziune fiscală şi activităţilor ilicite de comerţ din domeniul „comercializării legumelor – fructelor și mărfurilor alimentare”.
În cadrul acţiunii, poliţiştii au verificat 12 societăţi comerciale, 9 persoane fizice verificate precum şi mai multe autovehicule de transport. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 5 sancţiuni contravenţionale în valoare de 40.000 de lei. De asemenea, poliţiştii au confiscat şi 250 kg legume şi fructe şi peste 200 kg de peşte fără documente care să ateste provenienţa legală a acesteia.
În cadrul controlului efectuat la o societate comercială din Craiova, reprezentată de Barbu Ileana, de 41 de ani, a fost identificată cantitatea de 210 kg pește (fitofag) ce urma a fi comercializată, pentru care reprezentantul societăţii nu a putut prezenta documente de provenienţă.
Societatea a fost sancţionată contravenţional cu suma de 20.000 de lei dispunându-se totodată confiscarea cantităţii de peşte, aflată în gestiune fără documente de provenienţă.